Vicepreședintele Comisiei AGRI din PE, Daniel Buda: Am solicitat egalizarea plăților directe pentru fermierii europeni pentru a pune capăt discriminării între aceștia

Parlamentul European solicită egalizarea plăților directe pentru fermieri, transmite eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE), vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European, într-o postare pe Facebook. 

„Zilele trecute, am înaintat o adresă președintei Comisiei Europene, președintelui Consiliului, Comisarului European pentru Agricultură, alături de europarlamentarul Bronis Rope din Comisia de Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European, dar și împreună cu alți co-semnatari. În scrisoarea formulată, am solicitat egalizarea plăților directe, asigurarea unei concurențe echitabile în vederea prevenirii dispariției fermelor în unele regiuni ale Uniunii”, scrie Daniel Buda.

Politica Agricolă Comună (PAC) îndeplinește obiective fundamentale din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special, în ceea ce privește creșterea productivității alimentare în întreaga UE, stabilizarea piețelor și, mai important, asigurarea unui nivel de viață echitabil pentru comunitatea agricolă.

„Odată cu extinderile recente ale Uniunii Europene, așa-numitele state membre „noi” s-au alăturat pieței europene comune și s-au angajat să obțină aceleași standarde ridicate de producție, bunăstare a animalelor și de mediu ca și statele „vechi”. Din păcate, perioada „tranzitorie”, care trebuia să se încheie în 2013, a devenit „permanentă”, întrucât condițiile și sprijinul oferit agricultorilor de PAC încă variază considerabil în funcție de statele membre”, explică eurodeputatul român. El mai spune că „acest impas face ca PAC actuală să nu își poată atinge obiectivele, diferențele dintre alocările PAC denaturează concurența, în loc să stabilizeze piețele. Atât timp cât rămân fermieri „egali” și „mai egali” în UE, acei fermieri din statele membre cele mai defavorizate vor renunța la agricultură și vor abandona zonele rurale”.

Astfel, vicepreședintele AGRI a solicitat Comisiei, Consiliului și celorlalți colegi din Parlamentul European „să pună capăt acestei discriminări, să asigure un tratament egal pentru toți fermierii europeni și să să asigure respectarea Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene!”.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare