Comisia Europeană a anunţat că va propune Consiliului să renunţe la decizia de a suspenda alocarea de fonduri Ungariei prin politica de coeziune după ce a ajuns la concluzia că autorităţile naţionale au luat măsurile necesare pentru a corecta deficitul excesiv pe care ţara risca să îl aibă, informează Adevarul.ro.
Executivul UE a concluzionat astăzi, urmare a evaluărilor pentru recomandările economice pe fiecare toate statele UE, că deficitul bugetar al Ungariei va ajunge la 2,5% din PIB anul acesta, iar anul viitor este estimat să se încadreze în ţinta de până la 3% în ciuda unui context macroeconomic slabit.
Pe 22 februarie, comisarul pentru politică regională Johannes Hahn şi comisarul pentru politică monetară Olli Rehn au anunţat suspendarea a 495 de milioane de euro, reprezentând 29% din alocările pentru 2013 din fondurile europene pentru Ungaria, din cauza lipsei unor măsuri convingătoare din partea Guvernului de la Budapesta pentru corectarea deficitului care trebuie să ajungă la 3% din PIB.
Sursa: Adevarul.ro
Foto: en.wikipedia.org




