Ziua Memoriei Victimelor Comunismului/Bolojan: Este important să nu ne lăsăm atrași de nostalgii periculoase sau de încercări de a relativiza crimele comunismului

Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Memoriei Victimelor Comunismului în România, în care a subliniat importanța comemorării celor care au suferit sub dictatura comunistă și a celor care au avut curajul să se ridice împotriva regimului represiv.

Șeful Guvernului a amintit că în 21 decembrie 1989, revolta declanșată la Timișoara a ajuns la București și a dus, în cele din urmă, la prăbușirea regimului comunist.

„Astăzi îi comemorăm pe cei care au fost victime ale comunismului și pe cei care au avut curajul să se ridice împotriva unei dictaturi care a distrus vieți și a încălcat sistematic drepturile oamenilor”, a transmis premierul.

Ilie Bolojan a subliniat că libertățile de care se bucură astăzi cetățenii României – dreptul de a vota, libertatea de exprimare și posibilitatea de a-și decide viitorul – sunt rezultatul direct al sacrificiilor făcute în timpul Revoluției din 1989.

„Datorită sacrificiului lor, România este astăzi o țară liberă”, a afirmat premierul, amintind că mulți români au trăit direct experiența lipsei de libertate, a fricii și a abuzurilor de putere din perioada comunistă.

Premierul a recunoscut că, după 1989, România a revenit pe drumul democrației, însă procesul nu a fost lipsit de dificultăți.

„Nu totul a fost făcut corect și nu toate problemele au fost rezolvate, dar direcția este spre o țară democratică”, a arătat Ilie Bolojan.

La 36 de ani de la Revoluție, șeful Executivului a atras atenția că România se confruntă în continuare cu provocări importante și a avertizat asupra riscurilor generate de tentația de a relativiza crimele comunismului.

„Este important să nu ne lăsăm atrași de nostalgii periculoase sau de încercări de a relativiza crimele comunismului”, a transmis premierul.

Ilie Bolojan a menționat, totodată, că România se află într-un context dificil, marcat de provocări de securitate și de probleme interne, precum dezechilibrele bugetare și slăbiciunile structurale ale economiei.

În final, premierul a subliniat că soluțiile țin de responsabilitate și decizii ferme, menite să consolideze încrederea cetățenilor în stat și să asigure o dezvoltare economică echilibrată.

„Dacă vom reuși să întărim încrederea oamenilor în stat, să punem ordine în finanțele publice și să susținem dezvoltarea economică în mod echilibrat, atunci vom putea spune că sacrificiul celor care au murit pentru libertate nu a fost zadarnic”, a concluzionat Ilie Bolojan.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

Construcții Erbașu

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare