Sediul Amnesty International din Moscova, închis de autorități. Kremlin: Nu deținem nicio informație cu privire la acest subiect

amnesty-rusia
FOTO: Ivan Kondratenko/ Facebook

Birourile de la Moscova ale Amnesty International au fost închise miercuri dimineața de către autorități, a anunțat această organizație pentru apărarea drepturilor omului, informează AFP, potrivit Agerpres.

Angajații organizației au constatat în această dimineață, în jurul orelor 10:00, că intrările au fost sigilate. Nu am primit nicio notificare și sigiliile au fost puse în absența noastră“, a anunțat Amnesty International într-un comunicat.

“Toate lucrurile noastre, computerele și documentele noastre sunt acolo, în spatele ușilor închise”, a notat, pe Facebook, Ivan Kondratenko, reprezentant al Amnesty International în Rusia.

Interpelat de jurnaliști, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că “nu deține absolut nicio informație cu privire la acest subiect”, adăugând că aude despre aceasta pentru prima dată, încheie sursa citată.

Biroul din Moscova este singurul al Amnesty International în Rusia.

Recent, Rusia nu a fost aleasă pentru un nou mandat în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului.

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare