Ca urmare a redeschiderii aeroportului Zaventem, TAROM a anunțat că va relua zborurile cu destinația Bruxelles începând cu data de 5 aprilie 2016, potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeana.ro.
Compania TAROM va relua operarea cursei RO373/4 – Bucuresti –Bruxelles (Zaventem) –Bucuresti care va fi efectuata cu un avion Airbus A318, iar pasagerii care dețin un bilet pentru zborul RO371/2 in perioada 05 – 08 aprilie 2016 vor fi rerutati pe zborul TAROM RO373/4, care opereaza conform urmatorului orar: RO 373 – Bucuresti – Bruxelles 16.50 – 18.40 RO374 –Bruxelles Bucuresti 19.25 – 23.05.
TAROM îi roagă, de asemea, pe pasageri să consulte înaintea călătoriei site-ul aeroportului Bruxelles, având în vedere faptul că acesta este numai parțial operațional.
Compania aeriană TAROM a mai făcut următoarele precizări în vederea asigurării unor călătorii cât mai confortabile:
-pasagerii trebuie să aibă boarding pass-ul sau rezervarea printată pentru a li se permite accesul în zona check-in
-insoțitorii pasagerilor nu au acces în aeroport cu excepția celor care însoțesc pasagerii cu obilitate redusă
-transportul public nu a fost reluat iar accesul la aeroport este posibil doar cu autoturismele private și taxiuri
-serviciile speciale nu pot fi asigurate deocamdată
Pentru detalii referitoare la programul de operare al zborurilor TAROM pasagerii se pot adresa : -agențiilor de turism de la care au cumparat bilete ; – oricărei agenții TAROM http://www.tarom.ro/contact/agentii-nationale/ – Call Center, TAROM, 9361 (valabil pentru apeluri din Bucuresti), 021 2046464, 021 3034400 (pentru pasagerii din Romania) http://www.tarom.ro/contact/
Aeroportul internațional din Bruxelles a fost redeschis duminică, la 12 zile după atentatele din 22 martie din capitala belgiană, cu trei zboruri operate de compania Brussels Airlines, a anunțat sâmbătă președintele-director general Arnaud Feist.
Anunțul inițial pentru redeschiderea aeroportului Zaventem fusese data de 31 martie.
.



