Adoptarea cadrului normativ privind guvernanța corporativă va continua, astfel încât să răspundă nu numai modelului european, dar mai ales modelului țărilor membre OCDE, a subliniat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, informează Agerpres.
El a fost întrebat dacă ordonanța de urgenţă privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, adoptată luni de Guvern, rezolvă criticile aduse anterior de Comisia Europeană cu privire la numirea conducerii AMEPIP.
”Practic, s-a adaptat legislaţia naţională, în urma discuţiilor pe care le-am avut cu Comisia la reluarea procedurii. Suntem într-o situaţie de a relua procedura la acea instituţie. Partea română a făcut diligenţa de a ţine cont de observaţiile Comisiei Europene şi a luat măsurile necesare, dacă vreţi, pentru intrarea în normalitate în zona respectivă. Şi avem nevoie şi de adaptarea cadrului normativ. De altfel, am şi anunţat că pe partea de guvernanţă corporativă vom veni în continuare cu aşezarea acestei legislaţii, în aşa fel încât ea să răspundă nu numai modelului european, dar, mai ales, modelului ţărilor membre OCDE, fiind o reformă care este solicitată şi în planul de aderare la OCDE”, a declarat Adrian Câciu, miercuri seară, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
Întrebat cu privire la prevederile referitoare la RA-APPS, el a explicat că nu este vorba numai de RAPPS, ”este vorba şi de industria militară sau industria de apărare”.
România este în plin proces de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, cel mai important obiectiv de țară, după aderarea la Uniunea Europeană și NATO, iar una dintre priorități în această perioadă o reprezintă îmbunătățirea guvernanței corporative a tuturor întreprinderilor publice din România, prin aplicarea și performarea principiilor elaborate de către Organizație.
Pentru a pune în acord reglementările naționale în materie de guvernanță corporativă a întreprinderilor publice cu principiile OCDE și, conform celor asumate prin PNRR, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice a fost modificată și completată în mod substanțial.
Proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice se află pe ordinea de azi. Prin adoptarea documentului, jalonul 439 din PNRR ar urma să fi implementat în integralitate.




