Uniunea Europeană, prin vocea Înaltului său Reprezentat pentru afaceri externe și politică de securitate, a convocat pentru luni o reuniune de urgență cu premierul kosovar, Albin Kurti, și președintele sârb, Aleksandar Vucic, pentru ”dezescaladarea situației” dintre cele două părți.
”Avem nevoie de o dezescaladare a situației, să ne oprim din a gestiona permanent criza și să începem, în schimb, să avansăm pe calea normalizării relațiilor”, a precizat Josep Borrell într-un mesaj publicat pe Twitter.
I am convening an emergency meeting of the Belgrade -Pristina Dialogue tomorrow with Prime Minister @albinkurti and President @predsednikrs
We need de-escalation of the situation, stop going from permanent crisis management & start advancing on normalisation of relations instead
— Josep Borrell Fontelles (@JosepBorrellF) November 20, 2022
La începutul lunii noiembrie, ministrul de externe sârb, Ivica Dacic, a lansat luni un apel către Uniunea Europeană şi SUA să facă uz de influenţa lor pe lângă Kosovo pentru a determina Pristina să respecte ceea ce s-a convenit până acum în zece ani de dialog, informează Agerpres.
Apelul acesteia a fost lansat după ce reprezentanții minorității sârbe din Kosovo au cerut ca premierul Kurti să revoce ultimatumul de înlocuire a plăcuţelor de înmatriculare auto emise de sârbi cu plăcuţe oficiale din Kosovo.
Mai mult, aceștia au cerut Pristinei să creeze o asociaţie a municipalităţilor sârbe din Kosovo, convenită în 2013, fapt ce a marcat începutul dificilului proces de normalizare a relațiilor dintre Kosovo și Serbia sub medierea UE.




