Connect with us

ROMÂNIA

Bogdan Aurescu candidează pentru funcția de judecător la Curtea Internațională de Justiție ONU din partea Europei de Est, fiind co-nominalizat de România și alte nouă țări

Published

on

© MAE

Fostul ministru de externe și actual consilier prezidențial pentru politică externă Bogdan Aurescu candidează pentru funcția de judecător la Curtea Internațională de Justiție a ONU de la Haga, conform site-ului Organizației Națiunilor Unite.

Aurescu este co-nominalizat pentru această candidatură de România și alte nouă state – Olanda, Portugalia, Suedia, Letonia, Italia, Polonia, Peru, Estonia și Bulgaria – și va concura pentru această poziție cu judecătorul rus Kirill Gevorgian, membru al CIJ din 2015 și vicepreședinte al organismului din anul 2021, din partea grupului regional al Europei de Est.

În vreme ce Bogdan Aurescu este nominalizat de zece state, Kirill Gevorgian a fost nominalizat doar de Rusia, China și Belarus.

Miercuri, în plenul Adunării Generale a ONU, președintele Klaus Iohannis a solicitat sprijinul țărilor lumii pentru “candidatura solidă” a României la Curtea Internațională de Justiție.

Președintele a indicat că respectarea deplină și promovarea dreptului internațional rămân în centrul politicii externe a României. “Cu titlu de exemplu, România pledează pentru o acceptare extinsă de către state a jurisdicției Curții Internaționale de Justiție”, a arătat el.

“Și contăm pe sprijinul dumneavoastră pentru candidatura noastră solidă la Curtea Mondială!”, a conchis Iohannis, candidatul din partea României fiind Bogdan Aurescu, fost ministru de externe și actual consilier prezidențial pentru politică externă.

Din septembrie 2004, Bogdan Aurescu a fost Agentul României pentru Curtea Internaţională de Justiţie, coordonând – pe tot parcursul procedurilor – activitatea echipei care a reprezentat România în procesul cu Ucraina de la Curtea Internaţională de Justiţie privind Delimitarea Maritimă în Marea Neagră, finalizat la data de 3 februarie 2009 cu câștigarea a 79,34% din suprafața în dispută, adică a 9700 km² de platou continental și zonă economică exclusivă care au revenit României – unica extindere de jurisdicție suverană și drepturi suverane ale României după 1918.

Bogdan Aurescu este și membru al Comisiei de la Veneția (membru supleant din 2002), cu 30 de opinii, studii, rapoarte pe care le-a autorat sau co-autorat. De asemenea, este membru al prestigioasei Comisii de Drept Internațional a ONU, fiind la al doilea mandat (primul mandat – 2017-2022; al doilea mandat – 2023-2027).

În calitate de membru al Comisiei de Drept Internaţional a ONU a introdus (alături de alți patru membri CDI) pe agenda curentă a Comisiei subiectul ”Sea-level rise in relation to international law” (”Creșterea nivelului mărilor și oceanelor în relație cu dreptul internațional”), un subiect de interes prioritar la nivel global, creșterea nivelului mărilor și oceanelor, un efect direct al schimbărilor climatice, afectând peste două treimi din statele membre ONU. Bogdan Aurescu este profesor universitar în cadrul Departamentului de Drept Public al Facultății de Drept – Universitatea din București, unde predă Drept Internațional Public, Organizații și Relații Internaționale, Jurisdicții Internaționale (a predat, de-a lungul carierei academice și Drept Diplomatic și Consular și Dreptul Internațional al Protecției Minorităților și alte discipline).

La 26 februarie 2022, Ucraina a depus cererea de inițiere a procedurilor contra Federației Ruse la CIJ, iar pe 18 mai 2022, România a luat decizia de a interveni în favoarea Ucrainei la Curtea Internațională de Justiție, în cadrul procedurilor lansate împotriva Federației Ruse. Cererea de intervenție a României a fost depusă la CIJ în septembrie 2022, Aurescu fiind Agentul României în acest proces.

Curtea Internațională de Justiție de la Haga are 15 judecători și este principalul organ judiciar al Națiunilor Unite. Ea are sediul în Palatul Păcii de la Haga, Țările de Jos. Principalele sale funcții legale sunt soluționarea litigiilor prezentate de către statele membre. 

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

ROMÂNIA

“Air Schengen” pentru România și Bulgaria? Austria a anunțat oficial condițiile pentru ca România și Bulgaria să intre în Schengen cu frontierele aeriene

Published

on

© European Union 2023

Ministrul de interne austriac Gerhard Karner a confirmat luni că Viena este dispusă să își flexibilizeze poziția și veto-ul privind aderarea României și a Bulgariei la spațiul de liberă circulație Schengen, demnitarul declarând că a prezentat Comisiei Europene “condiţii clare” pe care aceasta să le implementeze înainte ca Viena să fie de acord cu primirea României şi Bulgariei în aşa-numitul “Air Schengen”.

“Acum este rândul Comisiei”, a declarat Karner pentru jurnalul matinal al postului Ö1, după ce în weekend s-a aflat despre o posibilă relaxare a veto-ului Austriei faţă de primirea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, cu ridicarea graniţelor ariene, relatează agenția de presă austriaca APA, citată de Agerpres.

Presa austriacă a relatat sâmbătă că Austria deschide acum calea pentru extinderea spațiului Schengen pentru România și Bulgaria, dar numai pentru călătorii pe calea aerului și în anumite condiții, una dintre acestea fiind controale și mai stricte la frontiere.

În mod concret, el cere Comisiei o triplare a numărului de poliţişti de frontieră. De asemenea, Comisia trebuie să aloce fonduri pentru infrastructura de protecţie a frontierelor. Este necesară în primul rând o modernizare tehnică a frontierelor bulgaro-turcă şi româno-sârbă. În plus, Karner solicită controale întărite la frontierele terestre, precum şi preluarea de către România şi Bulgaria de solicitanţi de azil, în special afgani şi sirieni.

Este vorba despre faptul că avem nevoie de progrese în domeniul protecţiei frontierelor externe ale UE“, a subliniat Karner, luni, înainte de a se deplasa luni în Slovenia la o reuniune a miniştrilor de interne din aşa-numitul “Forum Salzburg”, pentru discuţii cu privire la viitorul spaţiului Schengen.

Pe lângă Austria, din cadrul “Forumului Salzburg” mai fac parte România, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Polonia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria. Sunt reprezentate, de asemenea, statele din Balcanii de Vest şi Republica Moldova.

Reacții din România față de poziția Austriei au venit treptat. Mai întâi, premierul Marcel Ciolacu, lider al PSD, a afirmat sâmbătă seară că Austria este de acord cu ridicarea granițelor aeriene pentru România.

“Am spart gheața! Austria și-a flexibilizat poziția în ceea ce privește spațiul Schengen și este de acord cu ridicarea granițelor aeriene pentru România. Asta înseamnă că românii nu vor mai sta la cozi interminabile atunci când zboară în interiorul Uniunii Europene. Am făcut eforturi mari în ultimele luni să ajungem în acest punct și le sunt recunoscător tuturor celor care au luptat pentru România”, a afirmat Ciolacu.

Președintele PNL și al Senatului, Nicolae Ciucă, a adoptat o atitudine mai precaută. Acesta a salutat flexibilizarea poziției Austriei, dar a subliniat că o aderare a României la Schengen ar fi consecința conlucrării tuturor forțelor politice, menționând totodată că o decizie este așteptată la un Consiliu JAI extraordinar organizat la finalul anului de președinția spaniolă a Consiliului UE și că între timp sunt așteptate poziția Olandei privind aderarea Bulgariei și rezultatele discuțiilor reuniunii miniștrilor de interne prezenți luni în Slovenia.

La rândul său, ministrul român de interne Cătălin Predoiu a precizat că urmează negocieri tehnice pentru intrarea României în așa-numitul “Air Schengen”, insistând că aspectul important este acela al faptului că Austria nu mai are o poziție inflexibilă.

Austria a blocat pe 8 decembrie 2022 extinderea spaţiului Schengen la România şi Bulgaria, motivându-şi opoziţia prin numărul mare de cereri de azil. Ţările de Jos s-au opus, la rândul lor, primirii în Schengen a Bulgariei.

România și Bulgaria nu au solicitat la reuniunea Consiliului JAI din 5 decembrie un nou vot privind aderarea la Schengen, după veto-ul Austriei și cel al Olandei din decembrie 2022.

În schimb, miniștrii de interne din țările UE au avut un schimb de opinii cu privire la modalitățile de îmbunătățire a sistemului de returnare a solicitanților de azil respinși, aceștia discutând despre cooperarea cu țările terțe și între statele membre, precum și despre îmbunătățirea procedurilor naționale de returnare.

De asemenea, președinția spaniolă în exercițiu a făcut un bilanț al situației privind extinderea spațiului Schengen la Bulgaria și România.

“Consiliul a luat act de raportul, prezentat de Comisie, al unei misiuni de anchetă care a evaluat cele mai recente evoluții în ceea ce privește aplicarea acquis-ului Schengen de către Bulgaria“, a transmis instituția într-un comunicat.

 

Continue Reading

CONSILIUL UE

Luminița Odobescu va discuta cu omologii din UE despre sprijinul pe termen lung pentru Ucraina și despre situația din Israel și Gaza, cu accent pe posibile măsuri pentru a evita escaladarea conflictului

Published

on

© European Union, 2023

Ministrul de externe Luminița Odobescu participă luni la  reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE – Consiliul Afaceri Externe (CAE), care va avea loc la Bruxelles.

Conform unui comunicat al MAE remis CaleaEuropeană.ro, agenda reuniunii va include agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, situația din Israel și din Fâșia Gaza, respectiv regiunea Sahel.

În marja reuniunii CAE, a avut loc un mic-dejun informal cu ministrul armean de externe, Ararat Mirzoyan, precum și o reuniune informală cu reprezentanta opoziției belaruse, Svetlana Tihanovskaia.

”Schimb fructuos de opinii cu liderul opoziției din Belarus, Tihanovskaia. Am reafirmat angajamentul României de a sprijini constat societatea civilă și forțele democratice din Belarus. România va sprijini Belarus în construirea unei căi democratice cu o conducere democratică aleasă și o societatea civilă liberă”, a menționat Odobescu într-un mesaj publicat pe platforma X.

De asemenea, în continuarea reuniunii CAE va avea loc și reuniunea ministerială a Parteneriatului Estic.

Cu privire la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, miniștrii vor avea un schimb de opinii cu omologul ucrainean, Dmytro Kuleba, care va informa asupra evoluțiilor recente din teren. Totodată, miniștrii europeni de externe vor aborda sprijinul UE pe termen lung pentru Ucraina.

Referitor la situația din Israel și din Fâșia Gaza, oficialii europeni vor aborda ultimele evoluții de securitate și vor avea un schimb de opinii privind posibile măsuri ale UE în actualul context, vizând evitarea escaladării conflictului.

În ceea ce privește regiunea Sahel, schimbul de opinii va avea loc în continuarea discuției de la Consiliul European din octombrie 2023 și se va urmări identificarea modalităților de adaptare a acțiunii și instrumentelor UE la evoluțiile din regiune, inclusiv în ceea ce privește angajamentele pe linie de Politică Externă și de Securitate Comună (PSAC).

 

Continue Reading

POLITICĂ

Ciucă salută flexibilizarea poziției Austriei: O aderare a României la Schengen ar fi consecința conlucrării tuturor forțelor politice

Published

on

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a afirmat, duminică, în legătură cu intrarea României în Spaţiul Schengen, că o eventuală reuşită este consecinţa conlucrării tuturor forţelor politice.

Declaraţia vine în contextul în care premierul Marcel Ciolacu a anunţat, sâmbătă seara, că Austria “şi-a flexibilizat poziţia” în ceea ce priveşte Spaţiul Schengen şi este de acord cu ridicarea graniţelor aeriene pentru România.

“Salutăm declaraţiile ministrului de interne austriac care dovedesc o flexibilizare a poziţiei partenerilor austrieci. Ceea ce a făcut ministrul Karner a fost o declaraţie publică încurajatoare în care a pus şi unele condiţii care se vor discuta şi analiza în perioada următoare. Decizia o aşteptăm la consiliul extraordinar JAI organizat la finalul anului de preşedinţia spaniolă la UE. Madridul a dovedit implicare în identificarea unor soluţii constructive într-o optică europeană”, a scris Nicolae Ciucă pe pagina sa de Facebook.

Potrivit şefului Senatului, o eventuală reuşită este consecinţa conlucrării tuturor forţelor politice.

“Pentru că au apărut şi în spaţiul public românesc primele declaraţii, consider că o eventuală reuşită este consecinţa conlucrării tuturor forţelor politice, a instituţiilor statului, în mod deosebit preşedinţie şi Guvern, şi în special activitatea profesionistă a ministerului de interne şi a ministerului de externe. Până la posibila decizie în ceea ce priveşte Schengen apreciem deschiderea colegilor de la Viena. Aşteptăm să vedem şi rezultatul votului olandez şi rezultatele discuţiilor cheie ale miniştrilor de interne prezenţi în Slovenia luni, 11 decembrie. Există o dinamică cu un ton mai pozitiv, dar care deocamdată rămâne în chenarul prudenţei şi al negocierilor”, spune Nicolae Ciucă.

Mesajul lui Ciolacu vine după ce presa austriacă a relatat sâmbătă că Austria deschide acum calea pentru extinderea spațiului Schengen pentru România și Bulgaria, dar numai pentru călătorii pe calea aerului și în anumite condiții, una dintre acestea fiind controale și mai stricte la frontiere.

România și Bulgaria nu au solicitat la reuniunea Consiliului JAI din 5 decembrie un nou vot privind aderarea la Schengen, după veto-ul Austriei și cel al Olandei din decembrie 2022.

În schimb, miniștrii de interne din țările UE au avut un schimb de opinii cu privire la modalitățile de îmbunătățire a sistemului de returnare a solicitanților de azil respinși, aceștia discutând despre cooperarea cu țările terțe și între statele membre, precum și despre îmbunătățirea procedurilor naționale de returnare.

De asemenea, președinția spaniolă în exercițiu a făcut un bilanț al situației privind extinderea spațiului Schengen la Bulgaria și România.

“Consiliul a luat act de raportul, prezentat de Comisie, al unei misiuni de anchetă care a evaluat cele mai recente evoluții în ceea ce privește aplicarea acquis-ului Schengen de către Bulgaria“, a transmis instituția într-un comunicat.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
U.E.14 mins ago

Într-o reacție ce pare îndreptată spre Ungaria, Dmitro Kuleba spune că ”nu puteți merge împotriva cursului istoriei”: Ucraina va deveni membră a UE. Singura întrebare este dacă cineva va încetini procesul

CONSILIUL UE1 hour ago

Ministrul german de externe subliniază importanța continuării sprijinirii Ucrainei pentru a-și putea ”elibera poporul din iad”: Este în interesul nostru de securitate

REPUBLICA MOLDOVA2 hours ago

Consiliul UE subliniază “valoarea adăugată” a Misiunii UE în R. Moldova pentru “politica de securitate și apărare comună” în actualul mediu geostrategic

REPUBLICA MOLDOVA2 hours ago

Maia Sandu, distinsă cu Premiul “Mihnea Constantinescu” decernat de Institutul Aspen România ca apreciere pentru păstrarea “traiectoriei pro-europene a R. Moldova”

CONSILIUL EUROPEAN2 hours ago

Patru lideri europeni solicită o dezbatere la summitul Consiliului European pentru a stabili o poziție clară asupra situației din Gaza, considerând urgentă sprijinirea unui proces politic pentru soluția a două state

ROMÂNIA2 hours ago

“Air Schengen” pentru România și Bulgaria? Austria a anunțat oficial condițiile pentru ca România și Bulgaria să intre în Schengen cu frontierele aeriene

COMUNICATE DE PRESĂ3 hours ago

New Strategy Center organizează, la Sinaia, conferința internațională “The Reconstruction of Ukraine and the Strategic Role of Romania”

U.E.3 hours ago

Premierul Estoniei atrage atenția asupra campaniei de dezinformare a Rusiei care urmărește ”să ne facă să credem că sprijinul pentru Ucraina este o cauză fără speranţă”: Putem demonstra contrariul

INTERNAȚIONAL4 hours ago

Volodimir Zelenski afirmă că a avut un schimb de replici ”foarte direct” cu Viktor Orban, înaintea unui summit care are pe agendă aprobarea începerii negocierilor de aderare la UE cu Ucraina

Mircea Hava4 hours ago

Eurodeputatul Mircea Hava: Viitorul UE este unul în care granițele interne sunt nimic mai mult decât linii pe o hartă

ROMÂNIA3 days ago

Marcel Ciolacu: Am reușit să setăm premisele pentru ca România să devină un hub de investiții și suport logistic pentru marile proiecte americane

ROMÂNIA6 days ago

Cătălin Predoiu, la reuniunea JAI: Astăzi nu se votează procesul de extindere a spațiului Schengen. Discutăm aspectele de progres sau de vulnerabilități în toate statele membre

ROMÂNIA7 days ago

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, subliniază că ”viitorul nostru este în UE şi în NATO” și îndeamnă la reflecție pentru că ”deciziile de azi vor deveni istoria de mâine a României”

ROMÂNIA1 week ago

Klaus Iohannis le mulțumește românilor pentru sprijinul acordat națiunii: O economie solidă, investiții și securitatea cetățenilor nu ar fi fost posibile dacă nu am fi avut o guvernare stabilă, fără blocaje toxice

ROMÂNIA1 week ago

Klaus Iohannis, discurs către români de Ziua Națională: Maratonul electoral din 2024 va fi decisiv pentru viitorul României, la 35 de ani de la Revoluție

NATO2 weeks ago

Înaintea reuniunii miniștrilor de externe NATO, Stoltenberg reafirmă sprijinul aliaților pentru Ucraina: România a deschis un centru de pregătire F-16 pentru piloții ucraineni. Germania și Olanda au promis sprijin de 10 miliarde de euro

ROMÂNIA2 weeks ago

Ministrul Mediului îndeamnă „să începem hora reciclării”: Lansarea sistemului de garanție-returnare, „o investiție care folosește cele mai noi tehnologii”

ROMÂNIA2 weeks ago

Marcel Ciolacu: Lansarea sistemului de garanție-returnare va poziționa România pe o poziție de leadership european în protecția mediului și gestionarea ambalajelor, fiind al doilea cel mai mare astfel de sistem după cel din Germania

ROMÂNIA2 weeks ago

Rareș Burlacu, președintele ARICE, constată o schimbare a paradigmei economice în rândul investitorilor: Se observă o îngemănare între acțiunile unui guvern și forța economică degajată de sectorul privat

ROMÂNIA3 weeks ago

Klaus Iohannis, la finalul turneului politico-diplomatic în Africa: Am repus România pe radarul african. Neglijarea relației cu Africa, o eroare strategică în politica externă românească

Trending