Caravana #EUandME va călători în 10 orașe ale României și la festivalul UNTOLD pentru a sta de vorbă cu tinerii în perioada 26 iulie-4 august

În perioada 26 iulie 2019 – 4 august 2019, caravana #EUandME ajunge în toate regiunile istorice din România. Echipele Reprezentanței Comisiei Europene și Spațiului Public European se vor afla în mijlocul tinerilor pentru a discuta despre oportunitățile oferite de Uniunea Europeană, dar și despre valorile care definesc Europa, se arată într-un comunicat.

Anul acesta, #EUandME vine în România cu două provocări: Caravana și participarea la UNTOLD 2019.  

,,Uneori, nu știm să profităm de ceea ce ne oferă Uniunea Europeană, pentru că nu suntem îndeajuns de bine informați. Asta încercăm să construim prin campania #EUandME: să le arătăm tinerilor cã visurile pot deveni realitate”, a declarat Ștefan Turcu, purtător de cuvânt al Reprezentanței Comisiei Europene. 

Întâlnirile caravanei #EUandME cu publicul vor avea loc în 10 orașe din România. Participanții vor avea ocazia să discute despre UE și pasiunile lor, dar și să primească numeroase premii, precum invitații la UNTOLD 2019.

26 iulie 2019 – București

  • 09:00 – 10:00 Reprezentanța Comisiei Europene
  • 10:30 – 11:30 Centrul Comercial Auchan Titan – Bd. 1 decembrie 1918, nr 33A, sector 3
  • 12:30 – 14:00 Centrul Comercial Drumul Taberelor  – Str. Brașov, nr. 25, sector 6

26 iulie 2019 – Craiova

  • 19:00-21:00 Centrul Comercial Auchan Craiovița – Calea Severinului, nr. 5A

27 iulie 2019 – Timișoara

  • 10:00-11:30 Aushopping Șagului – Calea Sagului nr. 223
  • 12:00-13:30 Centrul Comercial Auchan Timișoara Nord – Str. Calea Aradului Nr. 56A

27 iulie 2019 – Oradea

  • 18:00 – 21:00 Aushopping Oradea – Str. Ogorului, nr. 171

28 iulie 2019 – Satu Mare

  • 10:00-14:00  Aushopping Satu Mare – Str. Drumul Careiului, nr. 77-79

29 iulie 2019 – Suceava 

  • 10:00-13:00 Iulius Mall Suceava – Calea Unirii Nr. 22

29 iulie 2019 – Iași

  • 16:00 – 19:00  Palas Mall Iași – Strada Palas nr. 7A

30 iulie 2019 – Brașov

  • 11:00 – 15:00 Coresi Shopping Resort – Str. Zaharia Stancu, Nr. 1

31 iulie  2019 – Constanța

  • 14:00-19:00 Aushopping Constanța – Sos. Mangaliei, nr. 195A

1 – 4  august – Cluj-Napoca 

  • 1 august, 18:00-20:00 – Bulevardul Eroilor, zona Monumentului Memorandiștilor
  • 2 august, 10:00-14:00 – Bulevardul Eroilor, zona Monumentului Memorandiștilor
  • 3 august, 10:00-14:00 – Bulevardul Eroilor, zona Monumentului Memorandiștilor
  • 4 august, 10:00-14:00 – Bulevardul Eroilor, zona Monumentului Memorandiștilor

De asemenea, Caravana #EUandME ajunge la festivalul UNTOLD. În perioada 2-5 august, în intervalul 14.00-20.00, tinerii sunt așteptați în Zona Daydreaming, acolo unde vor  descoperi împreună cu  reprezentanții Caravanei povestea (nespusă încă) a unei zile obișnuite, acasă, în Uniunea Europeană.

În plus, în fiecare zi de festival, tinerii pot participa la tombola #EUandME pentru a câștiga, prin tragere la sorți, o minivacanță în două capitale europene la alegere, în valoare de maximum 1.000 de euro. Regulamentul concursului poate fi consultat aici: http://bit.ly/ConcursEUandME(link is external) .

Campania de comunicare #EUandME se adresează publicului tânăr, cu vârsta între 18-35 ani și are ca obiectiv conștientizarea relației dintre cetățeni și valorile europene. Mai multe detalii despre campania #EUandME pot fi consultate aici:  https://europa.eu/euandme/frontpage_ro

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare