Cancelarul german Angela Merkel a fost văzută, pentru a doua oară în această lună, tremurând la o ceremonie oficială

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a fost văzută tremurând joi, la o ceremonie politică la care a participat şi preşedintele Frank-Walter Steinmeier – a doua criză de acest gen în ultimele două săptămâni -, dar purtătorul ei de cuvânt a declarat pentru Reuters că Merkel se simte bine, relatează Agerpres.

Pe 18 iunie, Angela Merkel a fost văzută tremurând în momentul în care îl primea pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, aflat în vizită în Germania, dar ulterior a declarat că s-a simţit mai bine după ce a băut trei pahare de apă, sugerând că fusese deshidratată.

Miercuri, Merkel, în vârstă de 64 de ani, a luat parte o ceremonie de predare a mandatului de către ministrul justiţiei, Katarina Barley, care părăseşte postul după ce a obţinut un loc de deputat în Parlamentul European. Stând alături de președintele Steinmeier, care susținea un discurs, Merkel a fost văzută din nou tremurând.

Purtătorul de cuvânt al cancelarului german a anunţat că Merkel va participa mai târziu la ceremonia de depunere a jurământului de către noul ministru al justiţiei. Întrebat dacă Merkel va lua parte la summitul G20 care urmează să aibă loc în acest sfârşit de săptămână la Osaka, în Japonia, purtătorul de cuvânt a declarat: ”Totul va decurge conform planului. Cancelarul este bine”.

Aflată la conducerea unei coaliţii fragile, Angela Merkel, la putere din 2005, se va retrage din politică la sfârşitul mandatului său, cel mai târziu în 2021, încă activitatea politică din această perioadă este una extrem de intensă, după summitul G20 de la Osaka, cancelarul german urmând să participe la un nou summit al Consiliului European pentru a găsi o soluție privind numirea viitorului președinte al Comisiei Europene și a celorlalte funcții la vârful instituțiilor UE.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare