Rutte avertizează SUA și Europa împotriva tentației de “a merge pe cont propriu”: Europa trebuie să știe că Unchiul Sam încă ne apără spatele și America să știe că aliații vor face un pas înainte. Nu există alternativă la NATO

Corespondență din Varșovia

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a avertizat miercuri, într-un discurs susținut la Varșovia, atât Statele Unite, cât și Europa, împotriva oricărei tentații de a “merge pe cont propriu” în materie de securitate, pe fondul tensiunilor sporite privind viitorul alianței transatlantice.

Președintele american Donald Trump a pus recent la îndoială dorința Washingtonului de a apăra aliații NATO despre care a considerat că nu plătesc suficient pentru propria apărare, declanșând o stare de alertă în rândul liderilor europeni cu privire la viitorul alianței transatlantice, care se confruntă cu o Rusie agresivă prin războiul purtat în Ucraina și prin amenințarea tot mai decodificată a serviciilor europene de intelligence că ar putea ataca o țară europeană până în 2030.

Într-un discurs susținut la Universitatea de Economie din Varșovia, Rutte a declarat că SUA au nevoie ca țările europene să “intensifice” securitatea și că Alianța Nord-Atlantice trebuie să devină mai echitabilă prin prisma responsabilităților care le revin tuturor membrilor.

În discursul său introductiv, secretarul general a subliniat forța legăturii transatlantice și a trasat calea NATO către viitorul summit de la Haga.

“Permiteți-mi să fiu absolut limpede nu este momentul să mergem pe cont propriu Nici pentru Europa, nici pentru America de Nord”, a spus Rutte.

Când vine vorba de a menține Europa și America de Nord în siguranță, nu există alternativă la NATO”, a continuat el, subliniind că nu este posibil să ne imaginăm apărarea Europei fără Alianță.

Citiți și De la Varșovia, Rutte îl avertizează pe Putin că va fi confruntat cu “întreaga forță feroce NATO” dacă va ataca vreun aliat: Rusia, cea mai gravă amenințare. Parteneriatul Europa-SUA, piatra de temelie a NATO

O serie de țări europene, inclusiv Franța, Germania și Marea Britanie, au anunțat planuri de creștere a cheltuielilor pentru apărare, în timp ce Trump caută o apropiere de președintele Rusiei, Vladimir Putin, în eforturile sale de a pune capăt războiului din Ucraina, care durează de trei ani și a intrat luna trecută în cel de-al patrulea an.

Donald Trump a declarat încă înainte de a prelua mandatul de președinte că membrii Alianței NATO ar trebui să cheltuiască 5% din produsul intern brut (PIB) pentru apărare – o creștere semnificativă față de obiectivul actual de 2% și un nivel pe care nicio țară NATO, inclusiv Statele Unite, nu îl atinge în prezent.

Da, Europa trebuie să știe că Unchiul Sam încă ne apără spatele. Dar America trebuie, de asemenea, să știe că aliații săi din NATO vor face un pas înainte”, a declarat Rutte, adăugând că summitul Alianței din iunie de la Haga se va dovedi un moment important în istoria sa.

“Vom începe un nou capitol pentru alianța noastră transatlantică, în care vom construi un NATO mai puternic, mai echitabil și mai letal. Un NATO mai echitabil înseamnă că toți aliații își fac partea lor”, a declarat fostul prim-ministru olandez, după ce în discursuri precedente susținute la Institutul Bruegel din Bruxelles și în fața Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului European a subliniat că un acord privind noul criteriu de investiții militare să fie peste 3% din PIB pentru fiecare stat membru.

În fața eurodeputaților, Rutte a spus că obiectivul final al cheltuielilor NATO ar putea fi în jur de 3,6 sau 3,7% din PIB. De altfel, în primul său discurs major de la preluarea funcției, Mark Rutte le-a cerut aliaților să treacă la o “mentalitate de război” şi să îşi crească bugetele apărării către 3% din PIB, motivând că “Rusia se pregăteşte de confruntări pe termen lung, cu Ucraina şi cu noi”.

La Varșovia, Rutte s-a întâlnit cu președintele Andrzej Duda, cu prim-ministrul Donald Tusk, cu viceprim-ministrul și ministrul apărării, Władysław Kosiniak-Kamysz, și cu ministrul afacerilor externe, Radosław Sikorski.

Înaltul oficial aliat și-a încheiat vizita în Polonia cu discursul susținut la Universitatea de Economie din Varșovia.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare