Connect with us

EDITORIALE

Cronica unei crize previzibile

Published

on

Dan Carbunarude Dan Carbunaru

Stabilitatea politica a fost unul dintre argumentele invocate in sprijinul Acordului de Coabitare semnat intre Presedinte si Premier. Cine s-ar fi gandit ca, in mai putin de un an, semnele de instabilitate vor aparea chiar la mastodontul USL va incepe sa paraie pana aproape de dezmembrare?

Semne ca asa va fi au cam fost:

  • Discursul despre starea natiunii – in ianuarie, Premierul l-a tinut dupa tipar semi-prezidential
  • Disputele pe ministerele acordate liberalilor si ciuntirea domeniilor pastorate de acestia
  • Criza numirilor din Parchete, transata in stil de Alexandru Macedon de Victor Ponta, dupa renuntarea Monei Pivniceru si plecarea acesteia din fruntea Justitiei
  • Declaratia lui Crin Antonescu, in aceeasi perioada, aprilie 2013: – In calitate de candidat la presedintie am nevoie de sprijinul PSD, al lui Victor Ponta, pretuiesc cum se cuvine si sprijinul PSD, cel mai mare partid din romania la acest moment. Dar vreau ca doua lucruri sa fie foarte clare: presedintele Romaniei e decis de catre cetatenii acestei tari. Candidez la presedintie, imi doresc si pretuiesc sprijinul tuturor fortelor politice, dar candidez pentru Romania, nu pentru un partid sau altul. Daca voi candida nu voi candida pentru scopul in sine, ci de a merge toti intr-o directie pe care o majoritate a cetatenilor o vor. Nu sunt dispus la compromisuri care sa ne abata de la aceasta directie majora. Niciodata nu voi ezita sa ma lipsesc de sprijinul cuiva, chiar important, daca imi cere lucruri pe care le consider inaccpetabile
  • Pirueta lui Victor Ponta, care de aproape un an lucreaza la repozitionarea fata de partenerii Occidentali. Tururile de forta in capitalele Occidentale, date ca exemplu de anvergura externa, oficial in raport cu Traian Basescu si Emil Boc, in realitate o diferentiere de Crin Antonescu, cel caruia Adrian Nastase ii trasa avertismentul/sfatul ca un viitor Presedinte trebuie sa fie prezent in plan extern.
  • Miron Mitrea lanseaza mesajul ca in PSD este o rana deschisa lipsa unui candidat propriu la Presedintie.
  • USL renunta la modificarea Constitutiei inainte de alegeri, dupa decizia Curtii Constitutionale de a nu aplica prag de 30 la suta la referendum cu mai putin de un an inainte. Viitorul Presedinte va avea, astfel, puterile de care se bucura astazi Traian Basescu.
  • Criza de la varful ministerului Transporturilor, cireasa de pe tortul cu probleme in zona ministrilor liberali-Victor Ponta a pozat in protector intelegator si responsabil, accentuand, simultan, profilul de partid competent la guvernare pentru PSD, fata de partenerii liberali.
  • Iulie 2013 – Crin Antonescu face o vizita surprinzatoare la Palatul Cotroceni, unde discuta cu Presedintele despre mentinerea propunerii ca Ovidiu Silaghi sa fie ministrul Transporturilor. La finalul ei, explica faptul ca Traian Basescu i-a spus ca Victor Ponta trebuie sa isi asume privatizarea CFR Marfa.
  • Victor Ponta cere PNL mai multe propuneri pentru ministerul Transporturilor, generand comentarii care pun sub semnul intrebarii capacitatea lui Crin Antonescu de a lua decizii in propriul partid.
  • In scandalul cainilor maidanezi, Crin Antonescu da un prim semnal de apropiere fata de pozitia Presedintelui, spunand ca nu este nevoie de referendum pe aceasta tema.
  • Rosia Montana – Crin Antonescu anunta ca este impotriva proiectului si cere Guvernului sa isi asume responsabilitatea. Este momentul de apogeu. Liderii USL ajung sa isi vorbeasca prin presa. Recent, Victor Ponta anunta ca PSD e gata sa isi caute candidat daca Crin Antonescu nu mai vrea sustinerea partenerilor. Presedintele liberal spune ca daca USL se rupe, Premierul trebuie sa demisioneze.

Presedintele Traian Basescu a reusit sa recastige mare parte din terenul pierdut dupa a doua suspendare. Cei 25 la suta incredere de care se bucura astazi reprezinta un rezervor electoral important. Crin Antonescu a dat semnale inca din aprilie ca si-ar dori voturi si din alte zone decat USL. Atunci parea fara sens, in contextual in care USL ii asigura aproape 60 la suta, suficient pentru a iesi Presedinte din Primul tur.

Astazi, fara sprijinul PSD, liberalul ar fi obligat sa ia voturi dintr-o zona de dreapta care a fost mai putin reprezentata intr-un Guvern dominat de pozitiile PSD-ului condus de Victor Ponta. Pe de alta parte, fara o intelegere cu Traian Basescu, este greu de crezut ca o parte importanta din cei 25 la suta care azi ii acorda increderea Presedintelui in exercitiu vor fi dispusi sa voteze cu liderul liberal. In plus, o criza guvernamentala care sa puna in pericol pozitiile liberalilor din Guvern si Adminsitratie ar crea o presiune interna din partea colegilor lui Crin Antonescu. Mai este un an pana la alegerile prezidentiale, iar in mai 2014 avem alegeri europarlamentare. Moment decisive pentru pozitionarea fortelor politice.

Intre timp, Victor Ponta se intalneste, peste cateva saptamani, cu vicepresedintele Joe Biden.

Ecuatia electorala tinde sa devina din ce in ce mai complicata in Romania.

 

 

EDITORIALE

Op-Ed | Ambasadorul SUA, Kathleen Kavalec: Susținerea libertății presei, un pilon al societăților democratice

Published

on

© US Embassy Bucharest

Editorial semnat de Ambasadorul SUA, Kathleen Kavalec

Ziua Mondială a Libertății Presei este o șansă de a aprecia și de a mulțumi jurnaliștilor, editorilor, instituțiilor media, celor care verifică informațiile, scriitorilor, fotoreporterilor și altora, pentru munca extrem de importantă pe care o desfășoară în promovarea valorilor democratice și dezvăluirea știrilor false. Jurnalismul liber și independent la nivel global protejează valorile democratice și promovează societăți informate. Astăzi, însă, munca presei libere este contestată, deoarece publicul se confruntă din ce în ce mai mult cu narațiuni false și dezinformare

În 2024, mai mulți alegători decât oricând în istorie vor merge la urne în alegerile naționale din 64 de țări, precum și pentru Parlamentul European, cuprinzând aproape 50% din populația globală. Rezultatele acestor alegeri se vor dovedi semnificative în anii următori. Modul în care cetățenii se informează despre problemele locale, naționale și globale și modul în care dezinformarea și actorii maligni încearcă să profite de spațiul informațional sunt mai importante ca niciodată. Jurnaliştii joacă un rol cheie în asigurarea responsabilităţii guvernelor şi a instituţiilor şi în a furniza cetăţenilor informaţii esenţiale pentru luarea deciziilor informate.

Libertatea presei este vitală. Jurnaliştii investighează, analizează și informează despre probleme de interes public. Munca lor permite cetățenilor să se implice în dezbateri semnificative, modelează discursul public și promovează transparența. Cu toate acestea, obstacolele în calea libertății presei rămân, iar era digitală a adus noi provocări.

Furnizorii de dezinformare, narațiuni false și propagandă caută să manipuleze sistemul nostru transparent și democratic pentru câștig personal. Ca în multe alte democrații, Statele Unite au văzut încercări ale guvernelor străine și ale altor actori maligni de a ne induce publicul în eroare, de a răspândi narațiuni false despre evenimente globale și de a submina sistemele democratice. Alături de alte democrații occidentale, România joacă un rol important în abordarea acestor provocări globale. Jurnaliștii români se numără printre cei care au scris cu curaj despre faptele și consecințele tragice ale războiului nedrept și ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei.

Acestea sunt provocări dificile, dar știm că există și soluții, care necesită colaborare. Jurnaliștii, educatorii, ONG-urile și guvernele lucrează pentru a dezvolta educația media și gândirea critică și pentru a consolida rezistența împotriva manipulării. Jurnaliştii trebuie să depună eforturi pentru a păstra etica şi integritatea jurnalistică. Organizațiile de verificare a informațiilor pot demasca narațiunile false, dezinformarea și imaginile modificate.

În această Zi Mondială a Libertății Presei, ne înnoim angajamentul de a apăra și promova libertatea jurnalistică. Nu numai pentru a ne asigura că cetățenii noștri sunt informați, ci și pentru a promova un viitor bazat pe adevăr, pe valori democratice și pe informații transparente. Libertatea presei nu este doar un drept – este o responsabilitate comună; toți trebuie să ne aducem contribuția.

Continue Reading

EDITORIALE

Op-ed | Annalena Baerbock, șefa diplomației germane, la 20 de ani de la marea extindere a UE: Fiecărei generaţii îi revine o misiune. Avem misiunea de a apăra și consolida proiectul european

Published

on

© Official Photo (Courtesy by German Embassy to Romania)

de Annalena Baerbock, ministrul de federal al afacerilor externe al Germaniei

Se auzea imnul european, pe cer străluceau focuri de artificii aurii. Oameni care nu se cunoșteau de loc se îmbraţişau. Mă număram  şi eu printre ei atunci, pe 1 mai 2004, sărbătorind acest moment european special pe podul de peste Oder, între oraşul Frankfurt din Germania de Est şi oraşul Słubice din Polonia de Vest: Estul şi Vestul se uniseră, în sfârşit, în Uniunea Europeană. Aproximativ 75 de milioane de oameni din Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovenia, Slovacia, Cehia, Ungaria şi Cipru aveau să devină în acea noapte parte a familiei UE. Ulterior li s-au alăturat şi vecinii noştri din Bulgaria, România şi Croaţia.

Simțul responsabilităţii, curajul şi viziunea oamenilor din ţările candidate la aderare, de la Marea Baltică până la Marea Mediterană, au făcut atunci posibilă această mare sărbătoare, ei fiind cei care au demarat hotărâţi îndelungatul şi anevoiosul proces reformator şi de armonizare.

Pentru mine, în calitate de ministru Federal al Afacerilor Externe, data de 1 mai demonstrează că fiecărei generaţii îi revine o misiune proprie. După cel de-al Doilea Război Mondial, generaţiile părinţilor şi bunicilor noştri au înţeles că reconcilierea reprezintă fundamentul unei Comunități Europene a păcii. Noi, germanii, nu avem niciodată voie să uităm că tocmai nouă, celor care am adus războiul şi distrugerea asupra la atât de multi oameni, ni s-a permis, astfel, să păşim pe calea păcii şi a prieteniei. Generaţiile anterioare au creat o Uniune Europeană a libertăţii ca să trăim, muncim şi să activăm într-o lume liberă, de la Atlantic până la graniţa cu Rusia.

Generaţia acestui mare val de extindere a trebuit să-şi asume atunci curajul de a nu se lăsa intimidată de rezistenţe şi mesaje populiste. Ca de pildă în Germania, unde cu ani în urmă,  pe fondul unei rate crescute a şomajului,  erau alimentate temeri legate de “instalatorul polonez”. Aşa cum spunea fostul preşedinte Federal Walter Scheel este, însă, datoria politicului “să facă ceea ce trebuie şi să o facă într-un mod popular”,  în loc să cedeze în fața curentelor de opinie. Dacă social media ar fi existat deja atunci, mă întreb dacă dezbaterile ar fi luat, poate, un alt curs. Însă, din ură, populism şi veşnice reticenţe nu poate să se dezvolte nimic bun și promiţător.

Generația noastră se confruntă astăzi cu misiunea de a apăra și consolida proiectul european de pace și libertate, chiar dacă pentru aceasta este nevoie de extrem de multă energie.  Războiul de agresiune declanșat de Rusia împotriva Ucrainei evidențiază clar și cât se poate de brutal că pacea, libertatea și bunăstarea noastră în Europa nu sunt nicidecum de la sine înțelese. Pentru a ne proteja Europa, avem nevoie de aceleași valori după care s-au ghidat generațiile de dinaintea noastră atunci când au construit Europa noastră comună: responsabilitate, curaj și viziune.

Noi, Uniunea Europeană, alături de prietenii și aliații noștri, ne apărăm valorile și securitatea. Suntem ferm alături de Ucraina, atâta timp cât va fi nevoie. Alături de țara care de peste doi ani aduce sacrificii enorme pentru un viitor în libertate și democrație, în timp ce se îndreaptă ea însăși cu pași repezi pe calea spre aderarea la Uniunea Europeană.

Cel târziu de la debutul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei am înțeles un lucru: extinderea Uniunii noastre Europene reprezintă astăzi și o necesitate geopolitică. Zonele gri din punct de vedere politic și geografic din Balcani sau din Estul Uniunii Europene sunt extrem de periculoase. Nu ne putem permite astfel de zone gri, întrucât pentru Putin acestea sunt o invitație la ingerințe, la destabilizare.

Uniunea Europeană este garantul libertății, democrației și al statului de drept. Ca și cu 20 de ani în urmă, milioane de europeni percep din nou oportunitatea și resimt chemarea de a deveni cetățeni ai Uniunii Europene.  Nu ne permitem ca, din nou, o generație întreagă să aștepte în anticamera UE, așa cum se întâmplă în statele din Balcanii de Vest. Nu putem să irosim șansa de a face Uniunea noastră mai mare și mai puternică și, prin urmare, și mai sigură. Uniunea noastră a păcii și libertății este deschisă să accepte noi membri.

Însă, pentru ca acceptarea unor alte state în Uniune să devină o poveste de succes, trebuie să ne asigurăm ca UE să-și păstreze capacitatea de acțiune atât în interior cât și spre exterior. În acest sens, vom dezvolta în continuare consecvent Uniunea noastră Europeană. Chiar dacă deseori ne străduim din răsputeri să identificăm modul în care o vom face, ca în orice familie mare. În acest context, o deosebită importanță îi revine experienței prețioase a statelor membre UE care au aderat începând din 2004 și care au trecut cu succes printr-un îndelungat proces de tranziție.

Pentru a îndeplini cu succes această misiune a unei întregi generații, uniunea noastră a libertății trebuie reformată. După părerea mea, în acest scop, este nevoie, printre altele, de un număr mai redus de posibilități de veto în Consiliu. Trebuie să rămânem capabili să acționăm și într-o uniune cu un număr de până la 35 de membri. Ceea ce înseamnă și să luăm mai des decizii cu o largă majoritate, în locul deciziilor unanime. Chiar și dacă acest lucru înseamnă ca Germania, ca oricare alt stat, să se supună votului majorității. Trebuie să adresăm împreună și cu fermitate extinderea și reformele.

A da dovadă de responsabilitate și curaj înseamnă astăzi că vom pregăti Uniunea noastră Europeană pentru ca să accepte noi țări în decursul acestei decade. Pentru ca oamenii să se poată îmbrățișa din nou, ascultând imnul european, uniți în sânul familiei noastre europene, al unei familii din ce în ce mai numeroase.

Continue Reading

EDITORIALE

#NATO75ani: Când istoria zâmbește României și suntem parte a jurământului ”Toți pentru unul și unul pentru toți” în timp ce războiul a revenit în Europa

Published

on

© NATO

Corespondență de la NATO

La 4 aprilie 1949, 12 state de pe malurile nord-americane și vest-europene ale Atlanticului de Nord, acompaniate de valori democratice, de amintirea fragedă a sângeroasei conflagrații mondiale de la începutul deceniului și de tendința de balansare a amenințării totalitariste sovietice, semnau Tratatul de la Washington, punând bazele a ceea astăzi numim ”cea mai puternică și de succes alianță politico-militară din istorie”, a cărei promisiune solemnă cu rol de temelie este jumătatea unei fraze suple de la deja celebrul articol V: “un atac împotriva unuia dintre noi este un atac împotriva tuturor”.

Factual, sintagma de mai sus poate fi probată printr-o cronologie abundentă în detalii și evoluții, de la prima membrană a unității transatlantice la dezacorduri între aliați sau de la sfârșitul Războiului Rece și justificarea existenței și extinderii NATO ca o promisiune a democrației liberale și pentru întărirea cooperării între America de Nord și o Europă mai mare și unită. O promisiune care, din 2004, a cuprins și România, parte a celui mai mare val de aderare din istoria septuagenară a Alianței.

Între timp, de la consolidarea relației transatlantice și făurirea unei Europe mari și unitate, trecând printr-o serie de discordii nefaste chiar înainte de septuagenara aniversare din 2019, NATO a revenit la origini.

La exact șapte decenii și jumătate de la apariția NATO – o alianță politico-militară creată ”to keep the Americans in, the Germans down and the Soviets out” –  întrunește 32 de state membre și a trecut printr-o serie de provocări și clipe de răscruce care i-au atestat ceea ce putem numi ”flexibilitate în adaptare” pentru a putea răspunde amenințărilor pe care aliații le-au avut de înfruntat, de la balansarea ideologică împotriva Uniunii Sovietice la dilema existenței NATO post-Război Rece, un capitol care nu a însemnat ”sfârșitul istoriei”, ci 35 de ani mai târziu regăsește Alianța Nord-Atlantice într-o dublă postură de apărare și descurajare în raport cu Federația Rusă. O Rusie care de peste 24 luni a readus războiul în Europa prin invazia sa militară împotriva unei națiuni suverane, Ucraina, și care este clasificată în documentele strategice de căpătâi ale Alianței drept principala amenințare la adresa NATO.

Practic, aniversarea jubileului de diamant al NATO coincide cu cea mai amplă transformare de doctrină strategică și de resetare a posturii militare a Alianței Nord-Atlantice de la finalul Războiului Rece. Decizia și acțiunea din zorii zilei de 24 februarie 2022 a Federației Ruse de a ataca militar Ucraina – fiind pentru prima dată după cel de-al Doilea Război Mondial când un stat suveran invadează alt stat suveran în Europa – a modificat iremediabil mediul de securitate din Europa, declanșând extinderea Alianței Nord-Atlantice, prin cooptarea Finlandei și Suediei, țări nealiniate strategic sau neutre anterior și a căror aderare la NATO a dublat granița euro-atlantică cu Rusia, a extins numărul membrilor Alianței la 32, a transformat Marea Baltică într-un lac NATO, asigurând o continuitate a flancului estic, de la nord din Oceanul Arctic până în sudul acestui flanc în Marea Neagră.

Momentul celor 75 de ani de la înființarea NATO nu mai coincide în spiritul internațional cu o senzație cronică că edificiul transatlantic este fragil, așa cum se întâmpla în 2019 când reperele erau disputele privind cheltuielile bugetare dintre fostul președinte american Donald Trump și fostul cancelar german Angela Merkel sau afirmația președintelui francez Emmanuel Macron că “NATO este în moarte cerebrală”.

Alianța Nord-Atlantică a rămas marele ring de dans în care europenii și americanii își sincronizează pașii, aproape natural atunci când crizele de natură existențială au modelat istoria NATO și conștienți că principiul apărării colective trebuie să posede o indivizibilitate fără cusur.

Pare, de asemenea, că argumentăm contra istoriei atunci când analizăm suișurile și coborâșurile transatlantice la 75 de ani de NATO. Așa cum aliații au depășit divergențele privind Criza Suezului în 1956, momentul dificil al retragerii Franței din structurile militare aliate în 1966 sau ”coalițiile de voință” în războiul din Irak în 2003 așa au fost coborâite și tensiunile euro-atlantice ce au prins avânt între Statele Unite și Germania pe fondul partajării echitabile a responsabilităților, divergențe ce au împins summitul de la Bruxelles din 2018 într-o reuniune cu scântei între Donald Trump și câțiva aliați europeni strânși în jurul Angelei Merkel. Aceste tensiuni nu sunt nici pe departe comparabile cu semnalul dat de Franța în anii ’60, în plin Război Rece și în anii sensibili post-criza rachetelor din Cuba, prin retragerea din structurile militare aliate. Dar, aruncarea în aer a arhitecturii de securitate europene prin războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, la frontiera estică a civilizației euro-atlantice, ne aduce mai aproape de logica Războiului Rece.

Diminuarea apetitului SUA de a garanta singură securitatea europeană a devenit realitate care nu mai este sinonimă cu dezangajarea americană. Dublată de dorința europenilor de a pune bazele unei apărări comune și de sprijinul concret pe care Europa și Uniunea Europeană îl acordă Ucrainei, asistăm la o reașezare firească într-o nouă paradigmă a competiției globale în care revenirea la competiția dintre marile puteri ocupă arena politică a lumii și în care concurența dintre democrații și autocrații guvernează “momentul de cotitură” proclamat de Joe Biden sau Zeitenwende-ul istoric al unei Germanii care dorește să devină actor de securitate de prim rang în apărarea spațiului euro-atlantic.

Dar această reașezare nu trebuie privită cu o greutate echivalentă cu trecerea în anexă a rolului providențial pe care SUA l-au avut în refacerea Europei sau a solidarității din 11 septembrie 2001 care a oferit puterea exemplului că principiul că “un atac împotriva unui aliat este un atac împotriva tuturor” din Articolul V al Tratatului NATO privind apărarea colectivă nu este doar o frază într-un text de drept internațional fără o forță juridică și practică probată.

La exact șapte decenii și jumătate de la apariția NATO – o alianță politico-militară creată ”to keep the Americans in, the Germans down and the Soviets out” –  întrunește 32 de state membre și a trecut printr-o serie de provocări și clipe de răscruce care i-au atestat ceea ce putem numi ”flexibilitate în adaptare” pentru a putea răspunde amenințărilor pe care aliații le-au avut de înfruntat, de la balansarea ideologică împotriva Uniunii Sovietice la dilema existenței NATO post-Război Rece, un capitol care nu a însemnat ”sfârșitul istoriei”, ci 35 de ani mai târziu regăsește Alianța Nord-Atlantice într-o amplă transformare de doctrină, nemaivăzută din epoca Războiului Rece.

Conceptul Strategic de la Lisabona din 2010, creat într-o lume în care Rusia juca (sau mima) rolul de partener, a devenit istorie în 2022, când a fost adoptat Conceptul Strategic de la Madrid, document cardinal care așează Rusia la același nivel cu Uniunea Sovietică din anii Războiului Rece – cea mai mare amenințare la adresa securității euro-atlantice.

Și, poate cel mai important pentru un aliat precum țara noastră… România a fost în 2022 și 2023 în centrul transformărilor fără precedent în acest secol ale posturii de securitate și apărare a NATO în Europa, prin deciziile luate la summitul aliat de la Madrid, de la adoptarea Conceptului Strategic, document cardinal care tratează Rusia drept o amenințare și recunoaște importanța strategică a Mării Negre, la decizia de creștere a efectivelor forței de reacție rapidă a Alianței și de ridicare a grupurilor de luptă de pe flancul estic la nivel de brigadă dacă situația o impune.

În 2023, reuniți în capitala Lituaniei, la Vilnius, pe flancul estic, la 150 de kilometri de Rusia, liderii celor 31 de state membre ale NATO au adoptat cele mai cuprinzătoare planuri de apărare regională de la sfârșitul Războiului Rece, fapt consemnat în declarația finală a summitului.

Cele trei planuri de ultimă generație, dintre care unul pentru Marea Mediterană și Marea Neagră, concepute pentru a contracara cele două amenințări principale ale Alianței – Rusia și terorismul, prevăd 300.000 de soldați la nivel de pregătire ridicat, inclusiv o putere de luptă aeriană și navală substanțială. În premieră, aceste planuri regionale, inclusiv cel pentru Marea Neagră, vor fi puse în aplicare la nivel de scenariu în cadrul exercițiului Steadfast Defender 2024, unde 90.000 de soldați aliați se vor antrena în toată Europa, inclusiv în România. În același timp, istoria va consemna că la 75 de ani de la înființarea NATO și la 35 de ani de la căderea Cortinei de Fier, în plin proces de reînnoire a conducerii Alianței, după un deceniu cu al doilea cel mai longeviv secretar general din istoria NATO la timonă, Jens Stoltenberg, președintele Klaus Iohannis și-a anunțat candidatura pentru această funcție, având posibilitatea de a deveni primul est-european secretar general al NATO.

Acum, la Bruxelles, în prezența istoricului Tratat Nord-Atlantic, transportat în premieră de la Washington în Europa pentru a marca solemna aniversare, 32 de state membre, cu 20 mai mult decât acum 75 de ani și cu România între ele, sunt reprezentate de miniștrii lor de externe la o reuniune ministerială stringentă, prin urgența sprijinul pentru Ucraina, dar specială cu caracter aniversar, simbolic și istoric pentru a pregăti summitul de la Washington din 9-11 iulie 2024, momentul când aliații se vor întoarce la momentul originar.

Acestea sunt și vor fi momente de referință ale călătoriei spre cea de-a 100-a aniversare a Alianței Nord-Atlantice. De ce 100? Pentru că dă un caracter imuabil aserțiunii că ne referim la cea mai puternică alianță politico-militară din istorie” De ce această călătorie? Pentru că exixtența NATO, dincolo de setul de valori și de istoria comună pe care se bazează relația transatlantică, revendică o condiție: ca cei din jurul mesei euro-atlantice să nu piardă niciodată sensul acestei Alianțe și să nu-i perturbe silueta, una capabilă să se regenereze prin flexibilitate în adaptare pentru a face față amenințărilor. Amenințări care în ultimii cinci ani au fost fără precedent – pandemia de COVID-19 – sau clasice și despre care se considera că erau de mult timp apuse – o Rusie agresivă devenită agresoare și cu ambiții imperiale similare epocii postbelice.

Atestarea jurămintelor transatlantice este mai necesară ca oricând, la trecerea de la epoca postbelică la epoca pre-război, și în anticiparea unor transformări epocale care pot surveni și după 2024, anul în care punctul de cotitură ar putea lua o turnă după alegerile din Europa și cele din SUA. Cum necum, 2024 este anul în care alimentează mai multe frici concomitente generate de momentele electorale care transformă acest an într-un super maraton a cărui linie de finish va echivala cu transformarea destinelor. 2024 este anul care va schimba lumea așa cum a fost 1917 în Rusia, 1933 în Germania, 1989 în Europa și așa mai departe.

Va lua sfârșit concordia transatlantică? Vor primi democrațiile liberale un respiro echivalent cu câștigarea deceniului? Ambele întrebări au ca punct de plecare re-sincronizarea alianței transatlantice după alegerile prezidențiale din SUA în 2020 și recompunerea partiturii comune a democrațiilor liberale din Europa, America de Nord și Asia-Pacific în competiția pentru supremație cu regimurile autocratice de la Beijing și Moscova, în principal. Iar rolul NATO și capacitatea sa de adaptare probate în timp și prin multiple și pline de incertitudini crize sunt parte a răspunsurilor cu impactul pozitiv asupra securității euro-atlantice la întrebările de mai sus.

Ce organizație mai potrivită să evite ruptura transatlantică și să apere valorile democrațiilor liberale într-o ordine în schimbare decât o Alianță care are de partea sa puterea istorică a simbolurilor? Acel simbol de a se întoarce la origini și o serie de simboluri care stau alături aliaților, zi de zi, în incinta sediului NATO: un fragment din Zidul Berlinului, care a căzut în 1989 dând semnalul sfârșitului Războiului Rece, și un memorial dedicat victimelor atacurilor teroriste de la 11 septembrie în urma cărora a fost activat pentru prima și singura dată Articolul V al Tratatului NATO privind apărarea colectivă, bazat pe principiul ”toți pentru unul și unul pentru toți”.

