Corespondență de la Strasbourg – Robert Lupițu
Cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, a prezentat marți, în plenul Parlamentului European la Strasbourg, rezultatele președinției Austriei la Consiliul Uniunii Europene, țară de de la care România a preluat la 1 ianuarie 2019 frâiele prezidării asupra Consiliului UE, instituție co-legislatoare alături de Parlamentul European.
”În spatele nostru se află șase luni intense, un program dens de lucru. (…) În cursul președinției noastre, am pus accentul pe o colaborare strânsă cu Parlamentul European. Mulțumesc pentru cele 161 de negocieri în trialog. Toată lumea a dat dovadă de disponibilitate pentru compromis. Fiecare dintre noi suntem doar o verigă dintr-un lanț. Urez toate cele bune și președinției române pentru următorul semestru. În iulie, am spus că trebuie să lucrăm zi de zi să îmbunătățim UE. Am spus că vor fi întotdeauna mai multe temele care ne unesc decât cele care ne divizează. Structura UE este foarte complexă, unele lucruri par imposibile, dar totuși există atât de multe lucruri care ne unesc încât nu există o alternativă la această colaborare. Mă bucur că în ultimele 6 luni am reușit să ajungem la câteva compromisuri și sper că astfel UE s-a putut duce în direcția cea bună”, a afirmat Kurz în cadrul unei dezbateri cu eurodeputații, la care a participat și președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.
Cancelarul Austriei a reamintit obiectivul păstrării unității UE-27 în contextul Brexit, dar și al altor teme provocatoare precum migrația și securitatea.
”Sub motto-ul, „o Europă care protejează”, ne-am concentrat pe trei teme principale: combaterea migrației ilegale, bunăstarea și competitivitatea și vecinătatea, pentru că dacă vrem să asigurăm securitatea din Europa, trebuie să sprijinim vecinătatea. Am reușit să facem progrese în ceea ce privește combaterea migrației ilegale. Sunt cu 85% mai puțin imigranți ilegali decât în 2015, avem mult mai puține decese în Mediterană. Am reușit să ajungem la un acord în ceea ce privește Frontex”.
Kurz s-a referit și la negocierile privind Cadrul Financiar Multianual, tratative asupra cărora șefii de stat sau de guvern au cerut președinției române să elaboreze o orientare pentru următoarea etapă a negocierilor, pentru a se ajunge la un acord în cadrul Consiliului European în toamna anului 2019, în timpul președinției finlandeze.
”O Europă puternică, competitivă are nevoie și de un buget moderm. Negocierile privind Cadrul Financiar Multinual m-au făcut să fiu sceptic la început dacă putem ajunge la un succes. La finalul președinției noastre, am putut înmâna mai departe un instrumentar complet”, a spus șeful guvernului austriac
În cele din urmă, Sebastian Kurz a insistat asupra unității UE-27, în pofida votului din Parlamentul britanic privind Brexit, prefigurat a fi unul de respingere a acordului negociat de Uniune și de Marea Britanie.
Guvernul condus de prim-ministrul Viorica Dăncilă prezintă marți, în Parlamentul European, programul de lucru și prioritățile cu care România va prezida în primele șase luni ale acestui an peste reuniunile Consiliului Uniunii Europene.
Eurodeputaţii vor discuta marţi cu premierul român Viorica Dăncilă despre priorităţile primei preşedinţii rotative a României la Consiliul UE – axate pe convergență și coeziune, valori comune, siguranţă, consolidarea Europei ca actor global și valori comune – în cadrul unei dezbateri care va începe la 16:00 ora României și care va fi transmisă LIVE pe CaleaEuropeană.ro.
.




