Tragedia aviatică: Rebelii predau Malaeziei cele două cutii negre

4758682Rebelii proruși au predat în cursul nopții de luni spre marți, la Donețk, unor responsabili malaezieni cele două cutii negre ale avionului care s-a prăbușit joi, transmite AFP, potrivit Agerpres.

În același timp, ei au anunțat în fața reprezentanților mass-media instituirea unui armistițiu pe o rază de 10 kilometri în jurul locului unde s-a prăbușit avionul companiei Malaysia Airlines, pentru a facilita ancheta asupra cauzelor tragediei aviatice, cauzată, după cum susțin Statele Unite, de o rachetă lansată din zona controlată de aceștia. 

 

 

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare