Departamentul de Stat american a emis o autorizație valabilă timp de șase luni pentru a putea trimite ajutoare umanitare în Siria, după cutremurele de săptămâna trecută, anunță DPA, citat de Agerpres.
Până acum, astfel de acțiuni erau restricționate în conformitate de sancțiunile impuse de Washington asupra regimului de la Damasc.
Oficialităţi guvernamentale siriene au cerut de luni comunităţii internaţionale să elimine sancţiunile, apreciind că acestea au provocat lipsa de resurse şi echipamente grele pentru căutarea victimelor în ruine. Bilanţul morţilor provocate de seisme în Siria – inclusiv în teritoriile din nord-vest controlate de rebeli – a ajuns la aproape 3400.
”În timp ce aliaţii internaţionali şi partenerii umanitari se mobilizează pentru a-i ajuta pe cei afectaţi, vreau să fie foarte clar că sancţiunile SUA din Siria nu vor sta în calea eforturilor care salvează vieţi pentru poporul sirian”, a declarat Wally Adeyemo, adjunct al secretarului Trezoreriei americane. Autorizaţia emisă extinde reglementările cu scop umanitar existente, ”astfel încât cei care acordă asistenţă să se poată concentra asupra a ceea ce este cel mai necesar: salvarea de vieţi şi reconstrucţia”, a adăugat el.
Ieri, Statele Unite au anunțat un ajutor de 85 milioane de dolari sub formă de asistență umanitară pentru Turcia și Siria. În același timp, Comisia Europeană și președinția suedeză a Consiliului Uniunii Europene va organiza în luna martie o conferință a donatorilor pentru a veni în sprijinul acestor țări.




