Guvernul Maia Sandu a picat, după cinci luni de la învestire, în urma moțiunii de cenzură depuse de partenerii de coaliție, socialiștii președintelui Igor Dodon, relatează Unimedia.
Moțiunea de cenzură depusă de PSRM a primit sprijinul deputaților din Partidul Democrat (PD), care a părăsit guvernarea în iunie, trecând cu 63 de voturi.
Socialiştii din Republica Moldova, aflați la guvernare, au înaintat o moţiune de cenzură împotriva executivului condus de Maia Sandu, pe motiv că proiectul privind legea procuraturii propus de actualul guvern ar fi neconstituţional şi ar contraveni normelor internaţionale, informează Radio Chişinău şi Agora.md, scrie Agerpres.
În urma trecerii moțiunii de cenzură în Parlamentul de la Chișinău, premierul demis, Maia Sandu, a declarat că și-ar fi dorit ,,să facem mai multe pe reforma justiției. Aș fi vrut să avem adoptată legea justiție, dar nu există voință politică pentru lucruri serioase”, a spus aceasta, adăugând că blocul ACUM reprezintă ,,reforma justiției”, iar Igor Dodon și PSRM nu au susținut-o, relatează Radio Chișinău.
,,Noi o să continuăm să muncim pentru oameni, să luptăm pe baricade și la Guvern, dacă ne-ar fi fost oferită această posibilitate. Acum trebuie să scăpăm de următoarea urgie care se conturează și încearcă să acapareze instituțiile statului”, a precizat Maia Sandu.
PSRM și Blocul ACUM au format în luna iunie un guvern pentru a evita dizolvarea Parlamentului susținută de Partidul Democrat condus de oligarhul Vladimir Plahotniuc și premierul de atunci Pavel Filip. După o perioadă de dualitate la putere, în care atât PDM, cât și coaliția ACUM-PSRM, au revendicat guvernarea, democrații lui Pavel Filip au cedat în cele din urmă puterea.




