Ursula von der Leyen îi citează lui Orban un discurs al său din 2011, când era în slujba “unității europene”: Europa și Ungaria sunt o singură familie. Povestea Ungariei este și povestea UE

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i s-a adresat miercuri premierului maghiar Viktor Orban, parafrazându-i un discurs din 2011 în care pleda pentru unitatea UE, și a transmis un mesaj poporului ungar că “suntem o singură familie” în Europa.

Șefa executivului european a luat cuvântul în plenul Parlamentului European de la Strasbourg cu ocazia prezentării de către șeful guvernului ungar a priorităților președinției maghiare la Consiliul Uniunii Europene, care a debutat la 1 iulie și se încheie la 31 decembrie. Prezentarea priorităților a fost decalată cu trei luni din cauza unor relații tensionate între Budapesta și instituțiile UE, dar și din cauza inundațiilor care au avut loc luna trecută și care au afectat mai multe țări din Europa Centrală, inclusiv Ungaria.

Ursula von der Leyen a precizat că prioritățile UE în cursul președinției ungare sunt legate de sprijinul european pentru Ucraina, competitivitatea economiei europene și migrația.

Premierul ungar, criticat pentru așa numitele “misiuni de pace” la Moscova și la Beijing de la debutul președinției maghiare, a făcut obiectul unui tir de critici din partea șefei Comisiei Europene, cu care nu are o relație bună, premierul maghiar opunându-se unui nou mandat al acesteia la șefia Comisiei Europene.

“Există încă unii care dau vina pentru acest război nu pe invadator, ci pe invadat. Nu pe pofta de putere a lui Putin, ci pe setea de libertate a Ucrainei. Așa că vreau să îi întreb: I-ar învinovăți ei vreodată pe unguri pentru invazia sovietică din 1956?”, a spus von der Leyen, care anterior dezbaterii a fost salutată de Orban cu un sărutat protocolar de mâini, dar perceput și drept ironic de observatori din cauza relației dificile dintre cei doi.

Președinta Comisiei Europene l-a criticat pe Viktor Orban și pentru faptul că aruncă “peste gardul vecinului” problemele sale, referindu-se la instrumentalizarea politicii de migrație.

În plenul Parlamentului European, premierul maghiar a punctat că sistemul de azil nu funcţionează şi că, “dacă permitem cuiva să intre, nu mai putem să-l trimitem acasă niciodată”. “Politica UE privind migraţia a eşuat, se văd consecinţele. Mai multe state membre încearcă să găsească soluţii. Migraţia ilegală şi temerile legate de siguranţă au dus la controale consolidate la frontiere”, a mai spus Orban în cadrul dezbaterii, aspru criticat apoi de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a urmat la luarea de cuvânt.

“Am auzit cuvintele dumneavoastră la finalul săptămânii trecute. Ați spus că Ungaria își protejează frontierele și că infractorii sunt închiși în Ungaria. Mă întreb cum se potrivește această declarație cu faptul că, anul trecut, autoritățile dumneavoastră au eliberat din închisoare contrabandiști și traficanți condamnați înainte de a-și ispăși pedeapsa. Aceasta nu este combaterea migrației ilegale în Europa. Aceasta nu înseamnă protejarea Uniunii noastre. Asta înseamnă doar să arunci problemele peste gardul vecinului tău”, i-a replicat von der Leyen lui Orban.

Șefa executivului european și-a încheiat intervenția în dezbaterea din plen cu o trimitere la precedenta dată când Ungaria a deținut președinția Consiliului Uniunii Europene, tot cu Viktor Orban la timonă.

“Aceasta este a doua oară când Ungaria preia președinția Consiliului. Prima dată a fost în 2011”, a amintit ea, spunând că cu acea ocazie, prim-ministrul Orbán a declarat că “vom călca pe urmele revoluționarilor din 1956. Și ne propunem să servim cauza unității europene. Europa trebuie să rămână unită pentru a-și menține poziția”.

Apoi, Ursula von der Leyen a continuat: “Cred că suntem cu toții de acord. Europa trebuie să rămână unită. Acest lucru era adevărat atunci. Și este adevărat și astăzi”.

Așadar, permiteți-mi să închei adresându-mă poporului maghiar. Suntem o singură familie. Povestea voastră este povestea noastră. Viitorul vostru este viitorul nostru. Zece milioane de maghiari sunt zece milioane de motive bune pentru a continua să ne modelăm viitorul împreună“, a conchis președinta Comisiei Europene.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare