Statele membre ale Uniunii Europene au anunţat, potrivit Mediafax, că au adoptat luni un nou set de sancţiuni împotriva Siriei, din cauza continuării represiunii, acestea vizând în special...
Autorităţile din Statele Unite au închis încă şase bănci vineri, urcând numărul instituţiilor de credit eşuate în acest an pe piaţa americană la 130, într-un sistem...
Occidentalii "nu vor reuşi să izoleze Iranul" în legătură cu dosarul nuclear, a declarat duminică Ghidul suprem al Republicii islamice, Ali Khamenei, criticând în special Statele...
Occidentalii "nu vor reuşi să izoleze Iranul" în legătură cu dosarul nuclear, a declarat duminică Ghidul suprem al Republicii islamice, Ali Khamenei, criticând în special Statele...
Izolaţionismul câştigă teren în rândul americanilor, 49 la sută dintre aceştia considerând că Statele Unite ar trebui să se ocupe mai întâi de afacerile lor "la...
Tratatul privind dezarmarea nucleară (START) expiră sâmbătă fără ca Rusia şi Statele Unite să fi găsit un înlocuitor în pofida eforturilor de înnoire a relaţiilor bilaterale.
Mama unui militar detaşat în Irak dă în judecată poşta din Statele Unite deoarece i-a returnat o scrisoare pe care a fost ştampilat din greşeală cuvântul...
Mai multi soldati pentru Afganistan, a solicitat seful Casei Albe, Barack Obama, intr-un discurs rostit la Academia Militara Westpoint, elita scolilor de profil din Statele Unite....
Viitorul preşedinte al României ar putea să fie o persoană foarte cunoscută în Statele Unite, relatează cotidianul Washington Times, în ediţia electronică, referindu-se la liderul social-democrat,...
Preşedintele Barack Obama a transmis, miercuri, salutări mulţimii de musulmani aflaţi în pelerinaj la Mecca şi a subliniat efortul depus de Statele Unite pentru ca această...
Recent Comments