Reuniunea “Coaliției de voință”: România va participa la grupul de monitorizare a armistițiului de 30 zile între Ucraina și Rusia în Marea Neagră, anunță Bolojan

Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat, joi, că România va participa la grupul de lucru privind monitorizarea armistițiului de 30 de zile în Ucraina.

Bolojan a făcut acest anunț la Paris, după reuniunea șefilor de stat și de guvern ai “Coaliției voluntarilor” privind securitatea în Ucraina.

Țările prezente au convenit să susțină în continuare sprijinul pentru Ucraina și întărirea Flancului estic. În ceea ce privește partea de monitorizare privind acest armistițiu de 30 de zile la care s-a ajuns, urmează să se formeze un grup de lucru, dar pentru a coopera în vederea monitorizării respectării acestei înțelegeri. În acest sens, pentru că înțelegerea se referă la Marea Neagră, o zonă care este strategică pentru România, pentru că avem investiții importante, pentru că o bună parte din exporturile noastre se fac pe zona de naval, pentru că portul Constanța este cel mai important port la Marea Neagră, România va participa la acest grup de lucru și prin infrastructura pe care o are, dar și colaborarea cu Turcia și Bulgaria pe partea de deminare. Vom colabora în așa fel încât acest acord să fie respectat, pentru că o zonă sigură la Marea Neagră, care garantează navigația pentru toate navele, este un lucru bun pentru comerțul și pentru dezvoltarea în această zonă“, a spus Bolojan, într-o conferință de presă susținută la Ambasada României în Franța.

 

Citiți și Liderii “Coaliției de voință” pentru Ucraina se opun ridicării sancțiunilor aplicate Rusiei și iau în calcul înăsprirea lor: “Rusia încearcă să întârzie pacea”

Reuniunea de la Paris i-a adus alături pe liderii din 31 de țări, inclusiv pe președintele interimar al României Ilie Bolojan, și a avut loc în timp ce liderii europeni se străduiesc să consolideze capacitățile de apărare ale Uniunii Europene în fața amenințărilor din partea Rusiei și a schimbărilor drastice ale politicii externe a SUA sub președinția lui Donald Trump. 

Summitul marchează și un co-leadership al Franței și Marii Britanii, întrucât reuniunile de la Paris din luna februarie au fost urmate de un summit găzduit la data de 2 martie la Londra de premierul britanic Keir Starmer, întrunire ce a marcat apariția “coaliției celor dispuși” pentru a garanta pacea în Ucraina.

Ulterior, atât Macron cât și Starmer, au găzduit reuniuni cu peste 30 de șefi de stat major din țări aliate și partenere. Mai mult, premierul britanic i-a reunit acum două săptămâni într-o videoconferință pe liderii acestei coaliții în urma căreia a anunțat că planurile celor implicați pentru un acord de pace în Ucraina trec la “faza operațională”.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare