Consiliul Uniunii Europene a adoptat Directiva privind energia din surse regenerabile pentru a crește ponderea energiei din surse regenerabile în consumul total de energie al UE la 42,5% până în 2030, cu o creștere orientativă de 2,5% care ar permite atingerea țintei de 45%.
Potrivit unui comunicat al instituției, fiecare stat membru va avea obligația de a contribui la acest obiectiv comun prin obiective sectoriale mai ambițioase în domeniul transporturilor, al industriei, al clădirilor și al încălzirii și răcirii urbane.
Scopul acestor ținte sectoriale este de a accelera integrarea surselor regenerabile de energie în sectoarele în care aceasta a fost mai lentă.
”Aceasta reprezintă în cadrul pachetului Fit for 55 care va contribui la atingerea obiectivului UE de reducere a emisiilor de gaze cu cel puțin 55% până în 2030. Este un pas înainte care va contribui la atingerea obiectivelor climatice ale UE într-un mod echitabil, rentabil și competitiv”, Teresa Ribera, ministrul spaniol interimar pentru tranziție ecologică.
Transport
Statele membre vor avea posibilitatea de a alege între:
- un obiectiv obligatoriu de reducere cu 14,5 % a emisiilor de gazel cu efect de seră în transporturi prin utilizarea surselor regenerabile de energie până în 2030
- sau o cotă obligatorie de cel puțin 29% de energie din surse regenerabile în cadrul consumului final de energie în sectorul transporturilor până în 2030
Noile norme stabilesc un obiectiv intermediar combinat obligatoriu de 5,5% pentru biocombustibilii avansați (în general, derivați din materii prime nealimentare) și combustibilii regenerabili de origine nebiologică (în principal hidrogenul regenerabil și combustibilii sintetici pe bază de hidrogen) în cadrul cotei de energie regenerabilă furnizată sectorului transporturilor.
În cadrul acestui obiectiv, există o cerință minimă de 1 % de combustibili regenerabili de origine nebiologică (RFNBO) în ponderea energiilor regenerabile furnizate sectorului transporturilor în 2030.
Industrie
Directiva prevede că industria va crește anual cu 1,6% utilizarea energiei regenerabile. Statele membre au convenit ca 42% din hidrogenul utilizat în industrie să provină din combustibili regenerabili de origine nebiologică (RFNBO) până în 2030 și 60% până în 2035.
Statele membre vor avea posibilitatea de a scădea cu 20% contribuția RFNBO în utilizarea în industrie în două condiții:
- în cazul în care contribuția națională a statelor membre la obiectivul global obligatoriu al UE este conformă cu contribuția lor preconizată
- ponderea hidrogenului din combustibili fosili consumat în statul membru nu depășește 23 % în 2030 și 20 % în 2035
Clădiri, încălzire și răcire
Noile norme stabilesc un obiectiv indicativ de cel puțin 49% de energie regenerabilă în clădiri în 2030.
Obiectivele în materie de energie regenerabilă pentru încălzire și răcire vor crește treptat, cu o creștere obligatorie de 0,8% pe an la nivel național până în 2026 și de 1,1% între 2026 și 2030. Rata medie anuală minimă aplicabilă tuturor statelor membre este completată de creșteri indicative suplimentare calculate în mod specific pentru fiecare stat membru.
Bioenergie
Directiva consolidează criteriile de sustenabilitate pentru utilizarea biomasei în scopuri energetice, pentru a reduce riscul unei producții bioenergetice nesustenabile. Statele membre se vor asigura că se aplică principiul efectului în cascadă, cu accent pe schemele de sprijin și ținând seama în mod corespunzător de specificitățile naționale.
Autorizații mai rapide pentru proiecte
Procedurile de autorizare pentru proiectele de energie regenerabilă vor fi accelerate. Scopul este de a accelera implementarea energiilor regenerabile în contextul planului REPowerEU de a deveni independent de combustibilii fosili ruși, după invazia Rusiei în Ucraina.
Statele membre vor desemna zone de accelerare a energiilor regenerabile în care proiectele de energie regenerabilă vor fi supuse unui proces simplificat și rapid de acordare a autorizațiilor.
De asemenea, se va prezuma că implementarea energiei regenerabile este de ”interes public major”, ceea ce va limita motivele de obiecții legale la noile instalații.
Directiva a fost adoptată în mod oficial. Aceasta va fi publicată în Jurnalul Oficial al UE și va intra în vigoare 20 de zile mai târziu. Statele membre vor avea la dispoziție 18 luni de la intrarea în vigoare a directivei pentru a o transpune în legislația națională.




