Vicepreședintele PMP Ioana Constantin: Piața forței de muncă din România, un paradox. Trimitem forță de muncă în Europa, dar aducem lucrători din Asia

Vicepreședintele PMP Ioana Constantin arată, într-o postare pe Facebook, paradoxul cu care se confruntă piața forței de muncă la nivel național, în contextul în care România își trimite lucrătorii în toată Europa, dar importă alții din Asia, în domenii precum construcțiile, panificație, transporturi sau domeniul hotelier.

„100.000 de muncitori din state non-UE – aceasta este propunerea Ministerului Muncii pentru anul 2022. Anul acesta, contingentul a fost dublat. Vorbim, în prinicipal, despre domenii precum construcții, panificație, transporturi, dar și domeniul hotelier. În realitatea, piața forței de muncă din România arată un paradox: angajatorii nu găsesc forță de muncă, dar mulți români se plâng că nu își găsesc locuri de muncă sau că sunt prea mici salariile. În vreme ce România trimite forță de muncă în toată Europa, aducem lucrători din Vietnam, Nepal, Filipine etc.”, a explicat Ioana Constantin. 

În acest context, politicianul propune o serie de măsuri pentru reconcilierea cererii de pe piața de muncă din România cu oferta de mână de lucru de la nivel național:

1. România trebuie să acorde sprijin continuu mediului de afaceri, în principal IMM-urilor care și la nivelul UE generează peste 65% din locurile de muncă, iar creșterea salariilor și creșterea calității vieții trebuie să fie continuu prioritate.
2. România trebuie să își concentreze eforturile spre a ușura accesul pe piața forței de muncă pentru lucrătorii din R. Moldova care nu au cetățenie română, înainte de lucrătorii din zone precum Vietnam, Filipine, Sri Lanka etc.

„Am lăsat un astfel de proiect în Ministerul Muncii, un Acord între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova pentru reglementarea şi organizarea circulaţiei forţei de muncă între România și Republica Moldova, acord care trebuie dus la capăt”, a precizat Ioana Constantin.

Pentru a acoperi deficitul de forță de muncă înregistrat în domenii precum cel al construcțiilor de clădiri, de drumuri, în restaurante, transporturi rutiere, hoteluri, panificație etc., Ministerul Muncii a propus, pentru anul 2022, un contingent de 100.000 de lucrători străini nou admiși pe piață.

Datele înregistrate Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) arată că, în perioada ianuarie – august 2021, 264.983 de locuri de muncă erau vacante, 50.924 dintre acestea fiind declarate în mod repetat de angajatori din cauză că nu s-au putut ocupa.

Pe parcursul acestui an, a crescut substanțial numărul de adeverințe solicitate de angajatori agențiilor teritoriale ale ANOFM, necesare pentru obținerea avizului eliberat de Inspectoratul General pentru Imigrări în vederea încadrării în muncă a străinilor pe teritoriul României.

Astfel, în perioada ianuarie – august 2021, 6.518 de firme au solicitat eliberarea de adeverinţe pentru 83.338 de locuri de muncă vacante pentru care nu a existat forță de muncă disponibilă pe piața muncii din România, față de un număr de 4.135 firme pentru 49.200 de locuri de muncă disponibile, în aceeași perioadă a anului trecut.

Potrivit Ordonanței Guvernului nr. 25/2014, cu modificările și completările ulterioare, art. 7, alin. 2, lit. a, străinii pot fi încadrați în România numai dacă “angajatorul a depus diligențe pentru ocuparea locului de muncă vacant de către un cetățean român, de către un cetățean al unui alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European, de către un cetățean al Confederației Elvețiene sau de către un străin titular al dreptului de ședere pe termen lung pe teritoriul României”.

Contingentul de lucrători străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă se stabilește anual, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii și Protecției Sociale. Reamintim că, pentru anul în curs, a fost stabilit inițial un contingent de 25.000 de lucrători străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă, suplimentat ulterior la 50.000, printr-o nouă hotărâre de Guvern adoptată în luna august a acestui an.  

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare