Vladimir Putin, despre garanțiile de securitate cerute SUA și NATO: Acțiunile noastre vor depinde de securitatea necondiționată a Rusiei

Acțiunile viitoare ale Rusiei vor depinde de securitatea noastră necondiționată, a declarat președintele rus Vladimir Putin, joi, 23 decembrie, cu privire la garanțiile de securitate cerute Statelor Unite și NATO, relatează Reuters și EFE, preluat de Agerpres. 

Făcând declarații la conferința sa anuală cu presa, Putin a declarat că NATO a „păcălit” Rusia spunând că nu se va extinde spre estul Europei într-un acord încheiat în 1990 – adăugând că, de atunci, Alianța a efectuat „cinci valuri de expansiune” care au contravenit acestei garanții.

În ultimele săptămâni, Statele Unite, NATO și Kievul au tras un semnal de alarmă cu privire la aproximativ 100.000 de soldați ruși desfășurați în apropierea graniței cu Ucraina și în Peninsula Crimeea ocupată de Rusia.

Oficialii americani au declarat că Moscova plănuiește o posibilă ofensivă militară care, dacă se va întâmpla, ar putea avea loc în câteva săptămâni. Totuși, Vladimir Putin a respins ideea unei invazii a Ucrainei, însă a subliniat că Rusia dorește să-și asigure securitatea. 

„Nu este alegerea noastră, nu dorim acest lucru”, a precizat liderul de la Kremlin. „Trebuie să ne gândim să ne asigurăm perspectivele de securitate nu doar pentru azi şi pentru săptămâna viitoare, ci pentru viitorul apropiat”, a adăugat acesta. 

La 17 decembrie, Ministerul rus de Externe a publicat două proiecte de acorduri care prezintă un set de „garanții de securitate” pe care Kremlinul le cere de la SUA și de la NATO, inclusiv încetarea oricărei extinderi suplimentare a NATO și un angajament din partea Alianței de a nu desfășura trupe suplimentare în țări în care nu erau deja prezente forțe terestre ale NATO înainte de 1997. Printre acestea se numără Polonia, Ungaria, Republica Cehă și statele baltice, care sunt toate membre ale Alianței.

În acest sens, președintele rus a menționat că Rusia a primit „un semnal pozitiv” din partea SUA privind discutarea acestor propuneri, cele două părți urmând să se reunească la Geneva, în ianuarie 2022. 

„Partenerii noștri americani ne-au spus că sunt pregătiți să înceapă această discuție, aceste discuții, chiar la începutul anului viitor. Sper că lucrurile se vor desfășura în acest fel”, a precizat Vladimir Putin.

SUA ar fi, la rândul lor, dispuse să stea la masa negocierilor cu Rusia. 

„Suntem pregătiţi să discutăm”, chiar dacă „documentele (cu propunerile formulate de Moscova) cuprind unele lucruri despre care ruşii ştiu că sunt inacceptabile”, a declarat un înalt responsabil american vorbind sub condiţia anonimatului, informează Adevărul.  „Reflectăm aşadar la modul de a face acest lucru în aşa fel încât statele vizate să fie la masa negocierilor, iar când vorbim despre securitatea europeană toţi cei care au interese aici să participe.   Vom avea, presupun, şi o listă cu subiecte de preocupare cu privire la poziţia şi comportamentul Rusiei, pe care le vom aduce la masa negocierilor’”, a mai declarat acesta.

Totuși, liderul de la Kremlin a insistat că aceste negocieri trebuie urgentate și nu prelungite „decenii la rând”, puterile occidentale fiind cele care trebuie să ofere „garanții imediate”. 

De altfel, Rusia a trimis SUA o propunere de calendar privind negocierile din luna ianuarie.

Citiți și 

Propunerile de tratat ale Rusiei cu SUA și NATO amenință securitatea europeană, subliniază șeful diplomației UE, în timp ce Moscova se pregătește de tratative cu SUA începând din ianuarie

SUA și UE se vor coordona pentru „orice discuție” privind arhitectura de securitate europeană în contextul consolidării militare a Rusiei la granița cu Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin a cerut anterior NATO să lanseze negocieri de fond pentru a oferi Rusiei garanții de securitate fiabile și pe termen lung. Șeful statului a precizat că Rusia dorește garanții juridice și legale, deoarece Occidentul nu și-a respectat anterior promisiunile verbale. Potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, consilierul de la Kremlin, Iury Ushakov, l-a informat pe consilierul pe probleme de securitate națională al Casei Albe, Jake Sullivan, despre disponibilitatea Moscovei de a lansa imediat discuții pe marginea proiectelor de acorduri privind garanțiile de securitate. Ministrul adjunct de externe Serghei Ryabkov va reprezenta Rusia la negocieri.

Acesta a declarat, într-un interviu acordat revistei International Affairs și publicat joi, că Rusia nu va accepta nicio precondiție din partea Washingtonului în ceea ce privește viitoarele lucrări de formalizare a propunerilor Rusiei privind garanțiile de securitate.

„Ne-am dori ca acordurile pe care le punem pe hârtie să fie formalizate rapid, astfel încât să ia forma unor acorduri contractuale. Dacă SUA ne cer să desfășurăm niște activități pe teritoriul nostru ca o condiție prealabilă, care să placă Washingtonului și altor capitale NATO sau pe care americanii ar vrea să le prezinte ca o condiție prealabilă pentru o viitoare activitate la comanda Kievului, acest lucru nu va merge”, a subliniat Ryabkov.

Potrivit ministrului adjunct de externe, dacă se va întâmpla așa ceva, Rusia va ajunge la concluzia că SUA „nu au voința politică de a încheia acorduri” și că profită de aceste evoluții „pentru a-și acoperi politica în curs de desfășurare care vizează utilizarea teritoriului Ucrainei și al altor țări în scopuri militare împotriva Rusiei”.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare