Uniunea Europeană a “deplâns” vineri decizia Rusiei de a impune interdicţie de intrare în ţară pentru mai mulţi oficiali europeni, un nou episod din criza diplomatică acută din jurul Ucrainei.
Diplomaţia rusă a anunţat la sfârşitul zilei că interzice intrarea în Rusia pentru şefii unor companii militare private europene, unii membri ai serviciilor de securitate, parlamentari europeni şi alţi oficiali care, în opinia sa, sunt “personal responsabili de promovarea de politici antiruseşti”, notează AFP, potrivit Agerpres.
“Uniunea Europeană deplânge decizia autorităților ruse, anunțată vineri, de a interzice intrarea în Rusia unui număr necunoscut de reprezentanți ai statelor membre și instituțiilor UE”, a transmis purtătorul de cuvânt al Serviciului European de Acțiune Externă într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.
El a subliniat că “această decizie este lipsită de orice justificare juridică și de transparență și va primi un răspuns adecvat”.
Potrivit oficialului european, prin această decizie, “Rusia continuă să alimenteze un climat de tensiuni în Europa, în loc să contribuie la dezescaladarea situației”.
Ministerul rus de Externe a precizat că măsura sa vizează şi “companii militare private europene care operează în diverse regiunii ale lumii”, sugerând că este un răspuns la sancţiunile europene impuse în decembrie asupra activelor legate de grupul paramilitar rus Wagner.
Acest controversat grup este acuzat de statele occidentale, printre care Franţa, Marea Britanie şi Germania, că realizează operaţiuni clandestine de destabilizare în numele Moscovei în ţări aflate în conflict, ca Ucraina şi unele state africane.
Acest ping-pong diplomatic legat de sancţiuni continuă într-un moment în care occidentalii au ameninţat Rusia cu un răspuns strategic “masiv” şi coordonat dacă va declanşa un atac în Ucraina vecină.




