Nigel Farage, de acord cu organizarea unui al doilea referendum privind Brexit: Ar închide definitiv dezbaterea pentru o generație

Nigel Farage, fostul lider al formațiunii UKIP (UK Independence Party) declară că ar susține organizarea unui al doilea referendum privind Brexit, pentru a pune capăt „miorlăierilor” celor care s-au împotrivit ieșirii din UE. Numărul celor care ar vota pentru “Leave” ar fi mult mai mare decât cel de la primul scrutin, s-a declarat convins politicianul.

Acesta a declarat că un al doilea vot va arăta că cetățenii vor retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană în cifre “mult mai mari”, decât în urma referendumului din 2016, ceea ce ar rezolva problema „pentru o generație”.

El s-a declarat convins că un nou vot în favoarea Brexitului ar fi validat de „un procent mult mai mare decât data trecută”.

Fostul lider UKIP a fost o figură centrală în sprijinirea organizării referendumului privind ieșirea Marii Britanii din UE, în urma căruia rezultatele au arătat 52 % vs 48 % în favoarea celor care doresc Brexitul.

Data la care Regatul Unit va ieși, oficial, din Uniunea Europeană a fost stabilită, după lungi negocieri, pentru 29 martie 2019.

 

Citiți și:

Michel Barnier: Unitatea în interiorul UE privind Brexit nu a căzut din cer, ci este o consecință a alegerii lui Donald Trump în funcția de președinte al SUA

Nigel Farage, întrevedere cu negociatorul-șef al UE pentru Brexit, Michel Barnier: Voi reprezenta vocea a 17,4 milioane de britanici

 

 

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare