Ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Ștefan-Radu Oprea, a primit în data de 10 septembrie vizita E.S. Özgür Kıvanç Altan, Ambasadorul Turciei în România și a reprezentanților Consiliul Relațiilor Economice Externe – DEIK. Temele principale de discuție au vizat consolidarea relațiilor economice dintre Turcia și România, în acest sens a fost abordată și tema Comitetului mixt de cooperare economică și comercială – JETCO a cărui reuniune va avea loc în această toamnă la București, cu scopul de a facilita dialogul între mediul de afaceri din cele două țări, potrivit unui comunicat.
În primele cinci luni ale anului 2024, Turcia a fost pe locul 7 din primele 10 ţări de destinație pentru exporturile românești ca pondere în totalul exportului României, cu 3,8%. La import, Turcia ocupă locul al 5-lea din primele 10 țări partenere ale României, iar investițiile turcești în România se situează pe locul 14 în ceea ce privește țara de rezidență a investitorilor, cu 18.755 de societăți cu capital turcesc în martie 2024. Turcia se menține în poziția de prim partener comercial al României, din afara spațiului comunitar.
Ministrul român a evidențiat că există un interes crescut la nivel guvernamental pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale, întărit în urma vizitei oficiale a delegației României, conduse de premierul Marcel Ciolacu la Ankara în luna mai a acestui an, prilej cu care au fost semnate numeroase acorduri și memorandumuri de înțelegere. Totodată Ștefan-Radu Oprea a reiterat importanța multiplicării modelelor de bune practici cu privire la investițiile turcești în țara noastră, oferind exemplul Ford Otosan Romania și Arçelik – Beko Romania, doi dintre principalii exportatori ai României.
E.S. Ambasadorul Özgür Kıvanç Altan a declarat că relațiile bilaterale dintre cele două cele țări sunt la un nivel foarte bun și a menționat că tendințele recente arată un interes ridicat al companiilor turcești pentru investiții în România în energie verde (solară, eoliană și producere energie electrică din reciclare deșeuri), turism și antreprenoriat, iar organizarea JETCO va facilita intensificarea contactelor directe dintre oamenii de afaceri români şi turci, în special pentru a găsi noi nișe de dezvoltare a afacerilor. Partea turcă a înaintat propunerea ca în marja JETCO să fie organizat și un Forum de Afaceri, la care companiile turcești și române să poată interacționa direct, urmând ca agenda și temele celor două evenimente să fie stabilite de comun acord.
Reprezentanții DEIK au menționat și ei că își doresc extinderea relațiilor economice pe o bază regională, unul dintre proiecte fiind dezvoltarea cooperării economice prin transport maritim cu orașele de pe litoralul Mării Negre din Turcia și România, respectiv Constanța. De asemenea, aceștia și-au exprimat interesul pentru investiții în domeniul turismului, mai ales în zona de litoral.
La rândul său, Ștefan-Radu Oprea, ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului a salutat nivelul excelent al relațiilor bilaterale româno-turce și continuarea dialogului în cadrul proiectului JETCO, inițiat în 2019, exprimându-și totodată susținerea pentru organizarea unui forum de afaceri. Acesta poate contribui la dezvoltarea de proiecte în energia verde, economie circulară, regenerabile, tehnologii inovative, pentru susținerea cărora există deja prevăzută finanțare guvernamentală prin programele derulate de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, dar și posibilitatea de a atrage fonduri europene sau finanțare prin PNRR.
Demnitarul a subliniat că România, din postura sa de stat membru în Uniunea Europeană și candidat la OCDE, este un partener stabil pentru orice companie care dorește să dezvolte un parteneriat sau să investească în țara noastră.
În ceea ce privește domeniul turismului, ministrul Ștefan-Radu Oprea a precizat că există un potențial foarte mare de creștere în zona de balneoturism, deoarece România dispune de resurse naturale balneare impresionante, promovarea acestor zone fiind o prioritate pentru minister.
În finalul întrevederii cele două părți au agreat continue să colaboreze pentru să stimularea cooperării economice dintre România și Republica Turcia, prin realizarea schimbului de informații cu privire la cerințele și reglementările de acces la piață, precum și prin transferul de experiență în implementarea programelor de finanțare și sprijinire a IMM-urilor, antreprenoriatului, politicilor de facilitare a afacerilor sau digitalizare. În continuare, ministrul Oprea a subliniat că este deschis la dialog și a declarat că România va fi și de acum înainte un partener stabil și puternic pentru companiile turcești.




