Kim Jong-Un ar putea întreprinde o vizită în Rusia în septembrie 2018, potrivit presei ruse care îl citează pe vicepreședintele Dumei de Stat, Ivan Melnikov, notează Agepres.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, i-a propus liderului nord-coreean să vină în Rusia la Forumul economic oriental, desfăşurat anual la Vladivostok ( Extremul Orient rus), unde cei doi lideri s-ar putea întâlni, a afirmat Melnikov, adăugând că sunt luate în considerare şi alte locuri şi termene pentru această vizită.
Liderul de la Phenian se va întâlni pe 12 iunie cu președintele SUA în Singapore pentru a discuta pe tema denuclearizării Peninsulei Coreea.
La 24 mai, Trump anunţase că anulează summit-ul cu Kim Jong-un prevăzut pentru 12 iunie, în Singapore, reproşând regimului nord-coreean că a revenit la “retorica belicoasă”. Cu câteva ore înainte, Phenianul îşi distrusese poligonul de teste nucleare şi balistice.
–




