Președintele Klaus Iohannis dă cel mai important text de politică externă de la alegerea sa în cadrul participării sale la cea de-a 70-a Adunare Generală a Organizației Națiunilor Unite, unde se va întâlni cu cei mai puternici și importanți lideri ai lumii.
Șeful statului va reprezenta România în unica arenă globală a lumii și va avea mai multe întrevederi cu lideri mondiali, însă va merge și la Casa Albă, unde se va întâlni cu vicepreședintele american, Joe Biden.
Citiți și Klaus Iohannis la ONU. Corespondență Specială de la NEW YORK
”Voi avea o întrevedere bilaterală cu vicepreședintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă”, a spus șeful statului, în declarațiile de susținute la Palatul Cotroceni, menționând că va avea întâlniri bilaterale cu mai mulți șefi de state și că va comunica și conținutul acelor discuții.
Al doilea cel mai puternic om din administrația Obama le-a transmis atunci românilor ”puteți conta pe noi. Punct!”.
În altă ordine de idei, președintele României va participa, la invitația președintelui american Barack Obama, la summit-ul dedicat contracarării DAESH/ ISIS, precum și la cel dedicat egalității de gen.
În calitate de lider participant la reuniunea privind egalitatea de gen, Klaus Iohannis este unul dintre cei 8 lideri mondiali semnatari ai petiției HeForShe, campanie inițiată în 2014 de UN Women.
Printre liderii mondiali ce și-au anunțat participarea la Adunarea Generală a ONU, desfășurată în acest an sub motto-ul aniversar ”Strong UN. Better World” se numără Papa Francisc I, președintele Rusiei, Vladimir Putin (prezent după 10 de ani la summit-ul ONU), președintele Chinei, Xi Jinping (aflat la prima participare) sau președintele francez, Francois Hollande (care după eveniment va vizita o tabără de refugiați din Liban).
Înaintea acestei deplasări importante – la Adunarea Generală a ONU – Klaus Iohannis va participa astăzi la reuniunea Consiliului European extraordinar informal de la Bruxelles, începând cu ora 19.00.
.





Comentariile sunt închise.