Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a transmis un mesaj dur la adresa autorităților de la Teheran, într-o postare publicată pe platforma Truth Social, în care îndeamnă populația Iranului să continue protestele și anunță suspendarea tuturor întâlnirilor cu oficiali iranieni până la încetarea represiunii violente, precum și faptul că „ajutorul este pe drum”
„Patrioți iranieni, continuați protestele – preluați controlul asupra instituțiilor voastre!!!”, a scris Trump, acuzând regimul iranian de „uciderea fără sens a protestatarilor”.
Liderul de la Casa Albă le-a cerut manifestanților să documenteze abuzurile comise de forțele de ordine și să păstreze identitatea celor responsabili. „Salvați numele ucigașilor și ale abuzatorilor. Vor plăti un preț mare”, a afirmat președintele american.
„Am anulat toate întâlnirile cu oficiali iranieni până când uciderea fără sens a protestatarilor SE OPREȘTE”, a mai precizat acesta.
În finalul mesajului, Trump a sugerat un sprijin extern pentru populația iraniană, fără a oferi detalii concrete. „Ajutorul este pe drum. MIGA!!!”, a scris președintele SUA, folosind acronimul „Make Iran Great Again”, inspirat din sloganul său politic.
Statele Unite au bombardat Iranul în vara lui 2025. Pe 22 iunie 2025, Trump a anunțat că Forțele Aeriene și Marina Statelor Unite au atacat mai multe instalații nucleare din Iran, inclusiv instalația de îmbogățire a combustibilului de la Fordow, instalația nucleară de la Natanz și un sit nespecificat din Isfahan, folosind zeci de bombe purtate de bombardierele B-2, precum și Tomahawk lansate din submarine.
Mesajul lui Trump survine la câteva ore după ce Ambasada Virtuală a Statelor Unite în Iran i-a avertizat pe cetățenii americani să părăsească Iranul.
Protestele din Iran au izbucnit în decembrie anul trecut, alimentate de furia publică față de situația economică dură a țării. În doar câteva zile, acestea s-au transformat însă într-o opoziție deschisă față de conducerea clericală a statului.
Manifestațiile anti-guvernamentale au continuat, pe fondul informațiilor privind spitale suprasolicitate și al unui apel lansat de armata iraniană către cetățeni, prin care li se cere să dejudece „comploturile inamicului”.
Potrivit celor mai recente estimări, aproximativ 2.000 de omeni au fost omorâți în protestele din ultimele zile, relatează Reuters.
Pe acest fundal, Trump a declarat recent că Iranul „aspiră la libertate” și că Statele Unite sunt „pregătite să ajute”, pe fondul amplificării mișcării de contestare a puterii de la Teheran. Luni, liderul de la Casa Albă a amenințat că va impune tarife de 25% oricărei țări care face afaceri cu Iranul.
De la nivel european, președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a anunțat că UE va propune „rapid” noi sancțiuni împotriva „celor responsabili de represiunea” din Iran.
Totodată, cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, a declarat că regimul clerical din Iran se află în colaps, susținând că autoritățile de la Teheran nu mai pot supraviețui decât prin violență.
„Dacă un regim poate rămâne la putere doar prin violență, atunci este, în esență, terminat. Presupun că asistăm acum la ultimele zile și săptămâni ale acestui regim”, a declarat Merz jurnaliștilor, în timpul unei vizite oficiale în India.




