Cele două decenii de parteneriat între România Statele Unite, aniversate astăzi, au fost preponderent pozitive, iar esența tandemului româno-american acoperă valorile fondatoare ale sitatului de drept, democrației și libertății, a declarat fostul ministru de Externe, Teodor Baconschi, pentru CaleaEuropeana.ro.
Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii împlinește astăzi 20 de ani de la lansare, moment marcat de celebrul discurs al lui Bill Clinton la București, primul președinte american care vizita România post-comunistă și la începuturile noii sale democrații și care îndemna țara noastră să ”păstreze direcția” spre Occident, UE și NATO.

”Cred că pro-americanismul românilor traduce o experiență istorică specifică: toate alianțele noastre din trecut, cu puteri europene, s-au sfârșit lamentabil, cu excepția Păcii negociate la Versailles, după prima conflagrație mondială. URSS a însemnat sclavie și dogmatism, luptă de clasă și progresism utopic. În aceste condiții, orientarea spre SUA nu a mai fost, după 1989, doar rațională, ci și imperativă. Și tot nu s-a conturat imediat!”, a declarat Baconschi.
Șef al diplomației române care a semnat alături de omologul Hillary Clinton acordul România-SUA privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice, Baconschi a remarcat că, pentru el, cele două decenii de parteneriat strategic și tandemul româno-american reflectă valorile fundamentale al statului de drept, democrației și cultura libertății.
”Cele două decenii de parteneriat strategic cu americanii au fost preponderent pozitive: le-am fi dorit mai dense decât au fost, însă e foarte posibil ca lacunele acestui parcurs să fie cauzate de noi. Pentru mine, esența tandemului româno-american acoperă valorile fondatoare: stat de drept, democrație și o cultură de libertății, care include atât inițiativa economică și asocierea, cât și demnitatea persoanei umane. La toate aceste capitole mai avem de lucrat, ca națiune-parteneră încă rănită de traumele totalitarismului comunist”, a explicat acesta.
Baconschi a arătat și faptul că parteneriatul strategic cu Statele Unite ne-a angrenat și ”într-o dinamică politico-diplomatică delicată, căci ne-am dorit la fel de mult să devenim stat-membru UE”.
”În fond, adevărata noastră contribuție, ca stat relativ important de pe flancul estic al civilizației occidentale, va fi fost tocmai cultivarea echilibrului euro-atlantic. Suntem convinși, asemenea altor state din fostul bloc sovietic, că fără acest echilibru devenim cu toții vulnerabili și riscăm să deteriorăm fantastica zestre a unei construcții grandioase, din care au răsărit comune avantaje greu de contestat: pace, prosperitate crescândă, creație liberă și mai multă înțelepciune decât în trecutul nostru european subminat de ample derapaje în irațional”, a precizat Baconschi, în contextul relația transatlantică parcurge o etapă de consolidare pe axa Washington-Europa Centrală și de Est, regiune din care fac parte state membre și ale UE și ale NATO.
În privința viitorului acestui parteneriat, fostul ministru de Externe a invocat rolul comunităților românești din Statele Unite și consolidarea cu succes a cooperării pe palierul politico-militar.
”Prin comunitățile românești din SUA, dar și prin schimburile tot mai diverse, dublate printr-o cooperare politico-militară de evident succes, putem să ne declarăm optimiști. Îmi doresc ca, în următoarele două decenii, apropierea noastră să primească și alte dimensiuni, în pofida asimetriei obiective și a diferențelor de scară. În definitiv, prietenia dintre națiuni nu se supune statisticii, cât bunelor intenții și interesului reciproc, afirmat cu inteligență și curaj”, a conchis Teodor Baconschi.
.




