“EuRo Manifest”: Peste 10.000 de români au manifestat pașnic în Piața Victoriei, formând o inimă care bate pentru Europa pe acordurile imnului UE

Peste 10.000 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul “EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti, desfășurat în semn de susținere privind apartenența României la UE și pentru a protesta față de curentul ultranaționalist, au transmis organizatorii manifestațiilor.

Manifestația a fost organizată de EuRo Manifest, alături de Comunitatea Declic, Rezistența și Corupția Ucide și este prezentată ca o adunare pașnică, de solidaritate, pentru respectarea valorilor europene.

Mitingul “EuRo Manifest” a început, sâmbătă, de la ora 17:00, în Piaţa Victoriei din Capitală, unde a fost citit Manifestul pentru Europa, un document susţinut de peste 40 de organizaţii civice din ţară şi diaspora şi de mii de oameni din toate domeniile de activitate. 

Conform organizatorilor, la manifestație, care a culminat cu o inimă proiectată cu ajutorul luminilor de le telefoane și a unor cartonașe colorate, au participat peste 10.000 de persoane.

Pe fundal, s-a auzit “Oda bucuriei”, imnul Uniunii Europene.

 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare