Connect with us

PARLAMENTUL EUROPEAN

Ce așteptări au eurodeputații de la președinția portugheză a Consiliului UE

Published

on

© European Union 2019 - Source : EP

La 1 ianuarie 2021, Portugalia preia de la Germania preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene (UE) pentru o perioadă de şase luni, având pe agendă pregătirea recuperării post-COVID-19 şi încheierea demersurilor care să permită punerea în aplicare a Mecanismului de Rezilienţă şi Redresare, într-un climat marcat de consecinţele acordului privind Brexit-ul.

În această perioadă extrem de dificilă, Portugalia s-a angajat să promoveze o Europă rezilientă, socială, ecologică, digitală și globală. Sloganul noii președinții este „Trebuie să reușim: o redresare echitabilă, ecologică și digitală”.

Prim-ministrul portughez a prezentat programul președinției, în cadrul unei conferințe de presă comune la distanță cu președintele Parlamentului European, David Sassoli, la 2 decembrie 2020.

Câțiva dintre europarlamentarii portughezi au menționat care le sunt așteptările și ce cred despre prioritățile prezentate de noua Președinție, potrivit comunicatului Legislativului.

Paulo Rangel (PPE) a spus că cele trei priorități care vor domina ordinea de zi a Președinției sunt „lansarea fondului de redresare, strategia de vaccinare și viitoarele relații dintre UE și Regatul Unit – cu sau fără acord [de retragere]”. El a subliniat importanța pilonului social, care „ar trebui să se axeze mai mult pe sănătate”, precum și a reuniunii la nivel înalt UE-India. Conferința privind viitorul Europei și noua strategie Schengen, împreună cu Pactul UE privind migrația, „merită mai multă atenție” din partea Președinției, a adăugat deputatul.

Portugalia „combină agenda socială și cea climatică cu tranziția digitală, ca vectori ai rezilienței și redresării Uniunii Europene”, afirmă Carlos Zorrinho (S&D). Noua președinție „se angajează, de asemenea, să repoziționeze UE ca putere multilaterală, și anume prin intermediul summiturilor cu Africa și India”, a afirmat el. Referindu-se la „incertitudinea accentuată” generată de pandemie și Brexit, Zorrinho consideră Președinția portugheză „o oportunitate unică pentru UE de a se redescoperi și de a-și redescoperi principiile fondatoare”.

Francisco Guerreiro (Verts/ALE) a remarcat că Președinția portugheză coincide cu „cea mai mare criză mondială de până acum – cea legată de distrugerea generalizată a biodiversității”. În opinia sa, una dintre cele mai mari provocări este finalizarea negocierilor pentru viitorul politicii agricole comune [PAC], care utilizează în continuare o parte importantă din bugetul UE. „Nu ne așteptăm ca PAC să sufere modificări structurale, capabile să ducă la realizarea Pactului ecologic european și la respectarea strategiei «De la fermă la consumator» sau [în ceea ce privește] conservarea biodiversității”, a conchis Guerreiro.

Marisa Matias (GUE/NGL) consideră că „Europa socială, tranziția verde și tranziția digitală reprezintă prioritățile adecvate și sunt în concordanță cu provocările cu care se confruntă în prezent UE. Cu toate acestea, ea subliniază că „Europa cunoaște momente de diviziune profundă” și se străduiește să ofere soluții la provocările structurale. „Sunt din ce în ce mai puține oportunități de a da un sens proiectului european, așa că nu putem rata niciuna”, subliniază dna Matias, adăugând că speră că „Președinția portugheză se va ridica la înălțimea intențiilor sale”.

Portugalia își începe cea de-a patra președinție a UE. La 1 ianuarie, această țară sărbătorește 35 de ani de la aderarea la UE (împreună cu Spania).

Diana Zaim este foto jurnalist, câștigătoare a Premiul Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana urmează în prezent programul de master ”Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. Pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

Dragoș Pîslaru

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru: Cel mai optimist scenariu pentru aderarea României la zona euro ar fi în 2028

Published

on

© Photo Collage (Image source: European Parliament & Renew Europe)

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru (Renew Europe, USR PLUS) consideră că cel mai optimist scenariu pentru aderarea României la zona euro ar fi în 2028 în condițiile unei guvernări stabile și a predictibilității economice și fiscale. 

„Ca perspectivă, cu o guvernare stabilă în care noi am seta niște reguli, la modul cel mai onest, cel mai devreme am putea să intrăm în 2026 în Mecanismul European al Ratelor de Schimb ERM II, și apoi în zona euro în 2028. Acesta este cel mai optimist scenariu în condițiile în care nu mai avem prim-ministrul de astăzi, intrăm la guvernare și suntem lăsați să așezăm țara pe făgaș”, a afirmat Dragoș Pîslaru, la Timișoara, într-o dezbatere cu colegii eurodeputați din USR PLUS.

Aderarea la euro presupune, pe de o parte beneficiile totale legate de finanțare mai ieftină, de lipsa de volatilitate, deci o inflație mai scăzută, iar pe de altă parte, reducerea gradului de libertate de a interveni în economie prin deprecierea monedei naționale.

„În momentul în care economia românească are un șoc asimetric – de exemplu suferă de un lucru pe care ni-l provocăm numai noi, în România, știu eu, o criză politică, sau pur și simplu, din presiunea pe care o ai între niște orașe care încearcă să ducă stindardul dezvoltării economiei și o zonă rurală pauperă, săracă -, ajustările pe care tu le poți face astfel încât să reglezi bugetul și modul în care se derulează activitatea economică se pot face prin depreciere de monedă. Dacă noi de exemplu intrăm în zona euro și avem niște vulnerabilități – să zicem, economia României este în picaj, dar țările UE sunt în creștere -, politica nu poate să fie decât una unitară. Și atunci noi o să fim într-o țară care ar fi avut nevoie inclusiv de măsuri monetare personalizate și nu mai putem să le dăm. Adică politica, evident, s-ar face la Frankfurt, de către Banca Centrală Europeană”, a explicat eurodeputatul Renew Europe. 

Potrivit acestuia, momentul în care convergența reală, adică puterea de cumpărare a românilor, ar deveni cât de cât similară cu media la nivel european, atunci și dezavantajele de a avea șocuri asimetrice sunt mai scăzute.

Momentan, însă, România este „departe chiar și de intrarea în Mecanismul European al Ratelor de Schimb ERM II, pentru că noi nu avem  o predictibilitate cu privire la mersul economiei sau privire la scoaterea din sărăcie a populației”, a precizat Dragoș Pîslaru. „N-ai cum să aspiri să aderi la moneda euro fără să ai o disciplină. Monetar, să zicem că BNR-ul face cum face. Dar pe partea fiscală și de soliditate a finanțelor publice trebuie să ai o disciplină similară”, a subliniat acesta.

Continue Reading

Daniel Buda

Comisia Europeană răspunde la interpelarea eurodeputatului Daniel Buda privind sprijinirea turismului în UE

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Eurodeputatului Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din PE, a adresat Comisiei Europene o întrebare, în baza procedurilor parlamentare de care dispune, pe marginea planului de relansare a turismului la nivel european.

„Situația epidemiologică a adus probleme serioase economiilor multor state din cauza restricțiilor de mișcare și de călătorie aplicate turiștilor. Multe state ale UE ale căror economii se bazau în proporție semnificativă pe turism estival, city break-uri sau vizite culturale au fost puternic impactate, iar o componentă afectată dramatic de această criză a fost sectorul HoReCa”, a scris deputatul într-un mesaj pe pagina de Facebook.

Răspunsul formulat de Thierry Breton, comisarul european pentru piaţă internă este următorul: 

„Comisia recunoaște pe deplin importanța sectorului hotelier pentru ecosistemul turistic al UE și pentru economia UE. Comisia a prezentat mai multe măsuri pentru a contribui la relansarea sectorului ospitalității. Printre altele:

1) măsuri specifice care au fost sau pot fi utilizate în sectorul ospitalității: Instrumentul european de sprijin temporar pentru atenuarea riscurilor de șomaj într-o situație de urgență (SURE); Cadrul temporar privind ajutoarele de stat a intrat în vigoare până la 31 decembrie 2021 și permite statelor membre să își sprijine în mod eficace economia în timpul pandemiei; Posibilitatea ca statele membre să aplice cote reduse de TVA pentru serviciile hoteliere și alte servicii legate de turism; „Marca europeană de siguranță privind COVID-19 în domeniul turismului”, emisă la cererea Comisiei de către Comitetul European de Standardizare, care enumeră măsurile de siguranță pentru sectorul hotelier și alte sectoare turistice în vederea restabilirii încrederii călătorilor și a accesului la o gamă largă de fonduri UE, astfel cum se menționează în „Ghidul online privind finanțarea UE pentru turism”.

2) măsuri de relansare a călătoriilor de care beneficiază indirect sectorul ospitalității: Certificatul digital al UE privind COVID, care facilitează relansarea călătoriilor de agrement și de afaceri. Propunerea de modificare a Recomandării Consiliului privind călătoriile neesențiale către UE, care permite călătorilor din țări terțe care dețin o dovadă a vaccinării complete să călătorească în UE; Propunerea de modificare a Recomandării 2020/1475 a Consiliului privind o abordare coordonată a restricționării liberei circulații ca răspuns la pandemia de COVID-19 și a aplicației „Re-open EU”, care îi ajută pe cetățeni să își planifice călătoriile de afaceri și de agrement.”

