SUA solicită oficial să fie reprimite în UNESCO, după ce s-au retras din această organizație în timpul mandatului lui Trump

Statele Unite, sub conducerea președintelui Joe Biden, au solicitat oficial reintrarea în Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), din care s-au retras în timpul președintelui Trump, a anunțat vineri directoarea generală a acestei agenții ONU, Audrey Azoulay, informează AFP, citat de Agerpres.

”Doresc să vă informez, în numele Departamentului de Stat, că SUA au onoarea de a propune un plan pentru revenirea lor în UNESCO”, a scris Richard Verma, un adjunct al secretarului de stat american, într-o scrisoare adresată lui Audrey Azoulay, pe care ea a citit-o în fața unei reuniuni a reprezentanţilor celor 193 de membri, la Paris, sediul organizaţiei.

Reintegrarea Statelor Unite este posibilă doar după un vot majoritar din partea statelor membre, așteptat să aibă loc în iulie, potrivit regulamentului UNESCO.

La data de 12 octombrie 2017, Departamentul de Stat a notificat-o pe directoarea generală a UNESCO de la acea vreme, Irina Bokova, despre decizia SUA de a se retrage din organizație și de a înființa o misiune permanentă de observare la UNESCO.

La scurt timp, Israelul a călcat pe urmele Washingtonului și a anunțat că și el se retrage din UNESCO, spunând că organizația a devenit un teatru ”al absurdului”. Statul israelian a devenit membru al UNESCO la 16 septembrie 1949.

În conformitate cu articolul II alineatul (6) din Carta UNESCO, retragerea celor două țări s-a produs la 31 decembrie 2018

SUA și Israel şi-au pierdut dreptul de vot la UNESCO în 2013 deoarece cele două ţări au încetat să îşi mai achite contribuţia după primirea Palestinei în cadrul UNESCO, la 31 octombrie 2011.

UNESCO a fost fondată la data de 16 noiembrie 1945, are sediul principal în Franţa, la Paris, şi are 73 de filiale active în diverse ţări ale lumii. Scopul organizaţiei este de a contribui la pacea şi securitatea lumii prin promovarea colaborării între naţiuni în diverse domenii, precum educaţie, ştiinţă, cultură şi comunicaţii, pentru a se reuşi stabilirea unui respect universal faţă de justiţie, pentru corectitudinea justiţiei şi pentru drepturile şi fundamentele omului liber, indiferent de rasă, sex, limbă sau religie, potrivit Cartei Naţiunilor Unite.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare