ROMÂNIA
78 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă. 3.000 de români au fost uciși atunci de trupele sovietice
Published
5 years agoon
Astăzi se împlinesc 78 de ani de la tragicul eveniment de pe 1 aprilie 1941 când 3.000 de români din nordul Bucovinei, locuitori ai satelor de pe valea Siretului, au încercat să se refugieze din Uniunea Sovietică în România, dar au fost secerați de grănicerii sovietici la Fântâna Albă, un episod negru din istoria națională care este numit și „Katyn-ul românesc”.
1 aprilie 1941 – ziua Paștelui în acel an de război – rămâne data la care mii de oameni din mai multe sate din Valea Siretului și-au abondonat casele, gospodăriile și viața lor de până atunci pentru a reveni în patria-mamă, nebănuind vreo clipă că vor fi exterminați cu sânge rece de trupele Armatei Roșii. Mai mult decât atât, potrivit datelor istorice, NKVD (n.r. – o structură care se ocupa de rezolvarea unui număr mare de afaceri de stat ale Uniunii Sovietice, inclusiv activități de spionaj, informații etc. ) a lansat zvonuri potrivit cărora autoritățile sovietice le vor permite celor ce doresc să traverseze granița sovieto-română, posibilitatea să treacă liber și pașnic frontiera spre România.
Astfel, în duminica Paștelui din 1941, 3000 de români au format o coloană pașnică, purtând în față un steag alb și icoane, prapuri și cruci din cetină, și s-au îndreptat pas cu pas spre noua graniță sovieto-română.
Aproape de localitatea Fântâna Albă (în prezent, parte a regiunii ucrainene Cernăuți), la circa 3 km de granița română, îi așteptau trupele grănicerilor sovietici, relatează Adevărul.
Cercetătorii spun că masacrul de la 1 aprilie 1941 de la Fântâna Albă a fost unul orchestrat de sovietici. Cadavrele românilor au fost aruncate în gropi comune care fuseseră săpate dinainte. Unele victimele au fost îngropate de vii. Alţi români, prinşi la Fântâna Albă au fost arestaţi şi supuşi unor torturi cumplite. Au sfârşit într-o groapă comună dintr-un cimitir evreiesc peste care ruşii au aruncat var stins, mai precizează Adevărul.
Ca urmare, sovieticii au declanşat o operaţiune vastă de represalii împotriva românilor din Basarabia şi nordul Bucovinei. În luna iunie 1941, peste 13.000 de români au fost ridicaţi din casele lor şi deportaţi în Siberia şi Kazahstan. Foarte puţini au supravieţuit. Ca urmare a regimului opresiv al ruşilor, românii din Basarabia şi Bucovina s-au împuţinat considerabil. Potrivit statisticilor oficiale, populaţia românească a regiunii Cernăuţi a scăzut cu 75.000 de persoane între recensământul românesc din 1930 şi primul recensământ Sovietic în 1959. Unii cercetători susțin că sovieticii au avut un program intenţionat de exterminare a românilor.
Sângerosul masacru de la 1 aprilie 1941 de la Fântâna Albă nu a fost recunoscut niciodată de regimul sovietic. Autorităţile ucrainene au permis pentru prima dată abia în anul 2000 oficierea unei slujbe religioase la Fântâna Albă în memoria celor 3.000 de români uciși în drumul lor spre România.
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.
You may like
82 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă. 3.000 de români au fost uciși atunci de trupele sovietice din ordinul lui Stalin
81 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă. 3.000 de români au fost uciși atunci de trupele sovietice din ordinul lui Stalin
Eugen Tomac, la 80 ani de la masacrul de la Fântâna Albă: Voi face tot ce îmi stă în putință pentru a afla cine a ordonat aceste crime împotriva umanității
80 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă. 3.000 de români au fost uciși atunci de trupele sovietice din ordinul lui Stalin
79 de ani de la Masacrul de la Fântâna Albă. Eugen Tomac: 3.000 de români au murit din ordinul lui Stalin. Să-i purtăm în inimile noastre mereu
77 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă. 3.000 de români au fost uciși atunci de trupele sovietice
ROMÂNIA
Premierul Marcel Ciolacu, despre dronele rusești: România a avut reacţie în timp real şi a monitorizat situaţia cu avioane F-16. Nu au avut ţinte pe teritoriul ţării noastre
Published
15 hours agoon
September 9, 2024By
Teodora IonPremierul Marcel Ciolacu a reacționat luni la evenimentul privind dronele rusești care au intrat în spațiul aerian național, precizând că România a avut o reacție în timp real şi a monitorizat situaţia cu avioane F16, menţionând că aceste drone nu au avut ţinte pe teritoriul ţării noastre, informează Agerpres.
El a menţionat că în acel moment nu s-a impus ca ţara noastră să intervină. ”Dacă dronele aveau o ţintă pe teritoriul României, normal că ţara noastră ar fi intervenit”, a menţionat Ciolacu.
Premierul a apreciat că este vorba despre o provocare, menţionând că se încearcă să se vadă capacitatea de reacţie a statelor din jur.
Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de alertare a populației din județele Tulcea și Constanța, fiind transmise, la ora 2.20 respectiv ora 2.38, mesaje RO-Alert.
Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru monitorizarea situației aeriene.
În cursul acestor evenimente, a fost identificat și urmărit de către sistemul de supraveghere radar traseul unei drone care a evoluat în spațiul aerian național și care a părăsit teritoriul național spre Ucraina. Situația evoluției acestei drone a fost monitorizată și de cele două aeronave F-16, care au revenit în bază în jurul orei 4.08.
ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE
Guvernul aliniază legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, îndeplinind integral un ”jalon esenţial” din PNRR, anunță premierul Marcel Ciolacu
Published
18 hours agoon
September 9, 2024By
Teodora IonPremierul Marcel Ciolacu a anunțat că Guvernul aliniază legislația privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, îndeplinind astfel integral un ”jalon esenţial” din PNRR, informează Agerpres.
”Aliniem astăzi legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice şi îndeplinim astfel integral un jalon esenţial din PNRR. Eliminăm toate excepţiile şi aplicăm aceste reguli corporatiste inclusiv companiilor de stat din industria de apărare, precum şi în cazul RA-APPS”, a spus premierul la începutul şedinţei de Guvern.
România este în plin proces de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, cel mai important obiectiv de țară, după aderarea la Uniunea Europeană și NATO, iar una dintre priorități în această perioadă o reprezintă îmbunătățirea guvernanței corporative a tuturor întreprinderilor publice din România, prin aplicarea și performarea principiilor elaborate de către Organizație.
Pentru a pune în acord reglementările naționale în materie de guvernanță corporativă a întreprinderilor publice cu principiile OCDE și, conform celor asumate prin PNRR, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice a fost modificată și completată în mod substanțial.
Proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice se află pe ordinea de azi. Prin adoptarea documentului, jalonul 439 din PNRR ar urma să fi implementat în integralitate.
ROMÂNIA
Nicolae Ciucă: „România are nevoie de specialiști care contează. Învățământul dual este o sursă de dezvoltare și prosperitate”
Published
20 hours agoon
September 9, 2024Președintele Senatului și liderul PNL, Nicolae Ciucă, a subliniat importanța formării specialiștilor de mâine în contextul evoluției rapide a tehnologiei, într-un mesaj transmis cu ocazia deschiderii noului an școlar. Ciucă a participat la deschiderea anului școlar la un liceu de învățământ dual, susținând că acest sistem, care corelează educația cu experiența profesională, este esențial pentru dezvoltarea și prosperitatea României.
„România are nevoie de oameni bine pregătiți, adaptabili la schimbările aduse de evoluția tehnologiei și care pot fi performanți într-o economie dezvoltată. De aceea, este esențial ca astăzi să formăm specialiștii de mâine”, a declarat Nicolae Ciucă. El a evidențiat avantajele învățământului dual, unde elevii au posibilitatea să ia contact cu piața muncii și să înțeleagă modul în care își pot valorifica cunoștințele după absolvire.
„Sunt un susținător al acestui tip de învățământ pentru că aici se sparge cercul vicios în care intră absolventul care nu este angajat pentru că nu are experiență, iar experiența o poate căpăta doar dacă este angajat”, a adăugat liderul PNL.
Ciucă a punctat și importanța pregătirii tinerilor pentru viitoarele locuri de muncă, majoritatea acestora fiind încă neinventate. „Cheia succesului nu mai stă în simpla acumulare de cunoștințe, ci în dezvoltarea gândirii critice a copiilor și a aptitudinilor dovedite prin materiile la care performează”, a subliniat acesta.
În final, Nicolae Ciucă și-a exprimat încrederea că elevii care încep acum școala vor deveni specialiști valoroși și a transmis un mesaj de încurajare: „Urez elevilor mult succes în noul an școlar, iar cadrelor didactice le doresc să aibă aceeași forță de muncă și dedicare pe care le-au demonstrat deja!”.
