Sorin Grindeanu anunță că România va solicita despăgubiri pentru pierderile cauzate de blocarea aderării la Schengen: Impactul se ridică la 2% din PIB

Ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat duminică că România dorește să ceară despăgubiri pentru pierderile transportatorilor din cauză că nu a intrat în Schengen, fiindcă Austria s-a opus aderării, și a menționat că impactul financiar pentru acest lucru este de 2% din PIB.

“Am avut o discuție zilele trecute cu comisarul european Adina Vălean și am spus că noi am băgat foarte mulți bani, de exemplu, în întreținerea drumurilor naționale din zona respectivă. Dacă mergeți acum pe DN2 spre Suceava, Siret, pe lângă Bacău, Focșani, o să vedeți că e TIR lângă TIR, de Ucraina, ceea a dus totuși la o degradare a acestei rețele și am cerut bani. Per total, am trimis aceste cereri, nu doar pe rutier, ci și pe CFR, pe naval – două miliarde de euro”, a declarat Sorin Grindeanu, la Prima News, în condițiile în care România intenționează să ceară despăgubiri și pentru faptul că rețeaua de drumuri a fost degradată de TIR-urile venite din Ucraina.

El a fost întrebat cum a calculat estimarea pierderilor pentru că România nu a intrat în Spațiul Schengen.

“O să o calculeze colegii mei, discutând foarte mult cu operatorii. Le-am cerut de la jumătatea săptămânii care se încheie astăzi, iar mâine la prânz îmi vor prezenta din punctul de vedere al operatorilor de transport pentru că îmi este greu să fac calculele pe ce înseamnă taxe, e treaba Vămii, orele pierdute în Vămi”, a mai precizat Grindeanu.

Întrebat dacă au înțeles cei de la Comisia Europeană problematica Schengen, ministrul transporturilor a precizat că “discuțiile le-a avut primul-ministru și ni le-a transmis nouă mai departe”.

“Impactul pe neintrarea noastră în Schengen este la 2% din PIB”, a subliniat el.

Într-o rezoluție adoptată în luna iulie, Parlamentul European a solicitat Consiliului UE să aprobe aderarea României și a Bulgariei la Schengen până la finele anului și compensarea pierderilor financiare pentru menținerea nejustificată în afara spațiului de liberă circulație.

Rezoluția solicită Comisiei să estimeze pierderile financiare, câștigurile nerealizate și daunele aduse mediului pe care România și Bulgaria le-au suferit din iunie 2011 din cauza “deciziei negative și nejustificate” adoptate în privința aderării celor două țări la spațiul Schengen și să analizeze posibilele mecanisme de compensare a pierderilor financiare.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare