Regele Mihai rămâne în istorie ca ”un depozitar al valorilor naționale și un apărător al intereselor autentice ale României”, a afirmat, luni, în Parlament, premierul Mihai Tudose.
„Regele Mihai rămâne în istorie și îi suntem datori. Este datoria de onoare a fiecărui bun român să cunoască adevărul despre omul de stat care a fost și rămâne Regele Mihai, despre curajul și demnitatea dovedite în momente cruciale ale istoriei recente a României sau despre puterea de a înțelege să renunți la binele personal în favoarea binelui public. Sunt convins că personalitatea vibrantă a Majestății Sale va continua să inspire generații întregi de români, care îl vor iubi cu sinceritate, așa cum și Regele Mihai și-a iubit întotdeauna poporul în acel fel unic în care numai un suveran poate să o facă”, a declarat Tudose, la ședința solemnă a Camerelor reunite ale Parlamentului, dedicată omagierii Regelui Mihai I, potrivit Agerpres.
Potrivit șefului Executivului, Regele Mihai va rămâne în memoria tuturor „ca un depozitar al valorilor naționale și un apărător al intereselor autentice ale României”.
”După ’89, Regele Mihai a înțeles că locul României este alături de statele libere și democratice, că România are și va avea rolul său bine definit între aliații NATO, că România nu se poate dezvolta în afara Uniunii Europene, că societatea românească trebuie așezată pe valori fundamentale, precum democrația și libertatea”, a spus Tudose.
Ultimul discurs pe care Regele Mihai l-a susținut în plenul Parlamentului României a avut loc pe 25 octombrie 2011, la aniversarea de 90 de ani a Regelui, atunci când acesta a rostit unul dintre cele însemnate citate ale sale: ”Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri”.
.