Continue Reading

PPE

Manfred Weber, liderul Grupului PPE: Uniunea Europeană este fondată pe valori creștine. Acestea rămân principiile noastre călăuzitoare

Published

on

© European People's Party/ Flickr

Uniunea Europeană este fondată pe valori creștine iar acestea rămân principiile noastre călăuzitoare, a transmis președintele Grupului Partidului Popular European din Parlamentul European, Manfred Weber, într-o intervenție susținută la runiunea PPE de la Roma.

Popularii europeni au dezbătut alături de președintele Conferinței Bishops din Europa, cardinalul Jean – Claude Hollerich, și secretarul de stat, cardinalul Pietro Parolin, despre viitorul Europei și despre creștin-democrație.

Cu acest prilej, Weber a atras atenția că ”populiștii încearcă să ne dezbine folosind credința creștină și crucea.”

”Vedem o divizare în Europa. Creștin-democrații se opun naționalismului, sunt pragmatici”, a completat președintele Grupului PPE din Parlamentul European.

Popularii europeni s-au reunit la Roma în perioada 20-22 septembrie pentru a discuta despre mai multe teme de interes la nivelul UE, precum agricultura, migrația, locurile de muncă și viitorul Europei.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
ONU8 hours ago

În primul discurs la ONU, Maia Sandu cere retragerea trupelor Rusiei din Transnistria și anunță că a început curățarea Republicii Moldova de regimurile corupte

SUA8 hours ago

SUA și Franța dezamorsează criza submarinelor: Joe Biden și Emmanuel Macron au decis să lanseze un proces de consultări. SUA recunosc importanța unei apărări europene complementare cu NATO

Dragoș Pîslaru12 hours ago

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru: Cel mai optimist scenariu pentru aderarea României la zona euro ar fi în 2028

INTERNAȚIONAL12 hours ago

Criza submarinelor. De la Washington, Boris Johnson încearcă să-l calmeze pe Emmanuel Macron în “frangleză”: “E timpul să își revină. Donnez-moi un break”

ONU12 hours ago

Klaus Iohannis, la ONU: România susține rolul de lider al Uniunii Europene în materie de schimbări climatice

CHINA13 hours ago

Sondaj ECFR: Europenii cred că un nou Război Rece este în desfășurare între SUA și rivalii China și Rusia și văd “UE drept cel mai de nădejde aliat al Americii”

Daniel Buda13 hours ago

Comisia Europeană răspunde la interpelarea eurodeputatului Daniel Buda privind sprijinirea turismului în UE

COMISIA EUROPEANA13 hours ago

Comisia Europeană a adoptat propunerea privind îmbunătățirea instrumentului comercial unilateral care facilitează accesul la piața unică a produselor din țările cu venituri mici

MEDIU14 hours ago

Octavian Berceanu: Prioritatea mea nu se schimbă. Voi milita în continuare pentru protejarea mediului

COMISIA EUROPEANA14 hours ago

Comisia Europeană propune revizuirea normelor UE în materie de asigurări pentru a favoriza investițiile pe termen lung ale societăților de asigurări în redresarea Europei

ONU8 hours ago

În primul discurs la ONU, Maia Sandu cere retragerea trupelor Rusiei din Transnistria și anunță că a început curățarea Republicii Moldova de regimurile corupte

Dragoș Pîslaru12 hours ago

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru: Cel mai optimist scenariu pentru aderarea României la zona euro ar fi în 2028

ONU12 hours ago

Klaus Iohannis, la ONU: România susține rolul de lider al Uniunii Europene în materie de schimbări climatice

INTERVIURI14 hours ago

INTERVIU Președinta Fondului de Investiții al celor Trei Mări: Înființarea fondului, posibilă prin cooperarea cu România. Este esențial să prezentăm investitorilor întreaga regiune prin fiecare țară în parte

ONU21 hours ago

Klaus Iohannis, de la tribuna ONU: Valorile democratice și ordinea bazată pe reguli, fundamente ale unui viitor mai bun. Conflictele prelungite din vecinătatea României continuă să amenințe securitatea Europei

INTERNAȚIONAL1 day ago

Joe Biden invocă, în primul său discurs la ONU, “alianța sacră NATO” și “parteneriatul fundamental cu UE”: Suntem în zorii unui deceniu decisiv. Începem o nouă eră de diplomaţie neobosită

INTERVIURI3 days ago

INTERVIU Ministrul adjunct de externe al Poloniei: România și Polonia sunt liderii principali ai Inițiativei celor Trei Mări. Trebuie să fim o parte mai puternică a UE

INTERVIURI5 days ago

Comisarul European Adina Vălean, despre rolul tinerilor în Conferința pentru Viitorul Europei: Ideile lor reprezintă o valoare adăugată

INTERVIURI5 days ago

INTERVIU Comisarul european pentru transporturi Adina Vălean: Proiectele europene necesită o guvernanță stabilă

COMISIA EUROPEANA5 days ago

INTERVIU Comisarul european Adina Vălean: Românii vor prefera din nou mersul cu trenul, odată cu creșterea vitezei de deplasare

Team2Share

Trending