La mulți ani, NATO!

Puteți citi pe larg despre
Aniversarea a 75 ani de la înființarea NATO
Aniversarea a 20 ani de la aderarea României la NATO

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
ROMÂNIA14 hours ago

MAE publică un ghid pentru românii care doresc să voteze pentru Parlamentul European la secțiile de votare organizate în străinătate

U.E.15 hours ago

Grecia propune înființarea unui sistem european de apărare antiaeriană similar cu sistemul israelian Iron Dome

BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ15 hours ago

BCE constată că vulnerabilitățile în materie de stabilitate financiară s-au atenuat, dar perspectivele rămân fragile

COMISIA EUROPEANA15 hours ago

Înaintea alegerilor europene, UE include pe lista sancțiunilor patru noi instituții media susținute de Kremlin, anunță vicepreședinta Comisiei Europene pentru valori și transparență

COMISIA EUROPEANA17 hours ago

UE sprijină îmbunătățirea cooperării la punctele de trecere a frontierei dintre Ucraina și R. Moldova în cadrul coridoarelor de solidaritate

COMISIA EUROPEANA17 hours ago

CE: 54 de proiecte industriale în domeniul apărării vor fi finanțate cu peste 1 miliard de euro prin intermediul Fondului european de apărare (FED)

COMISIA EUROPEANA17 hours ago

Comisia Europeană a deschis o procedură oficială împotriva Meta privind protecția minorilor pe platformele Facebook și Instagram

U.E.18 hours ago

Ministrul de Interne al Austriei: Înăsprirea regulilor de azil funcționează

U.E.19 hours ago

Tabloul european al tentativelor de asasinare și al asasinatelor împotriva liderilor politici din Europa ultimilor 50 de ani

ROMÂNIA19 hours ago

România, printre cele 15 țări membre UE care solicită ”noi soluții” pentru a transfera mai ușor migranții în statele terțe

INTERNAȚIONAL2 days ago

Președinta Georgiei consideră că noua lege privind ”influența străină” întoarce țara ”în trecut” și își arată intenția de a o respinge

ROMÂNIA2 days ago

Premierul Marcel Ciolacu: Transformarea Portului Constanța în principalul hub logistic la Marea Neagră are relevanță sporită în contextul lansării procesului de reconstrucție a Ucrainei

ROMÂNIA4 days ago

Lansarea Strategiei Naționale împotriva Traficului de Persoane pentru 2024-2028. Marcel Ciolacu: Blamarea traficanților nu este suficientă. Avem o strategie sinergică care ne va ajuta să combatem fenomenul

INTERNAȚIONAL1 week ago

Klaus Iohannis a fost distins în SUA cu premiul Distinguished International Leadership “ca o recunoaştere a rolului de lider al României, în ultimii 20 de ani, ca membru NATO şi partener SUA”

ROMÂNIA1 week ago

Nicolae Ciucă afirmă că România trece printr-o situație „deosebit de complicată”, fiind necesară adaptarea strategiilor de țară și ralierea la temele europene

NATO1 week ago

Iohannis și Biden au decis “să continue dialogul” privind candidatura liderului român la șefia NATO: Nu se rupe Alianța cu doi candidați. Alianța este puternică

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

La Maastricht, Ursula von der Leyen și-a apărat mandatul în fața contracandidaților la șefia Comisiei Europene, criticându-i pe “reprezentanții lui Putin care încearcă să distrugă UE”

NATO3 weeks ago

Stoltenberg a discutat cu Zelenski la Kiev: Ucraina se află pe o „cale ireversibilă” către NATO, iar sprijinul va continua

ALEGERI EUROPENE 20243 weeks ago

VIDEO Parlamentul European a lansat clipul pentru alegerile europene, cu un mesaj de la o generație la alta: “Foloseşte-ţi votul. Sau alţii vor decide pentru tine”

INTERNAȚIONAL3 weeks ago

Joe Biden a promulgat ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, iar primele livrări de muniții se reiau imediat: “Nu ne înclinăm în fața lui Putin. Iată ce înseamnă să fii o superputere mondială”

Trending