Grupul german Rheinmetall a anunțat că va produce transportoarele blindate de ultimă generație Lynx în România, în cadrul facilității Automecanica Mediaș, consolidându-și astfel prezența industrială în Europa de Est și contribuind la dezvoltarea capacităților de apărare ale României.
Potrivit unui comunicat al companiei, această decizie face parte dintr-un plan amplu de localizare a producției și de întărire a cooperării cu parteneri români din sectorul apărării.
“Rheinmetall a înființat o rețea locală cuprinzătoare de producție în România, care include atât propriile companii din țară, cât și noi parteneriate cu întreprinderi românești. Grupul tehnologic își consolidează astfel prezența în România și statutul de producător și furnizor de servicii important pentru forțele armate române. Furnizarea de soluții avansate și gata de utilizare pentru producția de tancuri de luptă, muniție și pulbere, precum și servicii de formare de ultimă generație vor consolida în mod durabil industria de apărare din România”, se arată în comunicat.
De asemenea, Rheinmetall Munitions Romania va produce muniție de calibru mediu pentru vehiculele de luptă și apărarea aeriană, în timp ce Victoria Explosive Powder Factory (sau Pirochim Victoria, filială a companiei naționale Romarm) va produce propulsori, pentru care Rheinmetall furnizează expertiză și tehnologie pentru o fabrică de propilenă.
Producția blindatelor Lynx la Mediaș va fi susținută de o rețea extinsă de furnizori locali și va beneficia de o linie logistică solidă, menită să reducă dependența de livrările externe.
Rheinmetall precizează că investiția include și crearea unui Centru de Excelență în România, dedicat instruirii și perfecționării personalului implicat în operarea și mentenanța echipamentelor militare moderne.
Centrul de Excelență Rheinmetall din România va avea rolul de a transfera cunoștințele critice către personalul local. Dotat cu simulatoare de ultimă generație și programe de formare cuprinzătoare, centrul va oferi angajaților români experiență practică și expertiză tehnică în operarea, întreținerea și dezvoltarea tehnologiilor de apărare avansate, cu accent deosebit pe vehiculul de luptă Lynx.
Totodată, fabrica din Mediaș va coopera cu alte entități locale, precum Uzina Automecanică Moreni, în cadrul unui parteneriat menit să valorifice expertiza românească și să susțină producția internă de apărare.
Anterior, pe 18 iulie, într-o conferință de presă comună susținută la Berlin alături de cancelarul german Friedrich Merz, președintele Nicușor Dan a afirmat că “există negocieri avansate între Rheinmetall și Fabrica de la Mediaș, care ține de Romarm, pentru un joint venture pe muniții”.




