De la 1 ianuarie, un plin de benzină ar fi trebuit să fie mai ieftin cu aproape un euro şi jumătate. Explicaţia este faptul că executivul trebuia să ţină cont de faptul că moneda europeană, în funcţie de care se calculează acciza, s-a devalorizat în faţa leului cu 7%. În schimb, guvernanţii au preferat să păstreze referinţa din 2014, una care le permite să încaseze mai mulţi bani din accize. O decizie care încalcă legea, susţin specialiştii, potrivit Digi24.
Alexandru Cristea, specialist în fiscalitate: Este de așteptat ca Uniunea Europeană să se uite la această regulă derogatorie aplicată în România și chiar să facă o notificare prealabilă României pentru a întreba de ce este această regulă diferită.
Unii însă n-au mai aşteptat ca oficialii europeni să se lămurească şi au trimis, deja, reclamaţii la Comisia Europeană.
Sebastian Bodu, fost preşedinte al ANAF: Eu am făcut sesizarea ca simplu cetăţean. Asta înseamnă că am accesat site-ul DG Taxud, era acolo un formular pentru astfel de petiţii, l-am completat. DG Taxud mi-a răspuns cam după două zile, mi-a spus: am primit petiţia, o vom lua în considerare şi în măsura în care apreciem ca este vorba de un infringement, vom declanşa procedura.
Asemenea solicitări nu se rezolvă însă de pe-o zi pe alta. Aşa că de la 1 ianuariea anul viitor accizele se vor calcula aşa cum a stabilit Guvernul.
Ioana Petrescu, fost ministru al Finanţelor: Dacă ar fi existat spaţiu fiscal ca acciza să scadă noi am fi făcut-o. Dar am decis să o ţinem la un nivel constant, vorbim aici de un nivel nominal constant în lei şi anul viitor.
.



