Președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a confirmat miercuri sprijinul deplin al Comisiei Europene pentru eforturile României de a adera la spațiul Schengen, în cursul unei întrevederi pe care a avut-o la Bruxelles cu premierul român Nicolae Ciucă, aflat într-o vizită de două zile la instituțiile UE și NATO și pe agenda căreia se află aderarea la Schengen, Planul Național de Redresare și Reziliență și consolidarea flancului estic.
“Am discutat despre eforturile României de a adera la Schengen, pe care Comisia Europeană le sprijină pe deplin”, a scris Ursula von der Leyen. pe Twitter.
Șefa Comisiei Europene a mai arătat că discuțiile cu Ciucă au vizat derularea investițiilor în cadrul planului de redresare Next Generation EU.
De asemenea, von der Leyen a mulțumit României pentru solidaritatea sa cu Republica Moldova în criza energetică. “Aceasta este calea europeană”, a conchis ea.
Glad to meet 🇷🇴 PM @NicolaeCiuca
We discussed Romania’s efforts to join Schengen, which @EU_Commission fully supports
We also talked about the rollout of #NextGenEU investments
And I thanked 🇷🇴 for its solidarity with Moldova in the energy crisis
This is the European way. pic.twitter.com/TcNXyqpYyE
— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) October 26, 2022
Separat, premierul Nicolae Ciucă a transmis aprecierea Guvernului pentru sprijinul și contribuția esențială a Comisiei Europene la avansarea calendarului privind aderarea României la spațiul Schengen în cadrul întâlnirii de miercuri, de la Bruxelles, cu Ursula von der Leyen, se arată într-un comunicat al Executivului.
În context, șeful Guvernului a menționat că recenta misiune voluntară de evaluare a avut „concluzii foarte bune”, care confirmă pregătirea țării noastre cu privire la acquis-ul Schengen.
Citiți și
Premierul Nicolae Ciucă efectuează, miercuri şi joi, o vizită oficială la Bruxelles, prilej cu care are întrevederi cu mai mulţi oficiali, printre care omologul belgian Alexander De Croo, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, precum şi cu secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.
Agenda premierului la Bruxelles cuprinde și consultări cu reprezentanţii comunităţii de afaceri române şi belgiene o întâlnire cu Manfred Weber, preşedintele Grupului PPE din Parlamentul European și președintele Partidului Popular European, o întrevedere cu comisarul european pentru transporturi Adina Vălean și o reuniune cu delegația europarlamentarilor români.




