România a parcurs mai bine de jumătate din drumul către OCDE, anunță Luca Niculescu: Proiectul de lege privind plata pensiilor private reprezintă o condiție a organizației pe care trebuie să o îndeplinim

Luca Niculescu, secretar de stat în cadrul MAE responsabil pentru coordonarea procesului de aderare a României la OCDE, a anunțat că țara noastră a închis 14 comite din cele 25 din acest amplu proces, reliefând că proiectul de lege privind plata pensiilor private reprezintă o recomandare prioritară a acestei organizații.

Luca Niculescu a participat la dezbaterea publică dedicată actului normativ mai sus amintit, organizată de Ministerul Muncii, informează Agerpres.

Secretarul de stat a amintit că România și-a stabilit drept bornă temporală de aderare la OCDE anul 2026, lucru ce implică faptul că toate discuțiile tehnice să fie finalizate până în luna decembrie a acestui an, cel târziu începutul anului viitor.

Luca Niculescu a explicat beneficiile aderării României la OCDE și care sunt pașii pe care țara noastră trebuie să îi parcurgă pentru a se alătura acestui club al economiilor dezvoltate.

„Procesul de aderare a României la OCDE, care după aderarea la NATO și la Uniunea Europeană este cel mai important proiect al României în perioada următoare, va aduce mai multă prosperitate în România, va aduce mai multe investiții, va aduce instituții mai solide și mai credibile, va aduce o dimensiune mai largă, mai mare a României pe harta economică internațională, va însemna mai multă influență pentru România în lume. Practic, intrăm în clubul celor mai dezvoltate economii democratice ale lumii. Există o țintă fixată de clasa politică pentru aderarea la OCDE, această ținta este 2026. Ca să intrăm în 2026, trebuie să terminăm practic toate discuțiile tehnice până la finalul acestui an, deci până în decembrie 2025, hai să spunem începutul lui 2026. Calendarul este foarte strâns, suntem evaluați de 25 de comitete ale OCDE. Practic, seamănă puțin cu aderarea la Uniunea Europeană, unde aveam capitole de închis, aici avem comitete de închis și ca și cum 25 nu ar fi fost de ajuns, multe dintre ele mai au și subcomitete sau grupuri de lucru, cum este și grupul de lucru pentru pensii private. După fiecare evaluare, evaluările s-au întins pe ani de zile, procesul a început acum trei ani, și după aceste evaluări România primește recomandări, chiar recomandări prioritare. Recomandările prioritare, deși se numesc recomandări, sunt de fapt niște condiționalități fără de care nu putem adera la OCDE”, a arătat Niculescu.

Secretarul de stat a arătat că stabilirea unui cadru legal privind plata pensiilor private constituie o recomandare prioritară, așadar țara noastră trebuie să o îndeplinească.

„Atunci când ai o recomandare prioritară știi că trebuie să vii cu unele modificări de politici, de practici, câteodată de acte normative. Și noi, în echipa de coordonare, ne asigurăm că ministerele, că instituțiile din România avansează pe acest drum și până acum am avansat bine, adică din cele 25 de comitete am reușit să închidem 14 și, după cum spuneam, ne așteptăm și dorim să le închidem și pe celelalte în perioada următoare. Ministerul Muncii, de altfel, a încheiat Capitolul de muncă și afaceri sociale, a publicat raportul în urmă cu câteva săptămâni împreună cu cei de la OCDE. (…) Într-adevăr, acum există acest proiect de lege (…) Ce vreau să spun că este și ca urmare a unei recomandări prioritare din partea OCDE. Deci, când vorbim despre recomandarea prioritară, vorbim despre o condiție pe care România trebuie să o îndeplinească. Deci, din punctul nostru de vedere, al echipei de coordonare, este important ca această recomandare prioritară să fie îndeplinită”, a evidențiat Luca Niculescu nevoia îndeplinirii pașilor necesari pentru aderarea la OCDE.

România și-a depus oficial candidatura pentru aderarea la OCDE cu ocazia exercițiilor anterioare de extindere, respectiv în aprilie 2004 şi noiembrie 2012, şi a reînnoit-o anual începând cu 2016. La 25 ianuarie 2022, Consiliul OCDE a decis demararea discuțiilor de aderare cu toate cele 6 țări aspirante: Argentina, Brazilia, Bulgaria, Croația, Peru și România. În iunie 2022, Consiliul OCDE a adoptat Foaia de Parcurs pentru țara noastră, odată cu cele patru state candidate. Ulterior, în decembrie 2022, țara noastră a depus memorandumul inițial privind aderarea României la această organizație.

În prezent, România se află în etapa tehnică a procesului de evaluare, care constă în transmiterea de informații suplimentare, organizarea de misiuni tematice și susținerea de prezentări în cele 25 de Comitete sectoriale OCDE esențiale pentru acest proces.

Până în luna aprilie a acestui an, România a fost evaluată (preliminar sau definitiv) de 24 dintre cele 25 de comitete sectoriale. Dintre acestea, România a obținut 14 avize formale, din partea Comitetelor: Înalții Funcționari pentru Buget, Politica de Dezvoltare Regională, Industria Siderurgică, Industria Construcțiilor Navale, Politicile de Concurență, Politica Digitală, Protecția Consumatorului, Educația, Afaceri Sociale, Muncă și Ocuparea Forței de Muncă, Politica de Reglementare, Sănătate, Pescuit, Guvernanță Corporativă și Agricultură.

România își propune finalizarea evaluărilor în comitete pe parcursul anului 2025, în vederea aderării în 2026.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare