
Premierul Binali Yildirim și înalți responsabili militari turci au programate luni întâlniri cu şeful Statului Major General al SUA, generalul Joe Dunford, acesta fiind primul contact la nivel înalt între Turcia și SUA după puciul eșuat care a tensionat relațiile dintre cele două țări, relatează AFP, conform Agerpres.ro.
Generalul Dunford urma să aibă o întrevedere la Ankara cu șeful Statului Major, generalul Hulusi Akar, iar către sfârșitul după-amiezii cu Binali Yildirim, conform programului primului ministru, la peste două săptămâni după tentativa de lovitură de stat împotriva președintelui Recep Tayyip Erdogan de către o facțiune a armatei.
Relațiile dintre cei doi parteneri în cadrul NATO s-au deteriorat, în contextul în care Ankara cere Washingtonului să-l extrădeze pe predicatorul Fethullah Gulen, autoexilat în Pennsylvania, pe care regimul turc îl acuză că ar fi în spatele puciului.
După Ankara, generalul Dunford urmează să se deplaseze la baza turcă din Incirlik (sud) folosită de coaliţia condusă de SUA pentru a lansa atacuri aeriene împotriva Statului Islamic în Siria şi Irak, dar închisă de către Turcia, la 16 iulie.
În cursul zilei de duminică, aproximativ 7.000 de militari şi poliţişti au înconjurat şi blocat temporar baza aeriană de la Incirlik, presa turcă sugerând că poliţia ar fi primit informaţii care indicau pregătirea unei noi tentative de lovitură de stat. Totuşi, ministrul turc pentru Afaceri Europen, Omer Celik, a anunţat pe reţelele sociale că operaţiunea a fost doar o măsură generală de securitate, adăugând nu au fost depistate probleme acolo.
Câteva mii de persoane au protestat săptămâna trecută la baza Incirlik, pentru a cere închiderea acesteia cu slogane antiamericane. Protestatarii au susţinut că militarii americani au fost implicaţi în tentativa de lovitură de stat din noaptea de 15-16 iulie, soldată cu moartea a 270 de persoane. Autorităţile turce au susţinut că avioanele F-16 folosite de pucişti au aterizat la Incirlik pentru a fi realimentate.
Citiți și:
Clericul Fethullah Gulen cere SUA să respingă încercările de extrădare ale Turciei
Autorităţile turce au trimis SUA cererea de extrădare a clericului musulman Fethullah Gulen
.




