Statele Unite, prin ambasadoarea Kathleen Kavalec, reafirmă sprijinul pentru o Mare Neagră sigură, prosperă, interconectată și protejată în fața riscurilor de agresiune militară, a pericolelor reprezentate de coerciția economică și influența malignă, inclusiv cele cauzate de războiul ilegal și neprovocat al Rusiei împotriva Ucrainei.
Diplomatul american a transmis un mesaj cu ocazia Zilei internaționale a Mării Negre.
”Marea Neagră are o importanță geostrategică critică, fiind o cale maritimă cheie pentru comerțul global, securitate, energie și eforturile umanitare”, a precizat Kavalec, care a amintit de pilonii pe care se fundamentează angajamentul SUA în regiunea Mării Negre.
”Angajamentul Statelor Unite în regiunea Mării Negre are la bază legături strânse de prietenie, valori comune și recunoașterea importanței sale strategice. Alături de aliații și partenerii din regiune, susținem eforturile de consolidare a fluxului comercial liber în Marea Neagră, dezvoltarea unor noi surse de energie și protejarea bogatului patrimoniu cultural al regiunii. Angajamentul SUA în cadrul grupărilor regionale – inclusiv București 9, Inițiativa celor Trei Mări (3SI) și NATO – împreună cu o prezență militară americană constantă la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu și la Deveselu, contribuie la securitatea, stabilitatea și prosperitatea regională”, a continuat ambasadoarea SUA.
Ea a reliefat ”rolul esențial” pentru îl joacă România în ”promovarea unei cooperări internaționale mai strânse în Marea Neagră, depunând eforturi pentru a crea căi de navigație sigure pentru exportul de cereale ucrainene, colaborând cu Bulgaria și Turcia pentru îndepărtarea minelor, precum și cu Statele Unite și alți parteneri pentru a combate manipularea informațiilor de către un stat străin în zonă”.
”Ne dorim să continuăm cooperarea strânsă cu România, în sprijinul unei regiuni sigure și prospere a Mării Negre”, a conchis Kathleen Kavalec.
La finalul lunii decembrie 2023, Congresul SUA a adoptat proiectul de lege privind strategia de securitate la Marea Neagră ca parte a legii bugetului apărării.
Domeniile de acțiune sunt următoarele: securitate și apărare, economie, energie sau reziliență democratică, în coordonare cu aliații și partenerii, inclusiv NATO și UE.