Concrete & Design Solutions
Raportul Draghi: Rețelele de mare viteză, inteligența artificială și cipurile, punctele cardinale pentru competitivitatea digitală a Europei. Noi legislații UE pentru telecom și cloud, printre propuneri
Sectorul farmaceutic european pierde teren în fața SUA din cauza investițiilor reduse și reglementărilor fragmentate, avertizează raportul Draghi. Recent, raportul Letta constata că “nu există o piață unică reală pentru medicamente”
Polonia a destructurat un grup de diversiune ruso-belarus, anunță ministrul digitalizării
Premierul Marcel Ciolacu, despre dronele rusești: România a avut reacţie în timp real şi a monitorizat situaţia cu avioane F-16. Nu au avut ţinte pe teritoriul ţării noastre
UE îi va sancționa pe responsabilii alegerilor regionale și locale „ilegale, nule si neavenite” din teritoriile anexate din Ucraina
UE spune că aliații dispun de ”informații credibile” cu privire la rachete balistice iraniene livrate Rusiei
Europa trebuie să investească de două ori mai mult decât după cel de-al Doilea Război Mondial (raportul Draghi): Cea mai deschisă economie din lume, vulnerabilă când actorii globali nu joacă după reguli
Slovenia o propune pe Marta Kos drept comisar european, sporind la 11 numărul de femei din Comisia “von der Leyen 2”
Guvernul aliniază legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, îndeplinind integral un ”jalon esenţial” din PNRR, anunță premierul Marcel Ciolacu
Siegfried Mureșan solicită creșterea bugetului pentru Parchetul European cu 30 milioane de euro
V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie
Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013
Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”
Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia
9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial
Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa
Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”
Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar
Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei
Europa trebuie să investească de două ori mai mult decât după cel de-al Doilea Război Mondial (raportul Draghi): Cea mai deschisă economie din lume, vulnerabilă când actorii globali nu joacă după reguli
Guvernul aliniază legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, îndeplinind integral un ”jalon esenţial” din PNRR, anunță premierul Marcel Ciolacu
Deschiderea anului școlar 2024-2025. Klaus Iohannis: Educația este temelia pe care se construiește viitorul unei națiuni, iar cadrele didactice sunt arhitecții acestui viitor
VIDEO “În slujba țării”: Nicolae Ciucă, candidatul PNL pentru Cotroceni, și-a lansat un clip de promovare a cărții cu imagini de pe front din Afganistan și Irak
Prima echipă de comandă Frontex, găzduită la București. Ministrul Cătălin Predoiu: ”Frontierele Europei sunt sigure în mâinile” României. Locul țării noastre este în Schengen
Tusk promite la Chișinău că Polonia va accelera procesul de aderare a R. Moldova la UE în 2025: Nu-i credeți pe cei care spun că cerințele UE sunt împotriva voastră!
Dialogul strategic privind viitorul agriculturii UE conturează bazele viziunii viitoare a Comisiei Von der Leyen II asupra unei agriculturi și alimentații durabile
Marcel Ciolacu o propune oficial pe Roxana Mînzatu pentru poziția de comisar european: Ursula von der Leyen a avut deja duminică interviul cu Roxana Mînzatu, vom avea un portofoliu relevant
Guvernul a adoptat proiectul de lege privind donarea unui sistem de rachete sol-aer Patriot către Ucraina. Documentul va fi transmis Parlamentului în regim de urgenţă
De la Chișinău, Klaus Iohannis încurajează cetățenii R. Moldova să participe la referendumul pentru integrarea în UE: O idee extraordinară a Maiei Sandu prin care omul simplu percepe importanța acestui proiect
Trending
- POLITICĂ5 days ago
VIDEO “În slujba țării”: Nicolae Ciucă, candidatul PNL pentru Cotroceni, și-a lansat un clip de promovare a cărții cu imagini de pe front din Afganistan și Irak
- COMISIA EUROPEANA1 week ago
Marcel Ciolacu o propune oficial pe Roxana Mînzatu pentru poziția de comisar european: Ursula von der Leyen a avut deja duminică interviul cu Roxana Mînzatu, vom avea un portofoliu relevant
- ROMÂNIA1 week ago
Nicolae Ciucă, discuții cu Ursula von der Leyen la Praga: România este pregătită să joace un rol cheie în consolidarea securității regionale
- U.E.1 week ago
EXCLUSIV Roxana Mînzatu, după ce a fost propusă comisar european: Pun la dispoziția cetățenilor români și europeni experiența de peste 20 de ani în afaceri europene
- CONSILIUL UE1 week ago
Estonia devine cel mai nou stat din UE care boicotează președinția Ungariei la Consiliul UE pentru că ”a abuzat de rolul său”