Un stat membru NATO, aproape de finalizarea achiziționării unui sistem de rachete din Rusia, în pofida împotrivirii Statelor Unite

Turcia este aproape de finalizarea achiziției sistemului de rachete rusesc S400, în pofida presiunilor exercitate de către Statele Unite de a se baza pe sistemele antiaeriene ale NATO, precizează mai mulți oficiali turci citați de Financial Times, informează Adevărul.ro.

Foto: Wikipedia

Prețul, stabilit de către Turcia și Rusia, este de aproxiamtiv 3 miliarde de dolari pentru patru sisteme de baterii și un număr de rachete, a precizat un oficial turc pentru publicația britanică.

Bloomberg amintise anterior că prețul se ridică la 2.5 miliarde de dolari, cu condiția ca două dintre baterii să fie fabricate în Turcia, parte a unei înţelegeri de „transfer de tehnologie”.

Oficialul turc, citat de Financial Times şi care a dorit să rămână anonim, a declarat că înţelegerea se află într-un stadiu preliminar de încheiere. Dacă va fi finalizată, aceasta va fi primul semn efectiv al rupturii recente dintre Turcia şi NATO.

Citiți și Hărțile care arată cum Rusia își ”încordează” tehnica militară și poziția strategică: De la Oceanul Arctic și până în Estul Mediteranei, trecând prin Marea Baltică și zona Mării Negre

Unul dintre motivele pentru care relațiile între Turcia și aliații săi din cadrul NATO este acela că SUA oferă sprijin milițiilor kurde care luptă împotriva ISIS în Siria în pofida faptului că forţele americane utilizează baza aeriană de la Incirlik, aflată pe teritoriul Turciei.

La acest aspect se adaugă și deteriorarea relațiilor cu Germania, care deja a demarat procedurile de retragere a trupelor sale de la baza Incirlik după ce Ankara a refuzat în repetate rânduri permiterea efectuării unor vizite a parlamentarilor germani la baza în cauză.

În paralel, președintele Recep Tayyip Erdogan a depus eforturi pentru consolidarea relațiilor cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, care au devenit tensionate ca urmare a doborârii unui avion rusesc în proximitatea graniței siriene în noiembrie 2015.

Erdogan are nevoie de o relaţie bună cu preşedintele rus pentru atingerea scopurilor sale din Siria, unul din ele fiind înfrângerea miliţiilor kurde din Siria susţinute de către Statele Unite.

„Contractele de achiziţionare de armament nu sunt niciodată doar achiziţii de armament. Aceasta este totodată o problemă politică şi economică”, a declarat Nihat Ali Ozcan, fost maior în armata turcă, în prezent analist în cadrul think-tankului Tepav.

Sistemul S400 va fi un echipament extrem de complicat de integrat în actualul sistem de apărare anti-aeriană a Turciei, a explicat Nihat Ozcan. „Acesta trebuie să se coordoneze cu sistemele de radar şi de urmărire prin satelit curente ale Turciei înainte de a putea doborî un avion inamic, lucru ce nu este posibil în acest moment”, a completat Nihat Ozcan.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare