SUA comemorează 17 ani de la atentatele teroriste din 11 septembrie

Astăzi se împlinesc 17 ani de la atentatele din 11 septembrie 2001, când prin intermediul a patru atacuri sinucigașe, membrii reţelei teroriste Al-Qaida au şocat Statele Unite şi lumea întreagă.

Trei au vizat clădirile simbol ale SUA, turnurile gemene World Trade Center din New York şi Pentagonul din Washington. Al patrulea s-a prăbuşit fără a-şi atinge ţinta, Casa Albă, numai datorită curajului echipajului şi călătorilor.

Începând cu acest moment, administraţia de la Washington a decis că violenţei trebuie răspuns tot cu violenţă, iar războiul împotriva terorii începea, atentatele de la 11 septembrie reprezentând și o premieră la nivel NATO: era pentru prima dată când articolul 5 privind apărarea colectivă din interiorul Alianței Nord-Atlantice a fost invocat.

Prăbuşirea turnurilor World Trade Center, un simbol al puterii economice a Statelor Unite, a reprezentat o lovitură fără precedent pentru americani, iar începutul noului mileniu îmbrăca haina luptei împotriva terorismului, 11 septembrie 2001 fiind un moment de cotitură pentru SUA.

Ceremonii, proiecte ale voluntarilor şi un nou monument dedicat victimelor

Mii de rude, supravieţuitori, salvatori sunt aşteptaţi să fie prezenţi la ceremonia de marţi de la World Trade Center în New York, notează AFP, potrivit Agerpres.

Preşedintele Trump şi soţia sa Melania vor participa la o ceremonie în apropiere de Shanksville, Pennsylvania, unde a fost inaugurat sâmbătă un „Turn al vocilor” dedicat pasagerilor şi echipajului de la bord. Aceştia s-au luptat cu atacatorii, care voiau să îndrepte avionul spre Casa Albă sau spre clădirea Congresului american.

Vicepreşedintele Mike Pence participă la o ceremonie la Pentagon. 

Gruparea de voluntari „9/11 Day” face apel în fiecare an către candidaţi să îşi suspende campaniile şi reclamele politice pe 11 septembrie. De asemenea, organizatorii ceremoniei de la World Trade Center le-au interzis începând cu 2011 politicienilor să ţină discursuri sau să citească numele celor decedaţi.

Sâmbătă, o staţie de metrou distrusă în atacurile de la 11 septembrie a fost redeschisă iar în iunie a fost inaugurat al treilea turn World Trade Center, având 80 de etaje. 

 

Vedeți și FOTO Americanii și europenii, față în față cu istoria comună: Un fragment din Zidul Berlinului și un memorial pentru 11 septembrie, monumente inaugurate în fața sediului NATO

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare