Premierul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat joi că președintele american Donald Trump “a intrat pentru totdeauna în istoria” Ierusalimului prin faptul că l-a recunoscut drept capitală a Israelului, relatează AFP, potrivit Agerpres.
“Președintele Trump a intrat pentru totdeauna în istoria capitalei noastre. Numele lui va fi afișat cu mândrie alături de alte nume din istoria glorioasă a orașului nostru”, a declarat el în cursul unui eveniment organizat de Ministerul Afacerilor Externe israelian.
Benjamin Netanyahu a afirmat de asemenea că Israelul este în contact cu mai multe țări care intenționează să urmeze exemplul președintelui american de a muta ambasada SUA la Ierusalim și de a recunoaște Ierusalimul drept capitala Israelului, menționează DPA.
“Suntem deja în contact cu alte țări care vor recunoaște la rândul lor (Ierusalimul drept capitală a Israelului — n.r.) și nu am nicio îndoială că, de îndată ce ambasada americană se va muta la Ierusalim, și chiar înainte de asta, multe ambasade se vor muta la Ierusalim”, a spus Netanyahu în același discurs, încheie sursa citată.
Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri că SUA recunosc orașul Ierusalim drept capitală a statului Israel, stârnind un val de scepticism și de reacții din partea partenerilor europeni și internaționali.
.




