Planurile “coaliției de voință” pentru un acord de pace în Ucraina trec la “faza operațională”, anunță Starmer: Putin și Rusia să lase “armele să tacă în Ucraina”

Premierul britanic Keir Starmer a cerut sâmbătă ca “armele să tacă în Ucraina” și a declarat că puterile militare europene se vor întâlni săptămâna viitoare, în timp ce planurile de asigurare a unui acord de pace trec la o “fază operațională”.

Starmer a vorbit într-o conferință de presă în Downing Street, după o reuniune virtuală a “coaliției celor dispuși” pe care liderul britanic a convocat-o și la care au participat liderii instituțiilor Uniunii Europene, cei ai națiunilor europene, inclusiv României, ai NATO, Canadei, Ucrainei, Australiei și Noii Zeelande.

La reuniune au luat cuvântul Starmer, președintele francez, Emmanuel Macron, președintele ucrainean, Volodymyr Zelenskyy, și secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Prim-ministrul britanic a declarat că abordarea “da, dar” a lui Vladimir Putin cu privire la o propunere de încetare a focului nu este suficient de bună, iar președintele rus va trebui să negocieze “mai devreme sau mai târziu”.

El l-a acuzat pe Putin că încearcă să amâne pacea și a declarat că aceasta trebuie să devină o realitate după mai mult de trei ani de război.

“Mai devreme sau mai târziu, Putin va trebui să vină la masă. Așa că acesta este momentul. Lăsați armele să tacă, lăsați atacurile barbare asupra Ucrainei să înceteze odată pentru totdeauna și fiți de acord cu o încetare a focului acum. Acum este momentul să ne angajăm în discuții cu privire la un mecanism de gestionare și monitorizare a unei încetări complete a focului și să fim de acord cu negocieri serioase nu doar pentru o pauză, ci pentru o pace durabilă, susținută de acorduri de securitate puternice prin intermediul coaliției noastre de voință”, a mai punctat Starmer.

Astfel, șefii militari din aproximativ 30 de aliați ai Kievului vor organiza joi, la Londra, o nouă “reuniune de planificare operațională” pentru a stabili modul în care vor trimite trupe de menținere a păcii într-o Ucraină postbelică.

 

El a declarat că reuniunea a condus la “noi angajamente”, inclusiv în ceea ce privește apărarea și securitatea mai largă a Europei.

“Nu vom sta deoparte și nu vom aștepta ca Putin să acționeze. În schimb, vom continua să mergem înainte, astfel încât grupul pe care l-am convocat astăzi este mai important ca niciodată. Am convenit că vom continua să creștem presiunea asupra Rusiei, să menținem fluxul de ajutor militar către Ucraina și să continuăm să înăsprim restricțiile asupra economiei Rusiei pentru a slăbi mașinăria de război a lui Putin și pentru a-l aduce la masă. Și am convenit să accelerăm activitatea noastră practică pentru a sprijini un potențial acord. Așa că vom trece acum la o fază operațională”, a spus premierul britanic, la finalul unei reuniuni virtuale.

Conform unei declarații emise de Starmer după reuniune și publicată de Downing Street, liderii participanți și-au reafirmat sprijinul ferm pentru Ucraina. Aceștia au salutat progresele înregistrate în negocierile de pace de la Jeddah și angajamentul președintelui Zelenski față de un armistițiu de 30 de zile, sub rezerva acordului Rusiei.

Liderii au subliniat că responsabilitatea revine acum Moscovei, mingea fiind în terenul Rusiei, și că președintele Putin trebuie să demonstreze că dorește cu adevărat pacea. Totodată, au convenit asupra necesității unor aranjamente solide de securitate pentru a preveni viitoare agresiuni rusești. În cazul unui acord de pace, o “coaliție a celor dispuși” va sprijini Ucraina la sol, pe mare și în aer.

Liderii au insistat asupra unui mecanism strict de monitorizare a armistițiului și au discutat despre intensificarea sancțiunilor și a sprijinului militar în cazul în care Rusia refuză un acord.

Dialogul va continua în zilele următoare pentru a asigura o pace durabilă în Ucraina.

Statele Unite și Ucraina au adoptat marți, la Jeddah, pe malul Mării Roșii, o declarație comună care conciliază tensiunile dintre Washington și Kiev apărute în urma altercației dintre președinții Donald Trump și Volodimir Zelenski, cu SUA anunțând ridicarea imediată a suspendării schimbului de informații și reluarea asistenței de securitate pentru Ucraina și cu Ucraina acceptând o propunere americană pentru un armistițiu de 30 de zile și pentru pași concreți către restabilirea unei păci durabile, ca urmare a invaziei ruse.

Președintele american Donald Trump a afirmat vineri că există o “șansă foarte bună” ca războiul dintre Rusia și Ucraina să se poată încheia după discuțiile “productive” de joi pe care emisarul american Steve Witkoff le-a avut la Moscova cu președintele rus Vladimir Putin.

Reuniunea prin videoconferință convocată de Starmer vine și după ce presa a relatat că prim-ministrul britanic și consilierul său principal pe probleme de securitate au lucrat intens pentru a salva relația afectată dintre Kiev și Washington, elaborând un plan de armistițiu care ar putea într-o zi să deschidă calea către pace. De altfel, șeful guvernului britanic l-a vizitat pe Trump la Casa Albă cu o zi înainte de confruntarea verbală aprinsă din Biroul Oval dintre președintele american și cel ucrainean.

Ulterior, la două zile distanță de la acel moment negativ, premierul britanic i-a găzduit pe aliații europeni și pe președintele Volodimir Zelenski la un summit la Londra.

Summitul de la Londra al aliaților Ucrainei s-a încheiat cu liderii europeni vorbind “pe aceeași voce” într-un “moment de răscruce al istoriei” și cu premierul britanic Keir Starmer, gazda reuniunii, confirmând planurile de a asambla “o coaliție de voință” pentru a pune în aplicare un acord de pace între Rusia și Ucraina și a o garanta, cu sprijinul Statelor Unite. Premierul Keir Starmer a anunțat atunci că liderii prezenți au fost de acord să mențină fluxul de ajutor militar și să crească presiunea economică asupra Rusiei și că vor insista asupra faptului că Ucraina trebuie să fie prezentă la masa negocierilor de pace. De asemenea, președintele francez Emmanuel Macron a precizat că Parisul și Londra propun un armistițiu ruso-ucrainean de o lună “în aer, pe mare și infrastructură energetică”.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare