Ambasadorul României la Londra, Dan Mihalache, a efectuat o vizită la Universitatea Bath pe 16 martie, potrivit unui comunicat de presă remis Calea Europeană.
„În cadrul acesteia au avut loc discuţii cu profesor Peter Lambert, pro-rector al universităţii, Ana Miguel Lazaro, coordonator al secţiunii studenţi internaţionali ai Uniunii Studenţilor şi studenţi români care studiază aici. Ȋn cadrul întâlnirilor au fost exprimate preocupările şi provocările la adresa comunităţii studenţeşti româneşti din UK în contextul Brexit, interesul autorităţilor române pentru sprijinirea acestora, demersurile ambasadei privind sprijinirea acţiunilor de consolidare a mediului asociativ studenţesc românesc din UK, modul în care tinerii pot să contribuie la promovarea unei imagini corecte şi reprezentative pentru comunitatea românească, aportul acestora la crearea de noi punţi de legătură şi cooperare între România şi UK şi la modernizarea şi valorificarea potenţialului oferit de România în plan economic, civic, social şi cultural, avantajele comparative pe care studiile în străinătate le oferă formării profesionale a acestora, cu deosebire într-un mediu competitiv cum este cel din Marea Britanie, valoarea adăugată pe care aceştia o pot aduce României, în plan global”, se arată în comunicat.
Reprezentanții universității și-au arătat recunoștința și au dat asigurări că se face demersurile necesare pentru asigurarea studenților că își vor putea continua studiile și după Brexit: „La rândul lor, reprezentanţii universităţii au arătat că apreciază, în mod deosebit, aportul studenţilor europeni şi internaţionali la dezvoltarea continuă a universităţii, şi implicit la modernizarea UK. In contextul Brexit, au arătat că s-au făcut demersuri pentru reasigurarea studenţilor europeni privind menţinerea sprijinului universităţii pentru continuarea studiilor, respectiv a informării continue cu privire la drepturile lor în Marea Britanie.”
–




