UE vizează extinderea programului de antrenament pentru soldații ucraineni. Borrell: Cea mai de succes misiune de pregătire din istoria noastră

Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, Josep Borrell, a declarat, vineri, jurnaliștilor că blocul vizează extinderea programului de antrenament pentru soldații ucraineni, parte a sprijinului militar oferit de Uniune Ucrainei în contextul războiului cu Rusia.

„Vom discuta cum să extindem misiunea noastră de antrenament (EUMAM Ucraina). Ținta este de a antrena aproximativ 60.000 de soldați, și vom crește acest obiectiv – vă voi spune cu cât la finalul zilei,” a declarat Borrell, la sosirea la reuniunea informală a miniștrilor apărării din statele membre. El a subliniat că această misiune de pregătire este „cea mai de succes misiune de antrenament realizată vreodată de Uniunea Europeană”.

Pe lângă extinderea numărului de soldați instruiți, Borrell a menționat și posibilitatea deschiderii unei celule de coordonare în Kiev pentru a spori coordonarea cu forțele armate ucrainene. „Multe țări au contribuit la acest efort și succesul misiunii demonstrează cât de important este acest sprijin.”

Întrebat dacă UE va antrena soldați ucraineni pe teritoriul Ucrainei, șeful diplomației europene a reiterat că „ne gândim să avem o celulă de coordonare în Ucraina”, precizând, totodată, că „nu există niciun acord pentru instruirea soldaților ucraineni pe teritoriul Ucrainei cu instructori europeni”. 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare