Pacea în Ucraina este ”irealizabilă în viitorul imediat”, a avertizat vineri ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, în timp ce aliații au promis un nou ajutor militar record de 21 de miliarde de euro pentru Kiev, informează Politico Europe.
Pistorius a declarat că ”Rusia trebuie să înțeleagă că Ucraina este capabilă să continue să lupte, iar noi o vom sprijini”, după o reuniune a Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei – un format care asigură organizarea ajutorului militar pentru Kiev.
Promisiunea record de asistență militară include 4,5 miliarde de lire sterline pe care Regatul Unit le-a stabilit pentru acest an, precum și alte 11 miliarde de euro din partea Germaniei.
Întâlnirea, care a avut loc la sediul NATO din Bruxelles, a fost găzduit în comun de Germania și Regatul Unit, după ce Statele Unite au renunțat la conducerea grupului în urma revenirii lui Donald Trump la Casa Albă.
În ciuda acestei schimbări, secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a participat prin intermediul unei conexiuni video, iar ministrul ucrainean al apărării, Rustem Umerov, a insistat că America este încă văzută ca un ”partener primordial” în lupta împotriva Rusiei.
Dar a existat o îngrijorare generală cu privire la viitorul rolului de securitate al Statelor Unite în Europa.
Pistorius a subliniat necesitatea ca întregul continent ”să analizeze pe cont propriu ce putem face” și ”să-și asume mai multe responsabilități ca europeni, împreună cu Regatul Unit”.
Trump a promis să pună capăt rapid războiului din Ucraina, însă Rusia a refuzat să accepte o încetare temporară a focului, continuând în schimb să atace Ucraina și lansând în același timp o ofensivă de primăvară mai amplă.
Administrația Trump încearcă să convingă Kremlinul să se răzgândească, trimițându-l pe trimisul special al SUA, Steve Witkoff, la Moscova vineri, a relatat presa rusă de stat.
Umerov a declarat că Trump dorește o încetare a focului și că speră să audă în curând informații actualizate cu privire la întâlnire.
Secretarul britanic al Apărării, John Healey, l-a acuzat pe Putin că ”continuă să tragă de timp și să întârzie negocierile” privind încetarea parțială a focului propusă de SUA și convenită de Ucraina în urmă cu o lună.
”Putin a spus că vrea pace, dar forțele sale continuă să tragă asupra Ucrainei, asupra țintelor militare și civile deopotrivă”, a adăugat Healey.
Regatul Unit a oferit anterior detalii privind noul sprijin în valoare de 450 de milioane de lire sterline pentru Ucraina, din care aproximativ 350 de milioane de lire sterline vor fi furnizate de Marea Britanie, cu finanțare suplimentară din partea Norvegiei prin intermediul Fondului internațional pentru Ucraina condus de Regatul Unit.
Acesta include 160 de milioane de lire sterline pentru a asigura reparații și întreținerea vehiculelor și echipamentelor pe care Marea Britanie le-a furnizat deja Kievului.
Finanțarea pentru sisteme radar, mine antitanc și sute de mii de drone în valoare de peste 250 de milioane de lire sterline face, de asemenea, parte din pachet.
Ministerul german al Apărării a declarat că pachetul Berlinului include rachete ghidate, precum și 100.000 de cartușe de artilerie, 300 de drone de recunoaștere, 25 de vehicule de luptă pentru infanterie Marder, 15 tancuri de luptă principale Leopard 1A5, 120 de sisteme terestre de apărare antiaeriană Manpads și 14 sisteme de artilerie.




