Purtătorul de cuvânt al Ministerul Afacerilor Externe, Andrei Țărnea, a reacționat luni seară la afirmațiile fostului președinte rus Dmitri Medvedev, care a numit-o pe șefa diplomației europene Kaja Kallas drept „șobolan”.
„Foști oameni de stat nesemnificativi care numesc orice femeie «șobolan» ar trebui mai bine ignorați, însă femeile și fetele din Rusia sau oriunde în lume merită mult mai mult”, a transmis purtătorul de cuvânt al MAE.
Oficialul a subliniat că, în timp ce Medvedev „răspândește otravă jalnică împotriva femeilor online, femeia pe care încearcă să o discrediteze călătorește prin lume și modelează politici”.
Former minor statesmen calling any woman “a rat” are better ignored but women & girls in Russia or anywhere in the world deserve way better. It is telling that while he is spewing vile poison against women online the woman he attempts to belittle travels the world shaping policy.
— Purtator de cuvant MAE Romania/ MFA spokesperson (@PdCMAERO) February 23, 2026
„Dima, Schengen este un spațiu al libertății, al legii și al securității, deci nu este pentru agresorii imperiali ilegali care încă încearcă să cucerească vecini suverani. Așa cum s-a întâmplat în 1856, 1905, 1921 sau 1989, militarii ruși primesc bilete dus atunci când, la ordinul Kremlinului, întreprind războaie similare”, a mai comentat Andrei Țărnea.
Reacția română vine după ce fostul președinte rus Dmitri Medvedev a comentat afirmațiilor Kajei Kallas de a împiedica intrarea foștilor militari ruși în spațiul Schengen, dar folosind un limbaj jignitor..
„Kaja, „șobolanul blond”, a spus că lucrează pentru a se asigura că sute de mii de foști militari ruși nu vor intra niciodată în Schengen. Ce pierdere pentru luptătorii noștri. Ei bine, dacă vor, pot intra fără vize. Așa cum s-a întâmplat în 1812 sau 1945. La mulți ani de Ziua Apărătorului Patriei!”, afirmase Medvedev.




