Connect with us

ALEGERI EUROPENE 2019

Un britanic renunță la candidatura la europarlamentare după ce a insultat românii din Marea Britanie

Published

on

Un candidat britanic la europarlamentare a fost nevoit să se retragă după ce s-a aflat că a făcut comentarii insultătoare la adresa românilor, informează Digi24, care citează The Independent.

„Când aud că 70% din hoții de buzunare prinși la metroul din Londra sunt români, parcă asta mă face să vreau Brexit”, a scris Ali Sadjady pe Twitter în noiembrie 2017.

El era pe listele unui nou partid pro-european “Change UK”.

Chiar în ziua în care partidul şi-a lansat lista de candidaţi, declaraţia controversată a fost scoasă la lumină de presă. A fost acuzat că a încurajat discursul urii faţă de cetăţenii europeni.

Interesant este că Sadjady, care este musulman, a demisionat luna trecută din Partidul Conservator, declarându-se deranjat de islamofobia din partid, mai notează sursa citată.

Cetățenii britanici sunt așteptați la urne pe 23 mai, prima zi a alegerilor europene programate pentru perioada 23-26 mai, în condițiile în care Parlamentul britanic a respins de trei ori Acordul de retragere a Marii Britanii din UE, iar procesul Brexit a fost amânat până cel târziu la 31 octombrie 2019, cu condiția ca Regatul Unit să ia parte la alegerile europarlamentare.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

ALEGERI EUROPENE 2019

Videoclipul care a mobilizat participarea record a cetățenilor la alegerile europene, premiat de mai multe ori la The Lovie Awards

Published

on

Videoclipul ”Alege-ți viitorul” realizat și promovat de Parlamentul European ca element central al campaniei de stimulare a prezenței cetățenilor la vot pentru alegerile din 23-26 mai 2019 a obținut mai multe premii la The Lovie Awards, o inițiativă care recunoaște și premiază excelența din mediul online și din comunitatea de internet europeană.

Un anunț în acest sens a fost făcut de Jaume Duch, directorul general pentru comunicare și purtătorul de cuvânt al Parlamentului European, într-un mesaj publicat pe Twitter.

”Spot-ul Parlamentului European #Chooseyourfuture pentru alegerile europene a primit mai multe premii prestigioase la The Lovie Awards: un premiu de aur pentru pentru cea mai bună campanie publică și de activism, două de bronz pentru cea mai virală și integrată campanie și premiul ”People’s choice” la mai multe categorii”, a scris Duch, pe Twitter.

 

Într-o postare ulterioară, Jaume Duch i-a felicitat pe toți cei care au fost implicați în ”procesul creativ și de producție al acestui spot cu un puternic impact emoțional și de succes care a ajutat la mobilizarea cetățenilor pentru alegerile europene”.

La 23 mai, ziua în care au debutat alegerile pentru Parlamentul European, videoclipul dedicat promovării scrutinului înregistra un număr record de 132 de milioane de vizualizări.

Lansat pe 25 aprilie, videoclipul se apleacă asupra momentelor intense, frumoase și fragile legate de venirea pe lume a copiilor. Toate femeile care apar în film au născut în perioada februarie – martie 2019. Unii dintre cei care apar alături de ele (rude) au fost aleşi pentru a reflecta diversitatea familiilor europene. ”Din secunda în care venim pe această lume, suntem împreună. (…) Fiecare dintre noi poate lăsa o amprentă, dar împreună putem face diferenţa cu adevărat. Alege Europa în care vrei să cresc”, este mesajul pe care fiecare imagine din videoclip dorește să o transmită.

Alegerile europene din 2019, desfășurate la 40 de ani distanță de la primele alegeri pentru Parlamentul European, s-au încheiat cu cea mai mare prezență la vot din ultimii 20 ani în UE – 50,6%, înregistrând totodată și cea mai ridicată prezență națională la europarlamentare din istoria apartenenței României la Uniunea Europeană.

Per total, potrivit unui Eurobarometru publicat de Parlamentul European după scrutinul din luna mai, participarea la alegerile europene din 2019 a crescut cu 8%, până la 50,6%, cea mai semnificativă creştere a participării la vot fiind înregistrată în Polonia (+ 22%), România (+19%), Spania (+17%), Austria (+15%) şi Ungaria (+14 %).

Pentru prima dată de la aderarea la Uniunea Europeană, cetățenii români au votat în proporție de 51% la alegerile pentru Parlamentul European, după ce la alegerile din 2007, 2009 și 2014, s-au prezentat la urne între 27,67% și  32,44% dintre cetățeni. Pentru prima dată, România a înregistrat o prezență la vot peste media europeană.

Din 1979 și până în 2014, prezența la vot pentru alegerile europene scăzuse de la 61,99% (1979) la 42,61% (2014), tendința fiind regresivă cu fiecare scrutin din anii 1984, 1989, 1994, 1999, 2004 și 2009.

 

Continue Reading

ALEGERI EUROPENE 2019

Fostul lider al extremei drepte din Austria, Heinz-Christian Strache, implicat recent într-un scandal de corupție, nu își va prelua mandatul de europarlamentar

Published

on

©️ HC Strache Facebook

Fostul lider al extremei drepte din Austria, Heinz-Christian Strache, nu-şi va prelua mandatul în Parlamentul European, potrivit propriilor declaraţii făcute luni, el promiţând totodată să revină în politică imediat ce va descoperi cine i-a înregistrat pe ascuns în Ibiza (Spania) declaraţiile incriminatoare care au dus la demisia sa, luna trecută, transmite dpa, relatează Agerpres.

Vicecancelarul austriac Heinz-Christian Strache, liderul formaţiunii de extremă dreapta Partidul Libertăţii (FPO), care făcea parte din coaliţia de guvernământ, şi-a dat demisia din funcţie în urma difuzării unei înregistrări video compromiţătoare în care Strache oferă contracte guvernamentale în schimbul sprijinului politic, transmit dpa, AFP şi Reuters, relatează Agerpres

Potrivit rezultatelor și site-ului Parlamentului European, Partidul Libertății FPÖ (Freiheitliche Partei Österreichs) a obținut un procentaj de 17,20%, clasându-se pe locul 3. Acest partid ocupă 3 mandate în Parlamentul European, făcând parte din grupul ID (Identity and Democracy).

După destrămarea coaliţiei de guvernare formate din conservatori şi extrema-dreaptă în urma demisiei vice-cancelarului lider al extremei-drepte Heinz-Christian Strache, Sebastian Kurs, cancelarul conservator a anunțat sâmbătă că vor fi convocate alegeri anticipate, anunță agențiile Reuters și EFE, potrivit Agerpres.

Citiți și: Cancelarul conservator, Sebastian Kurz, a anunțat alegeri anticipate în Austria după scandalul de corupție în care a fost implicat vicecancelarul Heinz-Christian Strache: ”Prea mult este prea mult”

Scandalul a izbucnit când revista Der Spiegel şi ziarul Süddeutsche Zeitung au difuzat o înregistrare video în care Strache pare să ofere, în schimbul susţinerii politice, contracte în infrastructură unei femei care a pretins că este o potenţială donatoare bogată din Rusia. 

Citiți și:Liderul extremei drepte austriece, Heinz-Christian Strache, demisionează înaintea alegerilor europene, în urma unui scandal de corupție. Acesta guverna alături de cancelarul austriac Sebastian Kurz

Continue Reading

ALEGERI EUROPENE 2019

Partidul lui Emmanuel Macron, ALDE și Alianța USR PLUS au decis: Grupul lor din Parlamentul European a fost denumit Renew Europe

Published

on

©️ Dacian Cioloș/ Facebook

Partidul președintelui francez Emmanuel Macron și liberalii europeni au ales denumirea pentru noul lor grup în Parlamentul European, al treilea cel mai puternic din hemiciclu și din care face parte și Alianța 2020 USR PLUS, numele noii grupări politice fiind Renew Europe.

Grupul reunește membri ai Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), ai partidului La République En Marche, ai Alianței 2020 USR PLUS și alții.

”Am decis, astăzi, ca numele noului grup din Parlamentul European pe care l-am fondat alături de partenerii noștri din ALDE  și En Marche să fie Renew Europe (Reînnoim Europa). Numele grupului reflectă exact intențiile noastre: vrem să construim o Europă modernă, mai puternică, mai aproape de cetățeni. Deviza noastră este: Hotărâți să construim împreună o Europă liberă și echitabilă”, a scris Dacian Cioloș, președintele PLUS și viitor eurodeputat din partea Alianței 2020 USR PLUS.

Potrivit Politico Europe, partidul lui Macron a dorit cu insistență să evite cuvântul “liberal”, care este adesea folosit negativ în Franța ca o reprezentare a ultra-capitalismului.

“Grupul ALDE din Parlamentul European a fost redenumit Renew Europe”, a scris pe Twitter Chris Davies, membru al liberalilor și democraților din Marea Britanie.

Renew Europe a fost printre cele patru nume luate în calcul, alături de The Europeans, Europe Forward și ceva care implică cuvântul “Europa”.

Grupul are un număr total provizoriu de 110 de locuri în noul Parlament – cu 41 mai mult decât vechiul grup ALDE, în mare parte datorită partidului lui Macron, a liberal-democraților din Regatul Unit și a Alianței USR PLUS din România.

Delegația franceză este cea mai mare din noul grup. În cadrul noului grup format în Parlamentul European delegația Alianței 2020 USR PLUS, cu opt eurodeputați, va fi a treia ca mărime după cele ale Franței și Marii Britanii, iar după retragerea Regatului Unit din UE va deveni a doua cea mai importantă forță politică din grupul Renew Europe.

Continue Reading

Facebook

ROMÂNIA6 hours ago

Klaus Iohannis și Nicolae Ciucă l-au asigurat pe șeful diplomației sârbe de susținerea politică și tehnică a României pentru integrarea europeană a Serbiei

ROMÂNIA7 hours ago

SUA: Prin implementarea tehnologiei reactoarelor modulare mici, România este un partener exemplar în scopul comun pentru securitate transatlantică

ROMÂNIA7 hours ago

Klaus Iohannis a discutat cu Věra Jourová despre finalizarea „cât mai curând” a MCV și despre continuarea monitorizării „exclusiv” prin mecanismul UE privind statul de drept

INTERNAȚIONAL8 hours ago

Maia Sandu, primul lider primit la Kiev de Zelenski după ce Ucraina și R. Moldova au devenit state candidate: Vom colabora pe calea de aderare la UE

ROMÂNIA9 hours ago

Ministrul de externe Bogdan Aurescu, conferință de presă cu omologul sârb: România acordă importanță creării interconectorului de gaz Arad-Mokrin, mai ales în contextul regional actual

NATO10 hours ago

Liderii NATO vor aproba la summitul de la Madrid un pachet consolidat de asistență pentru Ucraina și pachete de sprijin pentru R. Moldova și Georgia

G710 hours ago

Liderii G7 au adoptat o declarație comună prin care asigură Ucraina că va fi în continuare sprijinită financiar și militar, amenințând Rusia cu sancțiuni

NATO11 hours ago

Jens Stoltenberg: Noul Concept Strategic va defini Rusia drept cea mai directă amenințare la adresa securității și va aborda în premieră provocările generate de China

COMISIA EUROPEANA11 hours ago

Comisia Europeană pune bazele unui parteneriat strategic între UE și Norvegia în domeniul bateriilor și al materiilor prime critice

G711 hours ago

Boris Johnson, apel către liderii G7: Trebuie să punem capăt monopolului lui Putin asupra cerealelor, care duce la creșterea prețurilor la nivel mondial

NATO10 hours ago

Liderii NATO vor aproba la summitul de la Madrid un pachet consolidat de asistență pentru Ucraina și pachete de sprijin pentru R. Moldova și Georgia

NATO11 hours ago

Decizii cruciale pentru România: NATO va ridica grupurile de luptă la nivel de brigadă, va adopta noi planuri de apărare cu forțe pre-alocate pentru anumiți aliați, iar Forța de Reacție Rapidă va avea peste 300.000 de militari

INTERNAȚIONAL16 hours ago

Volodimir Zelenski face apel la populația din Belarus să nu se lase atrasă în războiul Rusiei împotriva Ucrainei

CONSILIUL EUROPEAN4 days ago

Klaus Iohannis: Îmi doresc să ajungem la ce am descris în prima mea campanie prezidențială, ca România și Moldova să fie împreună în UE

CONSILIUL EUROPEAN4 days ago

Klaus Iohannis, despre amânarea aderării României la spațiul Schengen: “Și pentru noi reprezintă o frustrare”

CONSILIUL EUROPEAN4 days ago

Klaus Iohannis, despre renunțarea la votul în unanimitate la nivelul UE: Este de dorit o arhitectură decizională “mai suplă”, dar acest lucru implică multe “complicații procedurale”

CONSILIUL EUROPEAN4 days ago

Klaus Iohannis este de acord cu comunitatea politică europeană propusă de Macron: Nu creăm un înlocuitor la aderare, dar nici așteptarea falsă că un stat va deveni automat membru UE

CONSILIUL EUROPEAN4 days ago

Klaus Iohannis, optimist că R. Moldova și Ucraina vor deveni candidate la UE: Acest statut este o “garanție că integrarea europeană se va întâmpla”

Cristian Bușoi5 days ago

Dosarul Stocării Gazelor: Acordul negociat de eurodeputatul Cristian Bușoi asigură că depozitele de gaze din UE vor fi umplute la cel puțin 80% din capacitate până în noiembrie

PARLAMENTUL EUROPEAN5 days ago

Din plenul PE, Andrej Plenković transmite sprijinul „de neclintit” al Croației pentru ca Ucraina să devină țară candidată la UE

Team2Share

Trending